La 25 noiembrie 2018, în anticiparea Centenarului Marii Uniri, un sobor impresionant de ierarhi, condus de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscopul Constantinopolului-Noua Romă și Patriarh Ecumenic, și de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, consacra „singurul edificiu reprezentativ al Centenarului României reîntregite”. La șase ani de la acest moment istoric, în urma eforturilor susținute ale echipelor de muncitori, Catedrala Mântuirii Neamului se înfățișează în peisajul urban agitat al Capitalei ca o oază luminoasă de liniște, în care orice om poate să se oprească, să se regăsească pe sine în legătură tainică cu Dumnezeu, dătătorul a tot binele.
Acţiuni ale centrelor de tineret din Episcopia Caransebeşului
La praznicul Bunei Vestiri, membrii centrelor de tineret din Episcopia Caransebeşului au omagiat prin diverse manifestări de suflet ziua mamei creştine. La Moldova Nouă, membrii Centrului de tineret „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din localitate, coordonaţi de pr. Laurenţiu Panciu, au susţinut un recital de poezii şi cântece închinate Maicii Domnului şi mamei creştine. Un eveniment asemănător a avut loc şi la Oraviţa, în biserica parohială „Sfântul Ilie Tesviteanul“. Aici, membrii Centrului de tineret „Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina“ au participat în ajunul praznicului Bunei Vestiri la slujba Vecerniei cu Litie, alături de mamele lor. La finalul slujbei au oferit flori şi un smerit „mulţumesc“ celor care le-au dat viaţă, dar şi celorlalte credincioase prezente. Membrii Centrului de tineret „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din Moniom - Reşiţa au marcat ziua mamei creştine printr-un program artistic intitulat „Flori din grădina Maicii Domnului“.
Tinerii de la Centrul „Adormirea Maicii Domnului“ din Oraviţa împreună cu Biroul de catehizare, reprezentat prin părintele Iulius Ionuţ Guiman, au organizat, tot marţi, la Casa de Cultură „Mihai Eminescu“ din Oraviţa, un spectacol dedicat femeii creştine. Spectacolul intitulat „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har…“ a fost oferit de copiii de la Liceul Teoretic „General Dragalina“ şi Şcoala cu Program Suplimentar de Muzică din Oraviţa. În continuarea programului, a avut loc premierea participanţilor la olimpiada de religie, precum şi la concursul de creaţie „Mihai Novac“, expoziţie cu obiectele confecţionate de copii, iar în încheiere a fost susţinut un recital de către formaţia „Apologia“. (Darius Herea)