Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Acţiuni de prevenire a adicţiilor în rândul tinerilor, în Sălaj
La Sala de Şedinţe a Protopopiatului Ortodox Zalău a avut loc în data de 6 noiembrie, sesiunea de informare şi instruire pentru dezvoltarea capacităţii şi abilităţilor profesionale în consilierea adicţiilor pentru persoane care lucrează sau sau se află în contact cu tinerii.
Cursul, care se desfăşoară pe durata a două zile, susţinut de specialişti din cadrul Centrului „Sfântul Dimitrie Basarabov“ din Cluj-Napoca şi Asociaţia „Filantropia“ Oradea, tratează teme legate de cauzalitatea alcoolismului, abuzul de alcool, strategii de evitare a consumului, dependenţă, evoluţia dependenţei de alcool, pierderea controlului, jocurile de noroc, tehnici de consiliere, metodologie, instrumente de lucru etc.
Acest curs este parte a proiectului „Jucătorii spun NU mirajului primului consum!“ derulat de Asociaţia „Filantropia Porolissum“ prin Centrul de Consiliere „Sfântul Nicolae“, în parteneriat cu Episcopia Sălajului, Consiliul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Inspectoratul Şcolar Sălaj, Consiliul Judenţean de Asistenţă Psihopedagogică, Centrul de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog, Liceul Teologic „Sfântul Nicolae“ Zalău, Liceul „Alexandru Papiu Ilarian“ Zalău, Liceul „Ion Agârbicenu“ Jibou, Colegiul Naţional „Simion Bărnuţiu“ Şimleul Silvaniei şi este finanţat de Ministerul Tineretului şi Sportului prin Direcţia de Tineret şi Sport Sălaj.
Prevenirea consumului de alcool
Obiectivul general al acestui proiect este prevenirea şi reducerea consumului de alcool şi etnobotanice şi a dependenţei faţă de jocurile de noroc în rândul tinerilor cu vârsta între 14-26 din cadrul unităţilor de învăţământ şi a tinerilor din cadrul centrelor de plasament din oraşele judeţului, crearea unei reţele locale de specialişti care să ofere servicii şi activităţi specifice tinerilor victime ale consumului de alcool şi etnobotanice şi tinerilor care practică abuziv jocurile de noroc şi crearea unui grup de suport „AL TEEN“, pentru tinerii dependenţi de jocurile de noroc.
În cadrul aceluiaşi proiect, vor avea loc în perioada următoare activităţi de informare şi prevenţie, vizavi de comportamentele generatoare de deprinderi adictive în cadrul unor manifestări culturale şi sportive desfăşurate în liceele partenere şi centre DGASPC implicate în proiect.