Atmosferă de sărbătoare la Catedrala Mitropolitană din Iași, unde sute de credincioși s-au adunat pentru a celebra slăvitul praznic al Nașterii Domnului Hristos. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost
155 de ani de la Unirea Principatelor Române
Mai multe manifestări religioase, culturale, ştiinţifice şi un ceremonial militar au loc la Sfântul Gheorghe, în judeţul Covasna, cu ocazia sărbătoririi Unirii Principatelor Române. Printre invitaţi se numără „Junii Braşovului“ şi un grup de păstrători de tradiţii populare din Republica Moldova. Alte manifestări au loc în mai multe oraşe transilvane.
A nul acesta printre participanţii la manifestările din municipiul Sfântul Gheorghe, consacrate Unirii Principatelor Române se vor număra „Junii Braşovului“ şi un grup de păstrători de tradiţii populare din Republica Moldova.
Prefectul judeţului Covasna, Dumitru Marinescu, a precizat că manifestările încep de miercuri cu un concurs de istorie, destinat elevilor din clasele gimnaziale, organizat în colaborare cu Asociaţia „Universitaria Emil Poenaru“ din Braşov, asociaţie care de Ziua Naţională a României a oferit o paradă aviatică locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe. Potrivit prefectului, primii trei câştigători sunt premiaţi cu câte o tabletă PC, conform Agerpres.
Azi, la sediul Prefecturii Covasna are loc simpozionul cu tema „Ecoul intern şi internaţional al Unirii de la 24 ianuarie 1859“, organizat împreună cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita.
Slujba de Te Deum
Mâine, 24 ianuarie, după slujba de Te-Deum oficiată la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe va urma o „paradă istorico-artistică“ până în Piaţa „Mihai Viteazul“, unde vor avea loc un ceremonial militar-religios, depuneri de coroane de flori şi un spectacol folcloric. De asemenea, pe 24 ianuarie la Sfântu Gheorghe va fi prezent şi un grup de dansuri populare din Republica Moldova, format din aproape 50 de persoane, care va susţine un program artistic.
La parada istorico-artistică vor participa şi Junii Braşovului şi grupul de păstrători de tradiţii din Vâlcele. Câţiva actori de la teatrul din Braşov îi vor întruchipa pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mihail Kogălniceanu şi pe Moş Ion Roată. Cel dintâi va sosi cu o caleaşcă şi va fi întâmpinat în mod simbolic cu pâine şi sare, precum şi cu flori, care vor fi presărate în faţa caleştii, conform celor precizate de prefectul Dumitru Marinescu.
În apropierea pieţei în care se va desfăşura evenimentul vor fi amplasate şi câteva căsuţe din lemn, unde vor fi vândute produse tradiţionale, cărţi, costume populare româneşti, precum şi diverse obiecte fabricate în Republica Moldova. Seara de 24 ianuarie se va încheia cu tradiţionalul Bal al Unirii, iar manifestările vor continua sâmbătă şi duminică la Sfântu Gheorghe, cu concursuri sportive, respectiv competiţii de gimnastică artistică şi handbal feminin şi masculin dotate cu o „Cupă a Unirii“.
Dorinţa organizatorilor este de a atrage cât mai mulţi localnici la această sărbătoare, în special tinerii, de aceea programul din acest an a fost mai deosebit şi mai diversificat faţă de alţi ani, conform celor precizate de prefectul Dumitru Marinescu, citat de Agerpres.
Unirea Principatelor, sărbătorită la Cluj-Napoca
Un spectacol dedicat aniversării Unirii Principatelor Române va avea loc pe 24 ianuarie, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, în organizarea Consiliului Local şi a Primăriei Cluj-Napoca. Spectacolul va debuta la ora 17:00, iar în program sunt mai multe ansambluri folclorice, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, judeţul Maramureş, alături de Dinu Iancu Sălăjanu şi Dumitru Fărcaş. Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii în Piaţa „Avram Iancu“, de la ora 20:00.
Unirea Principatelor, la Alba Iulia
Vineri, 24 ianuarie, la Alba Iulia va fi sărbătorită Unirea Principatelor Române la Casa de Cultură a Studenţilor, începând cu ora 18:00, în cadrul unui eveniment intitulat „Hai să dăm mână cu mână“. Printre participanţi se numără: fanfara judeţului Alba, dirijată de Coriolan Honcaş; ansamblul folcloric al judeţului Alba, dirijat de Alexandru Pal; ansamblul Folcloric Mugur de Tezaur, condus de Leontina Fărcaş; Şcoala Populară de Arte, clasa de dansuri populare din Căpâlna, condusă de Angela Fodor; formaţia de muzică uşoară, condusă de Marinela Popa; ansamblul folcloric „Doina Aiudului“, coordonator Nicolae Moldovan; ansamblul folcloric Floare de Colţ din Galda de Jos, coordonator Gheorghe Nedea. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul Cultural „Augustin Bena“ şi Casa de Cultură a Studenţilor Alba Iulia.