Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi de binefacere desfăşurate de tineri
În Episcopia Sălajului, proiectul "Tărâmul fermecat al voluntariatului" se desfăşoară între 1 septembrie şi 17 octombrie şi este finanţat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin programul "Tineret în acţiune", implementat de Asociaţia Filantropia Porolissum a Episcopiei Sălajului, în parteneriat cu Coop No Colors din Palermo, Italia, şi Liceul Ortodox "Sfântul Nicolae" din Zalău.
După ce s-au încheiat activităţile de voluntariat, în această perioadă, proiectul continuă cu editarea şi printarea unui ghid al voluntarului, precum şi cu alte activităţi de diseminare a proiectului şi de promovare a voluntariatului în şcolile din Zalău şi Palermo. Pentru Asociaţia Filantropia Porolissum, acest proiect este o premieră, în ceea ce priveşte proiectele efective cu participare internaţională, după cum a precizat pr. Claudiu Nechita, preşedintele asociaţiei. 24 de tineri din Zalău şi Palermo au abordat tema interculturalităţii europene din perspectiva voluntariatului şi a egalităţii de şanse, a includerii sociale a persoanelor cu probleme şi participarea lor la viaţa comunităţii, abordând, aşadar, în mod activ, aspectul integrativ şi participativ. Sesiunea "face to face" s-a desfăşurat timp de o săptămână, între 8 şi 16 septembrie, la mănăstirile Strâmba şi Bic. Astfel, toamna a început frumos pentru elevii Liceului Ortodox "Sfântul Nicolae" din Zalău. Timp de opt zile, între 9 şi 16 septembrie, împreună cu elevii de vârsta lor din Palermo, au participat la numeroase activităţi de voluntariat, prilej cu care au împărtăşit impresii, au încercat să dea un nou sens voluntariatului - acela de modalitate de interacţiune şi intercunoaştere. Activităţile desfăşurate de tineri au fost coordonate de pr. Claudiu Nechita, preşedinte al Asociaţiei Filantropia Porolissum a Episcopiei Sălajului, Ştefania Nechita, profesoară de limba şi literatura română în Liceul Ortodox "Sfântul Nicolae", precum şi Diletta Parisi şi Adrianna Falanga, psihologi, responsabili ai Centrului "No Colors", Palermo. Toate activităţile au constituit parte a proiectului "Tărâmul fermecat al voluntariatului", finanţat de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDF), prin programul "Tineret în acţiune". Locaţiile în care s-au desfăşurat activităţile au fost mănăstirile Strâmba şi Bic, unde tinerii au avut posibilitatea să se cunoască, acceptând diferenţele de cultură, etnie sau religie, dar şi să se implice în acţiuni de întrajutorare. Alături de bolnavi, bătrâni şi copii Tinerii au ajutat obştile monahale la pregătirea proviziilor pentru iarnă la mănăstire, au oferit ajutor în recoltarea de fructe pentru bolnavii de la Centrul de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică din Jibou, au vizitat bătrânii din azilul de pe lângă Mănăstirea Bic, cărora le-au oferit un variat program artistic, apoi, tinerii s-au jucat cu copiii din cadrul centrului social al aceleiaşi mănăstiri. "Această perioadă a fost benefică şi cunoaşterii frumuseţilor pitoreşti ale judeţului nostru, şi vizitării obiectivelor culturale sălăjene. Activităţile desfăşurate au fost însoţite de entuziasm şi emoţie din partea tuturor celor implicaţi în proiect, pentru că atât elevii din Zalău, cât şi cei din Palermo au găsit în cadrul proiectului o alternativă de petrecere a timpului liber într-un mediu monastic, unde te poţi regăsi şi unde poţi fi şi de ajutor", a spus pr. Claudiu Nechita. Elevii au fost impresionaţi de experienţa de viaţă şi de disponibilitatea stareţilor mănăstirilor Strâmba şi Bic, unde s-a desfăşurat proiectul "Tărâmul fermecat al voluntariatului", arhimandritul Grighentie şi maica stavroforă Marina, adevărate modele de viaţă, demne de urmat, care au contribuit la formarea unei imagini pozitive despre oamenii pe care i-au cunoscut şi despre locurile prin care au trecut. "Opt zile de toamnă au fost o experienţă de neuitat, în care rol de axiomă au avut cuvintele: "Tutti per uno, uno per tutti!" (Toţi pentru unul, unul pentru toţi), "Viva la Pace!" (Trăiască pacea!) sau "Amici per sempre!" (Prieteni pentru totdeauna!)", a adăugat pr. Claudiu Nechita.