„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Activităţi cu copiii şi tinerii în Anul euharistic
Parohiile din ţară care participă la Concursul naţional de proiecte „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“, organizat de Sectorul Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, desfăşoară în această perioadă, împreună cu copiii şi tinerii din grupele de cateheză, activităţi prevăzute în tematica concursului, aducând o notă specifică de originalitate şi implementare personală a proiectelor parohiale.
Anul omagial euharistic este un prilej pentru numeroase parohii din ţară să aprofundeze cu tinerii şi copiii teme legate de Sfânta Spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie şi de activitatea social-filantropică numită şi „liturghie după Liturghie“. În acest sens, Patriarhia Română oferă prin Concursul naţional de proiecte „Sfânta Euharistie - lumina vieţii creştine“ un cadru pentru ca activităţile cu tinerii şi copiii desfăşurate la nivelul parohiilor să fie intensificate, evidenţiate şi dezvoltate. Postul Mare este perioada de implementare a proiectelor care constituie obiectul acestui concurs.
Părintele Constantin Naclad, inspector în cadrul Sectorului Teologic-educaţional al Patriarhiei Române, ne-a spus că proiectele desfăşurate de parohii, deşi au o tematică unitară, sunt foarte diferite prin modul de aplicare. „Fiecare preot a avut libertatea să aleagă modalităţile de implementare a acestui proiect, să dezvolte activităţi cu tinerii şi să gândească în cele din urmă concursul în termeni foarte largi. Nu au fost limitaţi la anumite activităţi, ci au avut o paletă largă de desfăşurare. Primim informări de la preoţii care au început activităţile cu tinerii şi copiii. Spre exemplu, la o parohie din Ardeal, copiii au învăţat să facă prescuri, apoi au participat la Sfânta Liturghie la biserică. S-au spovedit, s-au împărtăşit, iar prescurile le-au luat acasă după ce au fost binecuvântate şi le-au împărţit cu familia sau cu prietenii lor. Copiii au învăţat astfel în mod practic despre rolul prescurii în biserică şi despre Sfânta Împărtăşanie, Taina prin care pâinea şi vinul devin Trupul şi Sângele Domnului“, ne-a spus părintele Constantin Naclad.
Unele parohii au ales să îi implice pe tineri în activităţi filantropice sau în activităţi care să le stimuleze creativitatea, dar şi respectul faţă de tradiţii şi obiceiuri. „Participarea la viaţa liturgică unită cu gesturile de caritate a fost tema abordată în foarte multe proiecte. La o parohie din ţară, copiii au mers prin sat şi au cules reţete de post de la gospodine bătrâne. Au învăţat să gătească, au pus aceste reţete în practică, iar acum doresc să publice o carte care să poarte numele «Reţete de post din bătrâni»“, ne-a spus părintele inspector.
Calendarul concursului arată că în luna martie proiectele trebuie implementate şi depuse pentru a fi jurizate pentru etapa pe protopopiate. Parohiile care participă la acest concurs trebuie să ştie că proiectul are următoarele componente: titlul proiectului; echipa de implementare; locul desfăşurării; perioada de implementare; beneficiarii proiectului (grupul-ţintă); bugetul proiectului; descrierea proiectului cu obiectivele, activităţile şi rezultatele aşteptate şi, în final, impactul proiectului. Proiectul va conţine un CD/DVD cu fotografii şi, opţional, un scurt film (de maximum 10 minute), cu cele mai reprezentative momente din cadrul activităţilor desfăşurate. Vor fi incluse mărturii ale beneficiarilor, ale copiilor implicaţi în activităţi, precum şi alte referinţe.