Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea s-a născut la 20 iulie 1868, în Topliţa. A urmat Institutul teologic-pedagogic din Sibiu, în perioada 1887-1890, apoi a obţinut doctoratul la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta. A început să lucreze ca învăţător, apoi ca director la Şcoala confesională românească din Orăştie, continuând ca secretar şi consilier la Arhiepiscopia Sibiului. La 32 de ani a fost hirotonit diacon necăsătorit, iar doi ani mai târziu s-a călugărit sub numele Miron, la Mănăstirea Hodoş-Bodrog. A devenit episcop al Caransebeşului în 1909. La sfârşitul Primului Război Mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeşului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dând actului unirii binecuvântarea Bisericii strămoşeşti. Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegaţia românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la Bucureşti. Ca recunoaştere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura şi înscăunarea au avut loc a doua zi. La 7 iunie 1919, a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta şi activitatea publicistică desfăşurată până atunci. În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a realizat definitivarea unificării ecleziale prin întocmirea rânduielilor şi aşezămintelor fundamentale ale Bisericii româneşti unificate.
Primul patriarh al României
La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales în rangul de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit şi înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenind astfel primul patriarh al creştinismului ortodox românesc.
Sub conducerera lui, s-a făcut unificarea bisericească din statul român unitar, s-a votat Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române din 1925, a reapărut revista „Biserica Ortodoxă Română“. Patriarhul Miron Cristea a prezidat, la 19 februarie 1929, şedinţa de la Reşedinţa patriarhală, la care a participat o comisie de experţi care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. Patriarhul Miron Cristea a publicat culegeri de folclor, o lucrare de iconografie, câteva volume de cuvântări şi s-a îngrijit de tipărirea Bibliei sinodale din 1936, în traducerea preoţilor profesori Gala Galaction, Vasile Radu şi a mitropolitului Nicodim. Tot el este iniţiatorul construirii actualului Palat patriarhal. Întărirea legăturilor cu alte Biserici creştine a fost una dintre preocupările de credinţă la care a lucrat mai bine de două decenii. A ctitorit schitul de lemn de la Topliţa, Mănăstirea Balta Caldă. Fiind un important lider naţional român şi militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a răspuns cu abnegaţie la chemarea ţării, fiind numit senator, regent (20 iulie 1927-8 iunie 1930) şi, în cei din urmă ani ai vieţii, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 şi 6 martie 1939, dată la care a trecut la cele veşnice, la Cannes - Franţa, unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsufleţit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala patriarhală din Bucureşti.
.jpg)
