Academia Teologică din Oradea

Înfiinţarea Academiei Teologice Ortodoxe din Oradea a reprezentat încununarea eforturilor Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, în general, şi din Bihor, în special, de a păstra identitatea naţională prin învăţământul în limba maternă şi de a înfiinţa instituţii şcolare care să contribuie la ridicarea nivelului de cultură al românilor.

Statutul de toleranţă al românilor din Transilvania a avut un impact negativ major asupra evoluţiei învăţământului românesc din acest spaţiu, în condiţiile în care statul susţinea financiar doar învăţământul în limba maghiară. Înainte de 1918, sistemul de învăţământ din Transilvania cuprindea şcoli de stat, în limba maghiară, finanţate de la bugetul statului, şcoli confesionale, în limba maternă, susţinute financiar de comunitate, şi şcoli particulare, finanţate de confesiuni sau societăţi particulare. O problemă acută a şcolilor confesionale a fost lipsa învăţătorilor şi a preoţilor. Autorităţile statului maghiar au descurajat învăţământul confesional, stimulând cadrele didactice să opteze pentru învăţământul de stat. Institutul Teologic Pedagogic (Preparandia) din Arad, singura instituţie din această parte de ţară care pregătea preoţi şi învăţători, a fost permanent şicanat de autorităţi sub motiv că promovează limba şi cultura română în detrimentul limbii şi culturii oficiale. Războiul mondial a multiplicat problemele românilor transilvăneni, majoritatea tinerilor au fost mobilizaţi, clădirile au fost rechiziţionate, sistemul confesional de învăţământ s-a dezorganizat.

Biserica, promotoare a culturii româneşti

În condiţiile precare de evoluţie a învăţământului confesional românesc se distinge figura profesorului Roman Ciorogariu. Ataşat valorilor româneşti şi europene deopotrivă, părintele-profesor a promovat un învăţământ modern ancorat în realitatea concretă, care trebuia să satisfacă un dublu comandament: să pregătească tânăra generaţie pentru viaţă şi să cultive sentimentul apartenenţei la naţiunea română. În contextul făuririi unităţii naţionale, vicarul Consistoriului din Oradea, Roman Ciorogariu, a redefinit rolul şi locul Bisericii Ortodoxe în societatea românească, aceasta devenind păstrătoare a valorilor spirituale şi morale, promotoare a culturii româneşti printr-o implicare socială constantă. Flexibil, optimist şi pragmatic, "bătrânul dascăl" a înţeles sensul schimbării şi a identificat modalităţi concrete de slujire a Bisericii şi neamului, precum: şcoala de duminică, corurile săteşti, înfiinţarea unor asociaţii de întrajutorare, crearea unor edificii de cultură.

Roman Ciorogariu era convins că "Biserica şi Şcoala sunt cei doi luminători mari, stăpânitori ai sufletului omenesc. Această legătură strânsă între Biserică şi Şcoala românească a existat în trecut şi ea trebuie să dăinuiască cu trăinicie şi de aici înainte spre binele şi norocul poporului român". Lipsa învăţătorilor şi a preoţilor, corelată cu absenţa unei politici coerente a statului în acest domeniu, impunea înfiinţarea unei instituţii care să asigure o educaţie de calitate clerului, transformând preotul într-un veritabil factor de cultură.

Reorganizarea Episcopiei Ortodoxe de Oradea în 1920 presupunea crearea unor instituţii precum "un Seminar Teologic în Oradea Mare... şi o şcoală de cantori".

Arondat Episcopiei Aradului, Bihorul a fost expus ofensivei celorlalte confesiuni creştine şi politicii de etatizare a învăţământului, confruntându-se cu o acută lipsă de preoţi ortodocşi. Oradea a rămas doar cu examenul de calificaţie preoţească ţinut la Consistoriu, urmat, după hirotonie, de un curs de practică ritualistică la Biserica din Velenţa şi apoi la Biserica cu Lună. Comisia de calificaţie şi practică liturgică după hirotonie, desfiinţată în 1884, a fost reactivată la 12 septembrie 1922 de Consistoriul Eparhial. La 14 septembrie 1920 a fost promulgată "Legea pentru statornicia în Ardeal a vechii Episcopii din Oradea Mare", în drepturile sale de odinioară, de până la 1695.

