Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
3,64% din PIB pentru Educaţie
Bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) nu va depăşi, în anul 2012, 3,64% din PIB, deşi cadrele didactice susţin necesitatea unui buget de cel puţin 6 procente. Ministrul a dat asigurări, în faţa comisiilor de învăţământ ale Parlamentului, că nu vor fi probleme cu plata salariilor profesorilor, însă senatorii şi deputaţii au depus aproximativ 800 de amendamente la proiectul bugetului ce urmează să fie dezbătute şi aprobate în şedinţa comisiilor de specialitate reunite.
Bugetul MECTS a intrat în dezbaterea comisiilor de învăţământ din Senat şi Camera Deputaţilor, ministrul Daniel Funeriu susţinând ieri că acestui domeniu îi este alocat 3,64% din PIB în 2012, care va permite totuşi să achite plata salariilor angajaţilor din sistem şi prestaţiilor sociale. "Guvernul alocă Educaţiei, pe actuala proiecţie bugetară, 3,64% din PIB. Este limpede că acest buget este unul strâns, fiind rezultatul disciplinei financiare asumată de Guvern, dar şi rezultatul evoluţiilor din România şi din ţările din jur. Bugetul este unul care are o creştere faţă de execuţia bugetară din 2011, deşi este o creştere modestă. Bugetul asigură plata tuturor salariilor din sistem, plata prestaţiilor sociale (cheltuieli sociale, cheltuieli cu transportul, burselor din sistemul educaţiei)", a afirmat ministrul Educaţiei. Potrivit lui Daniel Funeriu, totalul bugetului Educaţiei este de 19,929 miliarde de lei, din care 4,36 miliarde de la bugetul de stat, iar 12,031 miliarde sunt cuprinse în bugetele locale (salarii, investiţii finanţate prin bugetele locale), în timp ce 3,043 miliarde reprezintă venituri proprii ale instituţiilor, unităţilor de învăţământ. Funeriu a spus că, în actuala formulă, este asigurată continuitatea Programului pentru rechizite, Programului Euro 200 şi Programului bani de liceu. Criticile parlamentarilor nu au întârziat să apară, aceştia depunând aproximativ 800 de amendamente la proiectul bugetului Ministerului Educaţiei, care urmează să fie dezbătute şi aprobate în şedinţa comisiilor de specialitate reunite. Preşedintele Comisiei pentru educaţie din Senat, Mihail Hărdău, a declarat că ţinta celor care lucrează în educaţie este alocarea a 6% din PIB acestui domeniu, iar faptul că bugetul MECTS este sub 4% din PIB reprezintă "un pas înapoi" în ce priveşte reformarea sistemului educaţional. Şi preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, Constantin Dumitrescu, a susţinut că bugetul Ministerului Educaţiei "condamnă" acest domeniu la "regres".