A fost sfinţit noul paraclis al Mănăstirii „Buna Vestire“

În Duminica a treia din Postul Paştelui, a Sfintei Cruci, Mănăstirea "Buna Vestire" din Oradea a fost în sărbătoare. În mijlocul obştii monahale şi a pelerinilor s-a aflat Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a târnosit un nou paraclis al mănăstirii şi a oficiat Sfânta Liturghie arhierească a Sfântului Vasile cel Mare.

Vizita pastorală a Preasfinţitului Sofronie la Mănăstirea "Buna Vestire" a început duminică dimineaţa, când a fost săvârşită slujba de târnosire a noului paraclis cu hramurile "Duminica Sfinţilor Români" şi "Cuvioasa Parascheva".

Slujba de târnosire este un eveniment deosebit de important, cu semnificaţii bogate, la finalul căreia toţi credincioşii, bărbaţi şi femei, indiferent de vârstă, au posibilitatea de a intra în Sfântul Altar, de a se închina şi a săruta Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.

"Duminica Sfintei Cruci ne înalţă, pe toţi, pe Muntele Golgotei"

În cadrul Sfintei Liturghii săvârşite în altarul de vară al mănăstirii, după citirea pericopei evanghelice duminicale, PS Sofronie a rostit cuvânt de învăţătură în care a tălmăcit înţelesurile ce se desprind din aceasta, precum şi semnificaţiile Sfintei Cruci pentru viaţa creştinului drept-măritor. "Dacă primele două duminici din post au fost închinate biruinţei Ortodoxiei, a treia Duminică din post este tot o Duminică a Ortodoxiei, pentru că Sfânta Cruce este însemnul dreptei credinţe. La sinodul din anul 843 de la Constantinopol, când s-a hotărât pentru totdeauna în Sfânta Biserică reaşezarea la loc de cinste a sfintelor icoane, a fost luată aceeaşi hotărâre şi cu privire la Sfânta Cruce şi la Sfintele Moaşte ale Sfinţilor". PS Sofronie a mai arătat că "Duminica Sfintei Cruci ne înalţă, pe toţi, pe Muntele Golgotei pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Nu putem despărţi pe Domnul Hristos de Crucea Sa, căci prin Crucea Sa cea de viaţă făcătoare înţelegem cum Dumnezeu, făcându-Se om, Fiul lui Dumnezeu făcându-Se Noul Adam, a reparat, prin lemnul Crucii, greşeala, păcatul, neascultarea primului Adam care a gustat din rodul lemnului, pomul oprit şi, încălcând porunca lui Dumnezeu, a rupt comuniunea de iubire cu Acesta şi a fost izgonit afară din Rai. A trebuit să vină Însuşi Fiul lui Dumnezeu, să Se facă om, ca tot printr­un lemn, de data aceasta lemnul Crucii, să pironească păcatul şi moartea pe lemn, să moară de moarte cumplită, chinuitoare, o moarte infamantă, degradantă, în special pentru timpurile acelea, pe care a suportat-o Cel fără de păcat ca să ne spele pe noi, păcătoşii, de păcatele noastre", a arătat Preasfinţitul Sofronie.

Astfel, a arătat Preasfinţia Sa, esenţa postului este ascunsă în lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu pentru noi. Pentru ca moartea pe Cruce a Domnului Hristos şi Învierea Sa să aibă ecou în viaţa noastră, să ne schimbe viaţa, să se marcheze în sufletul şi trupul nostru, noi trebuie să ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci atunci când postim şi să ne oprim de la facerile cele rele, ca o jertfă mică, un mic sacrificiu, ce ne ajută pe noi să descoperim jertfa cea mare de pe Golgota, sacrificiul mântuitor al lui Hristos pentru păcatele oamenilor.

Creştinul "le suportă pe toate cu bunătate, blândeţe şi îngăduinţă"

Preasfinţitul Sofronie a mai arătat că nu întâmplător Evanghelia rânduită a fi citită în acea duminică începe cu cuvintele "cel care vrea să vină după Mine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie". "Cel care se ruşinează de Hristos şi de Crucea Lui, se ruşinează şi fuge şi de propriile suferinţe şi încercări. Dar adevăratul creştin ştie că viaţa aceasta înseamnă şi suferinţe, prigoane şi multă nedreptate, dar le suportă pe toate cu bunătate, blândeţe şi îngăduinţă, fără să-i judece pe cei care îi fac atâta rău, tocmai pentru că este creştin, şi ştie că mult mai mult a suferit Hristos, fără vină, fără păcat, fără greşeală, pentru noi, cei mult vinovaţi şi prea păcătoşi", a arătat Preasfinţitul Sofronie.