Deschiderea şcolii teologice

Episcopia Oradiei înaintează, la 22 noiembrie 1922, Ministerului Cultelor un memoriu pentru înfiinţarea unei şcoli teologice eparhiale cu statut de academie cu patru ani de studii şi cu licenţă. Printre motivele invocate pentru înfiinţarea academiei amintim: atragerea mai multor tineri către teologie şi statornicia acestora în parohiile din Bihor; existenţa din 1870 a unei academii de drept care a dat intelectuali de seamă Bihorului, menire care ar fi continuată de o şcoală de teologie de rang superior; situarea Bihorului la marginea etnică a poporului român reclama existenţa mai multor focare de cultură, Oradea, cu o veche tradiţie culturală, avea posibilitatea să găzduiască astfel de şcoli; existenţa la Oradea a multor confesiuni, dintre care romano-catolicii şi greco-catolicii aveau deja şcolile lor teologice eparhiale; fiecare episcop avea dreptul şi datoria potrivit învăţăturii Bisericii de a-şi pregăti clericii în şcoli teologice.

Episcopul Roman Ciorogariu este înştiinţat, la 29 mai 1923, că s-a prevăzut în buget suma de 103.000 lei pentru seminarul teologic de la Oradea, care permitea deschiderea şcolii în toamna aceluiaşi an. Noua instituţie a fost inaugurată la 16 octombrie 1923, la exact trei ani de când Roman Ciorogariu fusese ales episcop. Imobilul Academiei Teologice situate în Oradea, B-dul Republicii nr. 40, a fost donat de Guvern în 1924 pentru Episcopia Oradiei, cu o valoare de 5.000.000 lei, iar apoi intabulat special pentru funcţionarea Academiei Teologice Ortodoxe Române Oradea.

Episcopul Roman Ciorogariu arăta atunci: "Ziua de azi este zi istorică, pentru că azi se deschide şcoala teologică a Episcopiei reînviate deodată cu reînvierea neamului românesc, ca să fie aici la graniţă un focar de cultură, apărător de ţară şi susţinător al dreptei credinţe strămoşeşti", aici, în "această Biharie care a avut întotdeauna un suflet curat creştinesc şi românesc". Primul rector al academiei, dr. Aurelian Magier, afirma: "Cea dintâi şcoală teologică după înfăptuirea idealului naţional se deschide azi în Oradea Mare. Dovadă că aici se resimte mai tare lipsa ei, căci nu ajunge să sporim producţiunea solului, să sporim armata, să desvoltăm comerţul şi industria. Fericirea ţării reclamă ceva: şcoli teologice bune, cari să crească îndrumătorii sufleteşti ai poporului, după cerinţele vremii".

Profesorii remarcabili ai academiei orădene

Roman Ciorogariu întreprinde toate eforturile pentru înfiinţarea Academiei Teologice la Oradea, ce avea să-şi deschidă porţile începând cu anul universitar 1923-1924. Acesta se va îngriji de asigurarea unor cadre de o probitate morală şi de o pregătire profesională de excepţie. Între profesorii pe care i-a avut Academia Teologică de la Oradea, în cei 25 de ani de activitate, menţionăm: Andrei Magieru, primul rector (1923-1936) şi arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, cu titlul "Crişanul", între 1926-1935, devenit apoi episcop al Aradului, pr. Ştefan Munteanu, Vasile Lăzărescu - viitor episcop al Caransebeşului şi mitropolit la Timişoara, Zaharia Moga, Isidor Todoran, Dumitru Belu, Nicolae Firu, Ştefan Lupşa, Eugen Speranţia, Sofron Vlad, Cornel Givulescu, arhid. Teodor Savu, cel care, alături de alţi profesori, avea să reaprindă candela învăţământului teologic bihorean, prin înfiinţarea în 1991 a Facultăţii de Teologie Ortodoxă la Oradea.

Cursurile academiei s-au deschis în vechea Reşedinţă episcopală, apoi în sediul Academiei de Drept, iar mai apoi, Statul a donat episcopiei intravilanul cu trei clădiri din strada principală a oraşului, azi strada Republicii. Al Doilea Război Mondial, dar şi ocupaţia horthystă au făcut ca academia să îşi mute sediul, în 1941, la Timişoara, în teritoriul neocupat, unde a funcţionat până în 1948, când noua stăpânire comunistă atee a dispus desfiinţarea acestui aşezământ de înaltă ţinută academică.