21 de români, la „Jocurile Olimpice“ din domeniul studiilor patristice

N-am înţeles cui anume îi aparţine metafora din titlu, dar ea ne-a fost împărtăşită de Averil Cameron, cunoscută cercetătoare a studiilor de Antichitate Târzie şi Istorie Bizantină de la Universitatea din Oxford şi de la Kingâs College London, în prelegerea de încheiere a lucrărilor celei de-a XVI-a ediţii a Conferinţei Internaţionale de Studii Patristice care s-a desfăşurat la Oxford, între 8 şi 13 august.

Într-adevăr, acest eveniment academic, iniţiat în 1951 de Frank Leslie Cross, adună la Oxford, capitala britanică a manifestărilor ştiinţifice, o dată la patru ani, sute de cercetători din domeniul patristicii şi din domeniile conexe, într-un agon olimpic de amploare, comparabil, pentru studiile patristice, cu jocurile sportive organizate o dată la patru ani în marile oraşe ale lumii. Anul acesta, cea de-a XVI-a reuniune de acest fel a reunit aproape 900 de cercetători, reprezentând toate continentele (locuite) ale lumii şi, lucru poate şi mai important, reprezentând diferite puncte de vedere, confesionale sau nu, teologice sau nu. Nu voi vorbi aici despre proprietatea sintagmei "studii patristice" sau despre necesitatea diferenţierii între ceea ce s-ar putea numi studiu patristic şi multitudinea de puncte de vedere conexe sau, uneori, exterioare literaturii patristice - cum ar fi perspectiva filosofică, istorică, lingvistică sau socio-culturală -, care poartă denumirea, în totalitatea lor, de "studii patristice" (comunicarea mea însăşi fiind de natură filologică). Nici nu voi încerca să dau posibile explicaţii pentru optica diferită între Răsărit şi Apus cu privire la acest domeniu. De asemenea, nu voi scrie despre însemnătatea acestui eveniment pe plan mondial, nici despre punctele principale de interes ale conferinţei.

Comunicări împărţite în 12 secţiuni paralele

Ceea ce îmi propun în acest scurt material este să fac cunoscută şi mediilor româneşti - bisericeşti sau nu - prezenţa şi contribuţia românilor la acest important eveniment din domeniul studiilor patristice, dincolo de orice inflaţii etnocentrice. Nu mai puţin de 21 de români au participat cu o comunicare la Conferinţa de Studii Patristice de la Oxford, majoritatea aflaţi la început de drum în cercetarea patristică sau a domeniilor conexe. Întrucât majoritatea se află la studii în străinătate, cei mai mulţi - sau, pentru a fi mai aproape de adevăr, aproape toţi - au reprezentat, din raţiuni instituţionale sau pur şi simplu personale, alte ţări decât România, lucru de mică importanţă totuşi, ţinând cont de natura întrunirii. De asemenea, cei mai mulţi provin din afara mediilor teologice, propriu-zis absolvenţii de şcoli teologice fiind mai puţin de o treime. Întrucât n-am reuşit să particip la toate comunicările conaţionalilor, risipite în nu mai puţin de douăsprezece secţiuni paralele, mă voi limita la prezentarea pe scurt a doar câteva dintre contribuţiile româneşti la conferinţa de la Oxford, în ordinea aleatorie a notiţelor mele personale.

Voi începe, totuşi, nealeatoriu, cu pr. Bogdan Bucur (Statele Unite), deja cunoscut în mediile teologice, fiindcă prezentarea lui m-a impresionat în mod deosebit atât prin conţinut, cât şi prin maniera academică şi înalta ţinută retorică a comunicării propriu-zise. Vorbind despre exegeză şi intertextualitate în Omilia la Înălţarea Domnului a Sfântului Anastasie Sinaitul, pr. Bogdan Bucur a demonstrat în mod convingător şi neechivoc că interpretarea hristologică a teofaniilor biblice în Omilia Sfântului Anastasie este reprezentativă pentru ceea ce s-a numit în cercetarea recentă "rescrierea Scripturii" de către tradiţia imnografică bizantină. Tot un preot ortodox, de data aceasta de pe meleaguri britanice, pr. Liviu Barbu, a prezentat un punct de vedere ortodox, vorbind despre cum trebuie înţeles statutul de părinte duhovnicesc în monahismul Bisericii primelor veacuri, demonstrând ca irelevante dihotomiile de natură scolastică între Părinţii Pustiei şi cei din mediul urban, sau pretinsa dihotomie călugări - episcopi.

Tănărul părinte Serafim (Leonard) Aldea, în comunicarea despre gnoseologia manifestărilor artistice creştine de dinainte de 313, a încercat, de asemenea, să demonteze anumite preconcepţii din cercetarea anumitor cercuri, şi anume cele legate aşa-numita "adaptare culturală" a creştinilor primelor veacuri. Notabilă a fost şi intervenţia lui Vladimir Ivanovici, specializat în istoria creştinismului timpuriu şi care a susţinut, argumentând cu texte patristice din primele veacuri creştine, că, pe de o parte, metafora lui Tertulian despre "sângele (martirilor) ca sămânţă" a răspândirii creştinismului nu este un simplu exerciţiu retoric, subliniind, pe de altă parte, că metafora se referă cu precădere la grupurile de catehumeni în primele comunităţi creştine. Fiindcă spaţiul de editare nu permite nici indicarea în linii largi, nicidecum detalierea tuturor contribuţiilor "româneşti", voi menţiona numele celorlalţi cercetători, care au avut un cuvânt de spus la întrunirea patristică de la Oxford: Mihai Vlad Niculescu, Diana Stanciu, Manuela Eugenia Gheorghe, Adrian Guiu, Dan Batovici, pr. Vasile-Ciprian Burca, Cristina Ciubotaru, Radu Cosmin Săvulescu, Romulus Ştefănuţ, Nicola Spanu, Gavril Andreicuţ, Paul Hârţog, Dana Iuliana Viezure şi Ana Palanciuc.

Anume i-am lăsat la urmă pe cei doi proaspăt absolvenţi ai Facultăţii de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, şi anume pe Marius Portaru şi Adrian Agachi, ale căror comunicări, deşi tineri şi la început de drum în cercetarea patristică, s-au ridicat la înălţimea impusă de cercetătorii cu experienţă, prin abordarea metodologică şi prin acurateţea şi onestitatea argumentelor prezentate. Primul dintre ei, doctorand al Universităţii din Bucureşti, şi, concomitent, masterand la Institutul Pontifical Augustinianum din Roma, a vorbit într-o manieră foarte savantă, în cadrul sesiunii dedicate Sfântului Maxim Mărturisitorul, despre participarea la dumnezeire în concepţia Sfântului Maxim, în contextul mai larg al hristologiei maximiene. Adrian Agachi, în prezent doctorand la Universitatea din Winchester, a propus o reconsiderare a conflictului dintre Sfântul Simeon Noul Teolog şi Ştefan, episcopul de Nicomidia, arătând, pe baza surselor, că nu doar concepţii teologice diferite au stat la baza conflictului dintre cei doi, ci şi raţiuni de ordin politic şi social.

Titlurile şi rezumatele tuturor comunicărilor de la conferinţa oxoniană pot fi consultate pe blogul evenimentului (http://oxfordpatristics.blogspot.com), iar lucrările conferinţei, într-o formă de obicei mai elaborată decât prezentarea orală, îşi aşteaptă publicarea în următoarele volume ale bine-cunoscutei reviste Studia Patristica, editate sub egida Brepols Publishers.

N.R.: Octavian Gordon este lector la Facultatea de Teologie "Justinian Patriarhul" din Bucureşti, unde predă Limbi Clasice. La Conferinţa de Studii Patristice de la Oxford a prezentat o comunicare despre diferenţele confesionale din traducerile patristice în limba română.