În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
A fost sfinţită Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ din Mândreşti
Momente istorice la Parohia Mândreşti din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani, unde sâmbătă, 13 septembrie 2014, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat slujba de Sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva“. Potrivit tradiţiei, credincioşii, bărbaţi şi femei, au putut intra în Sfântul Altar pentru a se închina şi săruta Sfânta Masă.
Sâmbătă, 13 septembrie 2014, a fost o zi de sărbătoare specială pentru credincioşii Parohiei Mândreşti din comuna botoşăneană Vlădeni, care au participat la sfinţirea bisericii parohiale închinate Sfintei Cuvioase Parascheva. Locaşul a fost înnoit şi a primit veşmântul harului prin stropirea cu Agheasmă şi ungere cu Sfântul şi Marele Mir de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, înconjurat de un sobor de 18 slujitori, din care au făcut parte şi protos. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstirii Zosin, precum şi pr. Lucian Leonte, protopopul Protoieriei Botoşani. Ierarhul a sfinţit Sfânta Masă după ce a pus în piciorul jertfelnicului moaşte ale sfinţilor martiri.
„Este necesar să ne hrănim din cuvântul Sfintei şi Dumnezeieştii Scripturi“
Slujba de sfinţire a locaşului de cult şi a picturii interioare a fost succedată de slujba Sfintei Liturghii arhiereşti, oficiată pe un podium special amenajat în curtea bisericii. Imediat după citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit un cuvânt de învăţătură în care a făcut referire la răsplata ce o vor dobândi cei ce exersează virtuţile creştine: „Nu sunt uşor de purtat virtuţi precum îngăduinţa, răbdarea, dragostea şi îndelunga răbdare, dar Sfântul Apostol Pavel ne spune ce urmează după acestea dacă omul este îmbrăcat cu toate acestea. Iată ce spune marele Apostol: «Pacea lui Hristos o să stăpânească în inimile voastre şi cuvântul lui Hristos în voi va locui cu bogăţie». Dacă omul are pacea lui Hristos în el, şi o bucăţică de pâine dacă mănâncă, el este fericit. Dacă ai însă război în sufletul tău, vilele, palatele, conturile, bogăţiile şi puterea multă nu-ţi folosesc; ai doar sentimentul că eşti fericit. De aceea este necesar să ne hrănim din cuvântul Sfintei şi Dumnezeieştii Scripturi, pe care să o avem ca pâine şi apă în viaţa de zi cu zi“.
În timpul împărtăşirii credincioşilor cu Sfintele Taine, părintele protopop Lucian Leonte a dat citire hrisovului de sfinţire, vorbind despre istoricul locaşului de cult din Mândreşti: „Biserica a fost construită între anii 1992-2003, pe locul vechii biserici ridicate în anii 1900-1901 şi care a avut parte de mai multe reparaţii, prin osteneala şi cheltuiala enoriaşilor, în timpul păstoririi preoţilor Vasile Dăscălescu şi Gheorghe Grigoraş, fiu al satului. Cu trecerea timpului s-au constatat degradări avansate, care au impus demolarea şi construirea unui locaş de cult. Lucrările de reconstruire au început în anul 1992, sub coordonarea preotului paroh Teodor Peţenchea. Din vechea biserică s-a păstrat doar zidul de răsărit, de la Sfântul Altar. Din anul 1994, lucrările au fost continuate şi finalizate de către actualul paroh, preotul Mihai Ovidiu Anastasiei. Între anii 1998-2003, s-a pictat biserica în tehnica frescă de către pictorul Gheorghe Drăgoi, ajutat ce ucenicul său Constantin Diaconescu. În perioada 2003-2014, s-a realizat catapeteasma din stejar sculptat, executată de domnul Ovidiu Ţucă, s-au pictat icoanele din catapeteasmă de domnul Constantin Diaconescu, s-a dotat biserica cu încălzire centrală, s-au confecţionat stranele pentru credincioşi şi s-au achiziţionat toate cele necesare sfintelor slujbe“.
Mai multe distincţii acordate
Au urmat apoi cuvântări ale preoţilor Teodor Peţenchea şi Mihai Ovidiu Anastasiei, după care Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a oferit mai multe distincţii de vrednicie. Astfel, preotul Teodor Peţenchea, fost paroh la Mândreşti în perioada 1988-1994, a primit Crucea „Sfântul Ierarh Dosoftei“, iar preotul Mihai Ovidiu Anastasiei, actualul paroh, a fost hirotesit iconom stavrofor, primind crucea, bederniţa şi brâul roşu. De asemenea, distincţia „Crucea Moldavă“ a fost acordată domnului prefect Costică Macaleţi, inginerului Voicu Murariu, primarul comunei Vlădeni, şi inginerului Lazăr Axinte, iar toţi binefăcătorii au primit diplome de vrednicie.
La sfârşitul slujbelor, toţi cei prezenţi au primit câte un pacheţel de mâncare din partea bisericii.