În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
12 coruri la cea de-a XX-a ediţie a concertului de cântece religioase „Lumina Învierii“
Duminică, 27 aprilie 2014, bucuria sărbătorii Învierii Domnului a continuat la Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ din localitatea suceveană Bilca prin organizarea celei de-a XX-a ediţii a concertului de cântece religioase „Lumina Învierii“. Cele câteva sute de spectatori prezenţi au putut audia cântări pascale interpretate de 12 coruri din tot judeţul Suceava.
Aflat la cea de-a XX-a ediţie, concertul de cântece religioase „Lumina Învierii“ a adunat duminică numeroşi spectatori de toate vârstele la Biserica „Adormirea Maicii Domnului -Bilca, Protopopiatul Rădăuţi. Spectacolul-eveniment, organizat de parohia din Bilca, alături de Protopopiatul Rădăuţi, de Catedrala ortodoxă din Rădăuţi şi de Casa de Cultură Rădăuţi, s-a bucurat şi de prezenţa părintelui Petru Lupăştean Barfă, protopop al Protoieriei Rădăuţi, precum şi a numeroase oficialităţi locale.
Rând pe rând, 12 coruri au vestit bucuria Învierii Domnului, stârnind ropote de aplauze: Corul „Muguraşii“ din Bilca, dirijat de pr. paroh Gheorghe Calancea, Corul „Armonia“ al parohiei din Bivolărie - Vicovu de Sus, dirijat de Cristian Bodârlău, Corul parohiei din Horodnicul de Sus, dirijat de pr. Alexandru Pitic, corul parohiei din Dorneşti, dirijat de pr. Tiberiu Fedoreanu, Corul „Fiii Putnei“, dirijat de pr. Bogdan Vasile Negrea, corul parohiei din Laura - Vicovu de Sus, dirijat de pr. Florin Mihalescu, Corul „Eclessia“ din Dorna Candreni, dirijat de pr. Gabriel Doroftiese, corala preoţească din Dorna, dirijată tot de pr. Gabriel Doroftiese, corul parohiei din Voitinel, dirijat de pr. Nicolae Lavric, Corala „Sf. Ierarh Leontie“ din Rădăuţi, dirijată de Ovidiu Foca, Corul de tineret „Axios“, dirijat de Ciprian Casian Calancea, corul parohiei din Bilca, dirijat de Gheorghe Galan.
La final, pr. Gheorghe Calancea, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Bilca, a mulţumit tuturor celor care au contribuit la buna organizare a concertului şi a subliniat importanţa unor astfel de evenimente: „Mulţumim tuturor corurilor participante, pentru că, prin cântările interpretate, ne-au făcut să ne simţim ca în Cer, după cum spune prorocul David. Au fost momente extraordinare, de intensă trăire sufletească, mai ales că noi, cei de la Bilca, am dorit din tot sufletul să putem găzdui coruri de asemenea prestanţă. Hristos cel înviat să ne aducă tuturor sănătate, bucurie, pace şi lumină, pentru că împărăţia lui Dumnezeu este pace, bucurie şi lumină în Duhul Sfânt“.
Ce au declarat dirijorii şi membrii corurilor participante
Cristian Bodârlău, profesor de religie şi muzică la Şcoala Gimnazială Bivolărie - Vicovu de Sus, dirijor al Corului „Armonia“: „Corul nostru, înfiinţat în mod deplin anul trecut din copii cu vârste cuprinse între 12 şi 14 ani, are ca scop promovarea muzicii corale, atât cea religioasă ortodoxă, cât şi cea laică, şi a participat la concertele organizate de Catedrala ortodoxă din Rădăuţi încă din nul 2011. La această ediţie, noi am interpretat cinci melodii, trei dintre ele în armonizare pe două voci, una în arrmonizare pe trei voci, iar una omofon, anume «E ziua Învierii», «Din mormântu-ntunecat», «Eu sunt Învierea», «Pentru Tine, Doamne» şi «Hristos din morţi a înviat», compus de Dumitru Georgescu Chiriac“.
Preot Bogdan Vasile Negrea - Putna: „Corul pe care îl dirijez, «Fiii Putnei», este un grup înfiinţat în anul 2012, format din tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 18 ani, cu care l-am colindat în luna decembrie a anului trecut şi pe Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Concertul de cântece religioase «Lumina Învierii» reprezintă o iniţiativă deosebită, pe care o dorim cât mai îndelungată. Personal, am participat pentru prima dată în acest an la acest festival şi pot spune că îmi doresc şi în anii următori să fiu din nou prezent, mai ales pentru tinerii pe care îi dirijez, fiindcă pentru ei contează foarte mult să simtă că fac parte din Biserică şi că le sunt apreciate calităţile şi eforturile. Amintesc faptul că la fiecare repetiţie, copiii şi tinerii vin cu mare bucurie, fiind entuziasmaţi că fac parte din Corul «Fiii Putnei», nume pe care ni l-a dat părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, stareţul Mănăstirii Putna“.
Pr. Gabriel Doroftiese, paroh la Dorna Candrenilor: „Am înfiinţat la parohia pe care o păstoresc a doua formaţie a Corului «Ecclesia», cea de de tineret, alături de formaţia de copii, sprijinit fiind de Primăria din localitate. Alături de Corul «Ecclesia» am imprimat patru cd-uri şi am participat la numeroase manifestări cultural-artistice şi concerte religioase şi laice. De asemenea, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, am organizat şase ediţii ale Festivalului Naţional de Artă Muzicală, închinat compozitorului bucovinean pr. Isidor Vorobchievici. La ediţia din acest an a concertului de cântece religioase „Lumina Învierii“ am dirijat două grupuri, Corul de tineret «Eclessia» din Dorna Candreni şi corala preoţească din Dorna, căutând să aducem mulţumire lui Dumnezeu şi liniştire sufletească celor prezenţi“.
Andrei Chirilă, clasa a V-a B la Şcoala Gimnazială Bivolărie, membru al Corului „Armonia“: „A fost un concert inedit, la care am interpretat cinci piese. Emoţiile pe care le-am avut au fost depăşite de bucuria de a fi alături de Dumnezeu în biserică, în rugăciune. Alături de domnul profesor, facem repetiţii pentru cor de două ori pe săptămână, şi de fiecare dată simt o bucurie şi o mulţumire sufletească aparte“.
Alexandra Diana Dan, 14 ani, membră a Corului „Fiii Putnei“: „Astăzi am interpretat solo cântecul «Învierea», pe care l-am auzit când eram mai mititică şi pe care nu-l puteam cânta atunci cum îmi doream din cauza vârstei. Atunci când interpretez un cântec religios, simt că mă apropii mai mult de Dumnezeu. Pentru mine este o mare bucurie şi plăcere să fac parte dintr-un cor care reprezintă comuna mea natală“. (Tudorel Rusu)