De asemenea, ierarhul Oradiei a spus despre Cruce că este podoaba cea mai frumoasă a unei biserici.

"Crucile care se înalţă spre ceruri de pe turlele bisericilor anunţă biruinţa vieţii asupra morţii, biruinţa Fiului lui Dumnezeu înomenit, iar sufletele noastre se umplu de nădejde. Fericite sunt aşezările care au multe cruci, cruci văzute, pentru că pe cele nevăzute ni le purtăm cu toţii, fiecare în taina vieţii sale. Toate aceste cruci, atât cele văzute, cât şi cele nevăzute, sunt o reflectare a Crucii de pe Golgota, alcătuind, împreună, marea cruce duhovnicească pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte să o punem în micuţa noastră inimă de carne, pe care să o transformăm în altar de jertfă", a arătat Episcopul Oradiei.

"Să înţelegem taina propriei vieţi"

Totodată, Întâistătătorul Episcopiei Oradiei i-a îndemnat pe credincioşi ca acum, la jumătatea postului, să se străduiască fiecare să înţeleagă taina propriei vieţi şi, mai ales, cât de multă lumină ne aduce în suflete Dumnezeu prin Crucea Fiului Său şi prin lucrarea Sfântului Duh.

La finalul Sfintei Liturghii, chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt festiv în care a binecuvântat mulţimea de pelerini prezenţi şi a felicitat obştea Mănăstirii "Buna Vestire" pentru jertfa depusă pentru înfrumuseţarea sfintei mănăstiri şi pentru misiunea sfântă pe care o realizează pentru Biserica lui Hristos.

"Punem la inimă maicii stareţe şi celorlalte monahii de la Mănăstirea "Buna Vestire" să continue şi pe mai departe lucrarea din acest colţ de rai, care este mănăstirea, şi să sporească rugăciunile, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea noastră, spre apărarea Ortodoxiei, aici, la graniţa occidentală a României, şi spre mărturie a frumuseţii credinţei dreptmăritoare înaintea întregii lumi. Dorim tuturor multă bucurie duhovnicească, post uşor, cu multe roade duhovniceşti, sănătate, putere şi voie bună, curaj sfânt în înfruntarea ispitelor vieţii. Fie ca bucuria pe care a avut-o Sfânta Elena când a găsit Sfânta Cruce să vă însoţească în toate zilele vieţii voastre."

Biserică ctitorită de Armată

Mănăstirea "Buna Vestire" din Oradea s-a înfiinţat în 1997, în jurul unei biserici vechi din localitatea Episcopia Bihor, astăzi cartier al municipiului Oradea, construită în 1936 de Armata Română, care, în perioada interbelică, a zidit numeroase biserici pentru românii ce locuiau în zonele de la graniţa de vest a ţării. Din din cauza celui de-al Doilea Război Mondial şi, mai apoi, a instalării regimului comunist ateu în România, acest sfânt lăcaş a fost lăsat în paragină mai bine de jumătate de secol.

Între anii 1998 şi 2007, monahiile de la nou-înfiinţata mănăstire, în frunte cu maica stareţă stavroforă Pavelida Bădilă, s-au îngrijit de restaurarea integrală a bisericii, care a devenit biserică de mănăstire. Au fost realizate numeroase lucrări în interiorul ei, biserica fiind retencuită şi pictată în tehnica tempera, împodobită cu iconostas din lemn de tei, mobilier din lemn de stejar, policandru, parchet, încălzire centrală. În exterior au fost efectuate lucrări de subzidire şi consolidare, zidurile au fost retencuite, iar întreaga biserică a fost acoperită cu tablă de aluminiu. De asemenea, a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. În curtea mănăstirii au fost ridicate un altar de vară, cu un paraclis la subsol, corpuri de chilii, precum şi o clădire pentru activităţile de asistenţă socială. Jertfa şi munca maicilor de aici nu s-au oprit însă, continuând cu amenajarea, în 2010, a unui nou paraclis, care a fost târnosit astăzi.