Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Academia Ortodoxă din Creta, la ceas aniversar
Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de existență, Academia Ortodoxă din Creta, Grecia, a organizat mai multe manifestări aniversare în perioada 2-4 octombrie 2018. La aceste evenimente ce s-au desfășurat în Kolimbari au participat întâistătători și delegați de-ai Bisericilor Ortodoxe surori. Din partea Bisericii Ortodoxe Române a participat Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.
La momentul aniversar al Academiei Ortodoxe din Creta au participat Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului; Preafericitul Părinte Teofil al 3-lea, Patriarhul Ierusalimului; Preafericitul Hrisostom al 2-lea, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului; Preafericitul Părinte Anastasie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Albaniei; Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Cretei, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei de Suprsal din partea Bisericii Ortodoxe a Poloniei; ierarhi din Arhiepiscopia Cretei, precum și alți invitați.
Din partea Consiliului Mondial al Bisericilor a participat părintele prof. dr. Ioan Sauca, director al Institutului Ecumenic din Bossey.
La manifestări a participat și Procopios Pavlopulos, președintele Greciei.
Manifestările au început marți, 2 octombrie, la sediul Academiei Ortodoxe din Creta unde, în prezența ierarhilor și a membrilor din comitetul de conducere, a avut loc o ședință de lucru în care s-au făcut propuneri pentru viitor și s-au ales noi membri.
În după-amiaza aceleiași zile, în localitatea Sirikari, aproximativ 80 km de Chania, a avut loc slujba de sfințire a noii biserici cu hramul „Sfântul Nichifor Leprosul” - originar din acest loc - oficiată de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu în prezența președintelui Greciei și a ierarhilor. În cursul serii a fost inaugurată o nouă aripă a Așezământului pentru bătrâni „Annasakion” aflat în grija Mitropoliei de Kisamos și Selini.
În 3 octombrie, la Mănăstirea Gonia din Creta a fost săvârșită Sfânta Liturghie la care au asistat toți ierarhii prezenți, precum și invitații, iar la sfârșitul acesteia, prof. Constantinos Zorbas, președintele Academiei Ortodoxe din Cipru, a fost proclamat ca Arhonte al Patriarhiei Ecumenice. A fost săvârșită, de asemenea, și o slujbă de pomenire pentru ctitorii și binefăcătorii academiei trecuți la cele veșnice în cei 50 de ani de la înființarea ei, în 1968.
A fost inaugurat apoi noul muzeu bisericesc al mănăstirii ce cuprinde icoane și cărți vechi, între care și unele tipărite la Iași și la București în limba greacă („Tomos agapis”, Iași 1698; „Tomul bucuriei”, București 1705; „Istoria Patriarhilor de Ierusalim”, București 1715 - lucrări ale Patriarhului Dositei al Ierusalimului și „Mineiul pe iulie”, Iași 1836).
După-amiază, în Aula mare a academiei a avut loc Adunarea festivă la care au participat aproximativ 300 de persoane. La începutul acesteia au fost rostite cuvântări de salut și de binecuvântare din partea delegaților prezenți.
În calitate de delegat al Bisericii Ortodoxe Române, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a transmis binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, doriri de bine și de succes pentru viitor acestei instituții prestigioase a Bisericii, ce desfășoară o bogată activitate misionară, interconfesională și de cunoaștere a valorilor Ortodoxiei ecumenice și care, în 2016, a găzduit lucrările Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe.
A fost prezent și președintele Greciei, Procopios Pavlopulos, care a rostit un cuvânt în care a subliniat rolul Bisericii Ortodoxe în viața societății contemporane, ca și provocările la care aceasta trebuie să facă față.
„Manifestările din Creta au fost încărcate de semnificații duhovnicești deosebite prin slujirile liturgice, ca și prin celelalte momente aniversare, aducându-se astfel un binemeritat omagiu ctitorilor Academiei Ortodoxe din Creta, dar și celor care astăzi se ostenesc în slujirea Ortodoxiei și a cultivării relațiilor interortodoxe și intercreștine”, ne-a transmis Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii.