Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
A început pregătirea Marelui Mir
La Mănăstirea Antim din capitală, în paraclisul cu hramul "Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul", au început ieri pregătirile pentru sfinţirea Marelui Mir.
Înalt Preasfiţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, ca delegat al Prefericitului Părinte Patriarh Daniel, a săvârşit slujba Sfeştaniei mici, împreună cu PS Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, şi PS Ioachim Băcăoanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, arhim. Timotei Aioanei, Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi mare eclesiarh al Catedralei patriarhale, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. După sfinţirea apei, au fost stropite cu agheasmă materiile şi vasele pregătite pentru prepararea Marelui Mir. IPS Laurenţiu a aprins focul la care va fierbe decoctul de plante iar preoţii şi diaconii au spălat cu agheasmă vasele. "Aducem slavă Bunului Dumnezeu pentru acest început al pregătirii Marelui Mir, rânduit ca o lucrare sacramentală a Bisericii, o lucrare deosebită şi, în acelaşi timp, o lucrare de o autoritate canonică cea mai înaltă pentru că numai o Biserică autocefală poate să sfinţească Marele Mir. Ca delegat al Prefericitului Părinte Patriarh, am început lucrarea aceasta prin săvârşirea aghesmei mici pentru ca vasele acestea, în care se va pregăti mireasma aceasta ce se va sfinţi în Joia Mare, să fie curăţate şi împrospătate, iar de mâine să înceapă lucrarea pregătirii propriu-zise", ne-a spus IPS Laurenţiu. Înalt Preasfinţia Sa a explicat modurile de întrebuinţare ale Sfântului şi Marelui Mir, spunând că această pregătire "este o lucrare foarte importantă din punct de vedere duhovnicesc pentru noi, pentru că Marele Mir, pregătit aici şi sfinţit în Joia Mare, va fi împărţit tuturor bisericilor din Patriarhia Română şi se va folosi mai întâi de toate la Taina Sfântului Mir sau a Mirungerii, pentru că este materia sfinţită nu doar de un singur ierarh ci de soborul episcopilor, de Sfântul Sinod. Cu Sfântul şi Marele Mir se vor sfinţi bisericile, se va pregăti masa Sfântului Altar asemenea mormântului Mântuitorului Iisus Hristos, se vor sfinţi Antimisele care vor ţine locul Sfintei Mese. Acestea sunt piesele absolut necesare săvârşirii Sfintelor Liturghii, exprimând, în acelaşi timp, legătura preotului cu ierarhul lui, pentru că Sfântul Antimis este semnat de ierarhul locului. Sfântul şi Marele Mir se va păstra la Patriarhie pentru nevoinţele din timpul anului ale tuturor unităţilor de cult, ale tuturor bisericilor noastre. Astfel, se încheie o lucrare deosebită pe care Biserica Ortodoxă Română o împlineşte acum ca un dar de la Dumnezeu şi ca o lucrare care i se cuvine ca Biserică autocefală. Mântuitorul Iisus Hristos, Unsul, Cel de la care primim numele, să ne binecuvânteze pe noi toţi şi pe cei care se vor osteni aici, timp de trei zile, pentru ca această rânduială să fie împlinită întocmai". În dimineaţa aceasta, după ce se va săvârşi slujba Ceasurilor, se va începe prepararea propriu-zisă a decoctului din plante, care va fi amestecat miercuri cu uleiul de măsline iar în Joia Mare va fi sfinţit de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare.