„Aceasta să faceţi întru pomenirea Mea“

În Sfânta şi Marea Zi de Joi, începând cu Denia de miercuri seara, după ce am luat parte la cutremurătoarea mărturie a smereniei femeii păcătoase, pe care Domnul ne-a arătat-o ca pe o „icoană“ a adevăratei pocăinţe, răscumpărătoare şi purificatoare, înaintăm, de data aceasta conduşi de Însuşi Mântuitorul, spre Sfintele Sale Pătimiri. Denia ne familiarizează cu o succesiune de patru mari evenimente ce s-au petrecut cu Domnul Hristos, pentru despătimirea, îndreptarea, iertarea şi împărtăşirea noastră cu „medicamentul nemuririi“, Trupul Său şi Sângele Său.

Începutul slujbei este cheia înţelesurilor duhovniceşti ale următoarelor fapte: Sfânta Spălare a picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire şi vânzarea Domnului. Momentul din istoria mântuirii la care am ajuns în  Sfânta Zi de Joi este desluşit de cuvintele troparului Deniei: „Când măriţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rău credincios, cu iubirea de argint bolnăvindu-se s-a întunecat şi judecăţilor celor fără de lege, pe Tine, Judecătorul cel drept, Te-au dat“.

Aşadar, mai întâi Domnul arată pe viu, ca Dumnezeu, măsurile smereniei Sale, prin care evidenţiază faptic chenoza, adi-că Întruparea pentru mântuirea noastră. Se încinge cu ştergarul, semnul curăţirii; îngenunchează în faţa ucenicilor, semnul iubirii jertfelnice în toată măreţia ei; toarnă apă în vas, mărturia elementului purificator şi al pocăinţei - baia celei de-a doua naşteri; apoi sărută picioarele, darul reînfierii duhovniceşti, al deplinei curăţiri de către Cel ce este dumnezeiască puritate! „Prin a-ceasta, arătat-a ucenicilor, Stă-pânul, chip de smerenie. Că Cel ce îmbracă cerul cu nori, S-a încins cu ştergarul şi a plecat genunchile, de a spălat picioarele slugilor întru a Cărui mână este suflarea tuturor celor ce sunt“, cântăm la Rânduiala Spălării picioarelor (Cântarea a V-a).

Dar scopul este unul mult mai profund, „nu întinăciunea trupească spălând, ci sufletele în taină sfinţindu-ne“ (Cântarea Spălării, glas 2). Apoi „ne încinge pe noi cu legătură duhovnicească“ (ibidem) spre a împlini poruncile iubirii. Din această tainică învăţătură şi cerească făptuire, rezultă îndatorirea noastră de a ne curăţi unii pe alţii şi de a nu ne întina prin ură, păcat, invidie şi răutate! „Şi voi datori sunteţi unul altuia să spălaţi picioarele! Că pildă am dat vouă că precum Eu am făcut vouă şi voi să faceţi“ (ibidem). Concluzia acestei înălţătoare mărturii a Smereniei Domnului este chiar sensul profund al Sfintei Spovedanii: „Însuţi şi acum, Stăpâne, vino în mijlocul nevrednicilor robilor Tăi, care urmăm pildei Tale, şi spală toată întinăciunea şi necurăţia sufletelor noastre; ca spălând praful ce s-a lipit de noi prin păcate şi ştergându-ne unul pe altul cu ştergarul dragostei, să putem plăcea Ţie în toate zilele vieţii noastre“ (Rugăciunea de după Evanghelie, la Spălarea picioarelor).

Să gustăm „din ospăţul Stăpânului şi din Masa cea mântuitoare“

Al doilea eveniment central din viaţa creştină evocat în Sfânta şi Marea Joi este Cina cea de Taină. Mai întâi Hristos Domnul, după ce Şi-a curăţit ucenicii, le cere să pregătească locul mesei pascale şi să ofere darurile de pâine şi de vin. Îi pregăteşte şi duhovniceşte, pentru adevăratul înţeles al Paştelui celui nou: prin oferirea darurilor de pâine şi vin oferă Însuşi Trupul şi Sângele Său. Acum întemeiază Sfânta Euharistie: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el“ (In. VI, 56) şi „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“ (Lc. XXII, 19). Le mai arată şi îndatorirea de a se pregăti pentru Sfânta Euharistie, şi prin ei nouă tuturor. „Să se cerceteze dar omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar. Căci cel ce mănâncă şi bea din ele cu nevrednicie, acela mănâncă şi bea sieşi osândă, nesocotind Trupul Domnului“ (I Cor. XI, 28-29). În aceste condiţii s-a desfăşurat momentul sfânt al Cinei celei de Taină pe care îl actualizăm în Sfânta şi Marea Zi de Joi în cadrul Sfintei Liturghii. Ca semn al prezenţei Mântuitorului Viu în Sfintele Taine, acum se pregăteşte Sfânta Împărtăşanie pentru bolnavi, în toate bisericile, pentru un an de zile. Înţelegem că în Taina Sfintei Euharistii este prezent „Păstorul oilor“, Fiul lui Dumnezeu: „Mielul cel junghiat, de la întemeierea lumii“ (Apoc. XIII, 8), Care ridică păcatul lumii pentru viaţa şi mântuirea ei (rânduiala Proscomidiei). Totodată, Mântuitorul ne-a arătat pregătirea pentru trecerea prin moarte la viaţa adevărată, oferindu-ne şi nouă „medicamentul nemuririi“, pentru a învia din păcat. Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare este unită cu Vecernia spre a se evidenţia adevărul înnoirii duhovniceşti a creaţiei şi a lumii, în centru fiind omul chemat la împărtăşire de Mântuitorul. Cina cea de Taină devine Liturghie şi noi actualizăm neîncetat în biserici, dar mai cu seamă astăzi, rugăciunea: „Cinei Tale celei de Taină, Fiul lui Dumnezeu, părtaş mă primeşte!“ Aşadar, toţi cei credincioşi suntem invitaţi să gustăm „din ospăţul Stăpânului şi din Masa cea mântuitoare“ (Cântarea a IX-a la Denie).

„Ca toţi să fie una... ca lumea să creadă“

Urmează rugăciunea cea mai presus de fire. Domnul Îşi cheamă ucenicii proaspăt împărtăşiţi în grădina Ghetsimani, la priveghere. Mai întâi îi avertizează asupra neputinţei firii omeneşti în faţa chemărilor spirituale. Îi previne asupra inerentelor sminteli care vor veni chiar în acea noapte: „Voi toţi vă veţi sminti în noaptea aceasta!“ Le prevesteşte şi neputinţa fizică la rugăciune şi dureroasa lepădare a lui Petru, cu puţin timp înainte de vânzarea lui Iuda. Aceste situaţii erau cunoscute şi acceptate de Fiul lui Dumnezeu cu un scop înalt, pedagogic şi mântuitor, de a-i pregăti pe Apostoli şi prin ei pe noi toţi în astfel de stări cu îndrăzneala sfântă a solicitării iertării în urma exerciţiului pocăinţei. Tocmai lui Petru care s-a lepădat de trei ori în acea noapte, dar care a şi plâns cu amar, i-a oferit după Înviere „cheile iertării de păcate“, întrucât el a trecut prin drama căderii căreia imediat i-a aşezat scara pocăinţei. Rugăciunea cea mai presus de fire înseamnă depăşirea de către Domnul a suferinţelor şi umilinţelor pe care le-a gustat cu firea omenească, dar le-a depăşit cu puterea firii dumnezeieşti. Prin aceasta ne-a oferit şi nouă prin prezenţa Sa în timpul rugăciunii puterea care totdeauna „pe cele neputincioase le vindecă“. Atunci când suntem istoviţi, prăbuşiţi, Domnul trimite Duhul Său, „Care Se roagă în noi cu suspine negrăite“. Rugăciunea arhierească dinainte de Sfintele Pătimiri este „scara“ pe care ne urcă Domnul de la căderile pământeşti la ridicările cereşti. Acum Îi cere Tatălui să îi apere şi să îi ocrotească pe Apostoli de ispitele lumii. Totodată, proclamă profetic darul sfânt al unităţii credinţei: „Ca toţi să fie una... ca lumea să creadă“ (In. XVII, 21).

Ultimul moment evocat în Sfânta şi Marea Joi este trădarea şi vinderea Domnului de către Iuda, „vânzătorul, ucenicul şi pizmătăreţul, prieten şi diavol“ (Laudele Deniei). Se împărtăşeşte la Cina cea de Taină prin viclenie şi fiind „chip al lăcomiei“, „îmbolnăvit cu iubirea de arginţi“, îşi vinde Stăpânul, „Izvorul iubirii“. Aruncă „cele Sfinte câinilor că turbarea iubirii de arginţi l-a făcut a se întărâta asupra Stăpânului său“ (Stihoavna Deniei). Astfel, prin libera alegere, Iuda „s-a lipsit de amândouă vieţile, de aceasta trecătoare şi de cea dumnezeiască“. Îşi vinde Stăpânul cu 30 de arginţi şi îşi pierde propria viaţă prin patima egoismului care îl conduce la moarte prin spânzurare. Când Domnul prin moartea Sa jertfelnică pe Cruce ne vindecă pe toţi din moarte, Iuda alege moartea în locul vieţii. Acest episod este aşezat de Sfinţii Părinţi în Sfânta şi Marea Zi de Joi imediat după Rugăciune pentru a ne pregăti pe toţi să fugim de cea mai periculoasă patimă - trădarea fratelui şi aproapelui nostru. În lumina adevărului mântuitor nu există nici o motivaţie pentru a ne vinde aproapele. Urmarea acestui păcat este moartea sufletească înainte de moartea trupească!

Ajută-ne, Mântuitorule, să ne împărtăşim prin smerita pocăinţă şi prin sfinţitoarea rugăciune cu Preacuratele Tale Taine, spre vindecarea numărului deplin al celor cinci simţuri. Fereşte-ne de vânzarea de frate şi de semen. Dăruieşte-ne „ştergarul“ smereniei spre a ne ţine pe toţi în „cingătoarea“ dragostei!