În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
A fost sfințită pictura bisericii Parohiei Cărămidarii de Jos
Biserica Parohiei Cărămidarii de Jos, unul dintre lăcașurile istorice cunoscute ale Capitalei, închinat Sfântului Mucenic Trifon, a îmbrăcat duminică, 23 mai 2021, haine de sărbătoare. Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvârșit Sfânta Liturghie, iar la final a sfințit pictura restaurată a lăcașului, realizată între anii 1929 şi 1930 de renumitul pictor Dimitrie Belizarie.
Evenimentul a reprezentat o încununare a unor ample lucrări de restaurare și înnoire a picturii murale din interiorul bisericii monument istoric.
Membrii comunității parohiale și credincioșii din proximitate și-au îndreptat pașii încă de dimineață la biserica din strada Piscului din sectorul 4 al Capitalei, pentru a fi prezenți la acest moment deosebit din viața parohiei. Pentru a fi respectate normele sanitare, în interiorul lăcașului de rugăciune a participat un număr limitat de persoane, slujba fiind transmisă pe un ecran de mari dimensiuni amplasat în exteriorul bisericii, într-o zonă special amenajată, pentru ca toți credincioșii prezenţi să se bucure de acest eveniment.
Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte: părintele Ioan Vartan Armași, protopop al Protoieriei Sector 4 Capitală; părintele Marian Bran, parohul bisericii; părintele Alexandru Vasile; părintele Dănuț Dumitru Badea; arhid. Valentin Niculae, consilier juridic la Sectorul juridic și bunuri bisericești al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și alți slujitori de la parohii învecinate.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pasajului evanghelic rânduit (Ioan 5, 1-15), în care este relatată vindecarea slăbănogului de la Vitezda, ierarhul a evidențiat importanța și roadele virtuții răbdării. „Astăzi avem în față un bolnav, care de 38 de ani stătea lângă apă și nu reușea să se coboare întâi, pentru că degrabă altcineva ajungea înaintea lui și se vindeca, el rămânând mai departe să aștepte. Este un lucru uimitor pentru noi toți, ca și pocăința de 38 de ani a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, care s-a pocăit în acești lungi ani în pustiul Iordanului pentru păcatele sale. Acest om, care a avut și el păcate, nu a reușit să se coboare și să primească harul lui Dumnezeu și vindecarea, pentru că era singur, nu avea pe nimeni. În acest loc, Vitezda, se arată milostivirea Celui ce este milostiv și iubitor de oameni. (…) Puterea lui Dumnezeu se petrece acum, dincolo de minunea coborârii îngerului și a tulburării apei, prin venirea Mântuitorului, Care știa că acolo este un fiu al Său aflat în suferință. Mântuitorul îl întreabă în mod direct dacă vrea să fie sănătos. Sigur că voia să se facă sănătos, fiindcă dovedise acest lucru prin cei 38 de ani de răbdare. Cu toate că a văzut pe mulți vindecându-se, nu s-a împuținat cu sufletul, ci a avut această virtute a răbdării”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a sfințit pictura și a binecuvântat sfântul lăcaș.
La final, în semn de recunoaștere a activității desfășurate în parohie, părintele paroh Marian Bran a primit rangul de iconom stavrofor. De asemenea, Diploma Omagială „2021 - Anul omagial al pastorației românilor din afara României” a fost oferită părintelui Dănuț Dumitru Badea, părintelui Alexandru-Puiu Vasile și arhidiaconului Valentin Niculae, slujitori la această parohie. Aceeași distincție a fost dăruită și lui Alexandru Breușan.
Distincția de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, a fost oferită Consiliului parohial, iar Comitetului parohial i-a fost acordată distincția de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.
La final, Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a primit din partea Parohiei Cărămidarii de Jos o icoană cu chipul Sfântului Mucenic Trifon.