Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Slujiri arhierești în Muntenia și Dobrogea
În Duminica a 34-a după Rusalii, Biserica Ortodoxă Română a pomenit pilda Întoarcerii Fiului risipitor, consemnată la Luca 15, 11-32. La catedrale și biserici din Mitropolia Munteniei și Dobrogei, ierarhii au săvârșit slujbe, au binecuvântat pe cei prezenți și au vorbit despre pregătirea duhovnicească pentru începutul Postului Mare.
Credincioșii bucureșteni au fost binecuvântați la Catedrala Patriarhală din Capitală de PS Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori. În cuvântul de învățătură, ierarhul a explicat pilda Întoarcerii Fiului risipitor. „Slugile sunt chemate să aducă fiului pierdut haina cea dintâi. Această expresie face trimitere la Taina Botezului, când Biserica se roagă pentru noi cu cuvintele: «Dă-mi mie haină luminoasă, Cel ce te îmbraci cu lumina ca și cu o haină». Taina Pocăinței, despre care vorbește Evanghelia de astăzi, este cel de-al doilea Botez. Prin lacrimile pocăinței noi spălăm această haină dintâi, haină a Botezului, pe care am murdărit-o, pângărit-o prin păcatele săvârșite. Inelul pe care Tatăl îl pune în degetul fiului său arată dragostea iertătoare a Tatălui. Inelul acesta arată legătura noastră de logodnă cu Tatăl Cel ceresc, iar încălțămintea din picioare este harul lui Dumnezeu care ne dă puterea de a călca peste șerpi și peste scorpii, adică peste ispitele și peste lucrările diavolului, cele pornite împotriva noastră”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.
În Duminica Întoarcerii Fiului risipitor, enoriașii Parohiei Olari din municipiul Curtea de Argeș au primit vizita IPS Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială și a rostit un cuvânt de învățătură. Biserica Olari din Curtea de Argeș datează, conform pisaniei de la 1869, din 1300. Actualul locaș a fost refăcut în 1687. Acum, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a chiriarhului locului, biserica este într-un amplu proces de restaurare, conservare și înfrumusețare.
Credincioșii Parohiei Constandoiu, județul Vrancea, s-au aflat duminică în zi de mare sărbătoare. IPS Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială „Sfântul Gheorghe” din comuna Gura Caliței, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru diacon pe teologul Ioan-Cătălin Buchidău. De asemenea, duminică, ierarhul l-a felicitat pe părintele paroh Valeriu Avram, cu ocazia împlinirii vârstei de 61 de ani. Locașul de cult al Parohiei Constandoiu a fost ridicat din temelie în perioada 2006-2008, iar între 2008 și 2010 s-au realizat lucrări de pictură în tehnica fresco. Duminică, 12 februarie 2017, PS Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a fost prezent în mijlocul credincioşilor din localitatea Ciochina, județul Ialomița, unde a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească. Cu această ocazie, s-a săvârșit și slujba Parastasului pentru fericiții ctitori și binefăcători ai bisericii trecuți la Domnul. PS Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Tântava, județul Giurgiu. La finalul slujbei, ierarhul a dăruit parohiei și credincioșilor publicații de folos duhovnicesc și iconițe. Duminică, 12 februarie 2017, PS Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a săvârșit Sfânta Liturghie la Capela militară „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul Tulcea.