Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit vineri seara, 20 decembrie, ultimele trei cete de colindători care au adus la Reședința Patriarhală, prin cântări tradiționale,
„A fi creștin ortodox înseamnă a fi în duh și-n adevăr”
În Duminică întâi din Postul Sfintelor Paști, 24 martie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit împreună cu Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
A devenit o tradiție ca ierarhii Arhiepiscopiei Iașilor să slujească împreună în prima duminică din Postul Mare. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu părinții slujitori ai Catedralei Mitropolitane, au săvârșit duminică dimineață Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare.
După întâmpinarea ierarhilor de către soborul slujitor la Reşedinţa mitropolitană, clericii au mers în procesiune spre catedrală purtând în mâini icoane, în amintirea evenimentelor din 11 martie 843 de la Constantinopol.
În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei din anul Domnului 2024.
După momentul Axionului, tânărul teolog Cosmin Melinte a fost hirotonit diacon, urmând ca în perioada următoare să primească Taina Preoției, fiind rânduit să slujească la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Vlădiceni, comuna Bârgăuani, județul Neamț.
La final, Părintele Mitropolit a subliniat în cuvântul de învățătură câteva responsabilități pe care creștinul trebuie să le împlinească pentru a arăta apartenența lui la Biserica Ortodoxă: „Astăzi este ziua noastră, ziua creștinilor ortodocși. Este ziua Bisericii Ortodoxe, ziua Împărăției cerurilor revărsată pe pământ. A fi creștin ortodox este, pe de o parte, cea mai înaltă demnitate, pe de altă parte, cea mai cutremurătoare responsabilitate. A fi creștin ortodox este o mare demnitate, pentru că ce poate fi mai de preț decât să fim fii și fiice în Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolească? Ce poate fi mai înalt decât să fim membri ai preoției celei împărătești, ai seminției celei alese, ai neamului creștinesc cel binecuvântat, după cuvântul Sfântului Apostol Petru? Ce poate fi mai adânc și mai cuprinzător decât să fim părtași la închinarea cea autentică și la slăvirea cea dreaptă, și aceasta într-o lume în care sunt atâtea închinări neadevărate, adică false, și slăviri nedrepte. Dar dacă este de o înălțime necuprinsă de mintea noastră apartenența noastră la Biserica Ortodoxă, cu atât mai mult este cutremurătoare responsabilitatea care stă asupra noastră, de a fi binecuvântat de Domnul Dumnezeu pentru a fi creștin ortodox. A fi creștin ortodox înseamnă a fi în duh și-n adevăr, dincolo de literă și formalism, de forma fără conținut, dincolo de orice superficialitate. A fi creștin ortodox înseamnă a fi un pom cu roade bogate, nu smochin neroditor, iar ca să fim pomi cu roade bogate înseamnă să împlinim această întreită binecuvântare: să avem credință, nădejde și dragoste, să avem cuget smerit, duh de pocăință și puterea iertării, și în cele dintâi și în cele din urmă, să fim binecuvântați prin puterea Sfintei Spovedanii, prin puterea Cuminecăturii euharistice și prin darul milosteniei față de cei care se află în nevoie.
Ziua de astăzi ne aduce aminte de biruința Ortodoxiei asupra iconoclasmului”.