„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
A XXIV-a ediţie a Simpozionului Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria
În perioada 22-23 noiembrie, la Gyula, în Ungaria, s-a desfăşurat cea de-a XXIV-a ediţie a Simpozionului Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, aflat sub conducerea doamnei directoare Maria Berenyi, informează Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Simpozionul reprezintă manifestarea cea mai importantă a acestei instituţii, care reuneşte diferite personalităţi din Ungaria şi România, sosite la Gyula pentru a-şi prezenta referatele în faţa publicului numeros adunat în sala festivă a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria. La evenimentul organizat cu sprijinul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni (DPRRP), din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din România, dar şi al Ministerului Resurselor Umane din Budapesta, au participat multe oficialităţi, între care s-au numărat Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, clerici din cadrul eparhiei, ambasadorul Alexandru Victor Micula, consulul general Florin Trandafir Vasiloni, de la Gyula, consulul general Ioan Fodoreanu de la Seghedin, conducători ai instituţiilor româneşti din Gyula, reprezentanţi ai presei ş.a.
În prima parte a simpozionului, moderat de Maria Berenyi, a fost subliniată direcţia de acţiune pe viitor a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, au fost exprimate mulţumiri tuturor instituţiilor care prin sprijinul material concret au făcut cu putinţă organizarea şi desfăşurarea actualei ediţii a simpozionului şi au fost prezentate mai multe referate foarte interesante. Tot în cadrul acestei manifestări au fost prezentate publicaţiile anuale ale Institutului („Simpozion, ediţia a XXIII-a“, „Izvorul“ şi „Lumina“), sau alte cărţi ale unor conferenţiari şi a fost vernisată expoziţia de grafică a tinerelor artiste Adél Kiss şi Aurelia Nemeş, din cadrul comunităţii, de către Ştefan Oroian, un alt artist consacrat din Gyula. De asemenea, toţi participanţii la eveniment au vizitat şi expoziţia permanentă cu obiecte din colecţia Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, intitulată „Vestigii ortodoxe“ şi care a fost inaugurată de curând.