În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
26 de ani de la întronizarea ierarhului Timotei la Arad
În fiecare an, la 2 decembrie, clerul şi credincioşii Eparhiei Aradului îşi cinstesc cu bucurie, preţuire şi recunoştinţă arhipăstorul. Anul acesta se împlinesc 26 de ani de la întronizarea Înalt Preasfinţitului Timotei în scaunul trisecular al eparhiei arădene.
Calendarul Bisericii noastre însemnează în această zi pomenirea proorocului Avacum, din a cărui carte cităm: "Voi sta de strajă şi mă voi aşeza în turnul cel de veghe ca să priveghez şi să văd ce-mi va grăi mie Domnul" (Avacum 2, 1). Aceste cuvinte profetice vin să-şi arate astăzi împlinirea în persoana celui care veghează la mântuirea păstoriţilor săi şi care nu doar a primit titulatura după rangul eparhiei păstorite, înălţată la cel de arhiepiscopie, ci însuşi contribuind la dobândirea unei cinstiri pe măsură a ei. Alintând clopoţelul la sfintele slujbe în Biserica Fabricului timişorean, purtând lumina învăţăturii Teologiei la Seminarul din Caransebeş, adăstând în scaunul secretariatului Eparhiei Aradului şi Hunedoarei, iar mai apoi la Timişoara, chemat spre slujiri mai înalte, dar şi mai dificile, vicar administrativ şi episcop-vicar la Mitropolia Banatului, chiriarhul Aradului urmează, cu vrednicie şi cinste sporite, vlădicilor de pe istoricul scaun episcopal arădean. Cuvinte ca acelea rostite de Mântuitorul Iisus Hristos în Evanghelia după Ioan cap. 10, 11-16: "Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale... Şi sufletul Îmi pun pentru oi. Am şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu şi va fi o turmă şi un păstor", au fost înţelese de Înalt Preasfinţitul Părinte Timotei ca fiind un program de viaţă şi o datorie episcopală pentru cârmuirea turmei celei cuvântătoare pe calea mântuirii. Împlinirea misiunii spirituale de către "iconomul credincios" al tainelor lui Dumnezeu are drept consecinţă adaptarea lucrării lui la nevoile fiecărui loc şi ale fiecărei epoci. Grija, meticulozitatea, atenţia, răbdarea, blândeţea, îngăduinţa pe care Înalt Preasfinţia Sa le are faţă de fiecare lucru în parte, faţă de fiecare preot sau credincios al eparhiei, şi nu numai, faţă de fiecare activitate desfăşurată, sunt tot atâtea frământări, clipe şi nopţi nedormite pentru împlinirea lucrului cu care Dumnezeu l-a încredinţat. Ierarhul, model de împlinire a poruncilor Domnului Iar acestea toate sunt exemple pentru păstoriţii săi, cu atât mai mult pentru slujitorii sfintelor altare, oferind cu personalitatea şi întreaga activitate pastorală modelul exemplar de conducător bisericesc pentru fiecare perioadă de timp petrecută de om sub soare, după cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: "Trebuie ca întâistătătorul să ofere viaţa lui ca exemplu evident de împlinire a oricărei porunci a Domnului... Mai întâi, să lucreze smerenie cu dragoste de Hristos, astfel încât, şi atunci când tace, exemplul faptelor lui să se ofere spre învăţătură mai eficient decât orice cuvânt... Apoi trebuie să fie milostiv şi să îngăduie cu îndelungă răbdare pe acei care din lipsă de experienţă nu-şi îndeplinesc unele dintre datoriile lor. Trebuie să găsească metoda potrivită de vindecare a fiecărei patimi, fără să se grăbească în apreciere, ci cugetând şi îndreptând cu îndelungă răbdare. Trebuie să fie atent cu cele prezente, prevăzător cu cele viitoare, capabil să se lupte cu cei puternici şi să poarte neputinţele celor slabi, să lucreze şi să vorbească orice este spre folosul fraţilor săi". La ceasul aniversar, înmănunchem gânduri ale tuturor credincioşilor, preoţilor, monahilor şi monahiilor din Arhiepiscopia Aradului îndreptate în rugăciune Tatălui ceresc ca mulţumire pentru lucrul bun şi bineplăcut Lui, ajutor, sănătate, dăruirea clipelor de bucurie şi împlinire în slujirea lui Dumnezeu şi a oamenilor, trăind întru mulţi şi binecuvântaţi ani".