Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi social-filantropice la Mediaş şi Făgăraş
Reprezentanţi ai Departamentul social de la Arhiepiscopia Sibiului au vizitat în aceste zile persoanele cu dizabilităţi dintr-un centru de integrare aflat la Mediaş, precum şi familiile nevoiaşe din Parohia Făgăraş II. Delegaţia eparhială a oferit daruri şi consiliere spirituală şi a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Prima activitate a reprezentanţilor Departamentului social eparhial a avut loc la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională din Mediaş, judeţul Sibiu, unde peste 50 de persoane cu dizabilităţi au beneficiat de consiliere şi sprijin material. Preoţii de la Sibiu au oficiat o slujbă religioasă, prin care i-au binecuvântat pe beneficiarii programelor de la centrul medieşean. După slujba religioasă, au fost împărţite pachete cu îmbrăcăminte, obiecte de igienă, alimente şi iconiţe.
„Activitatea a făcut parte din Proiectul «Şi ei sunt ai noştri», care se adresează centrelor de ocrotire socială din judeţul Sibiu. Realizăm prin acest proiect un suport spiritual şi material pentru cei internaţi în instituţii, consiliere religioasă şi daruri. În discuţiile avute cu persoanele din Mediaş, i-am asigurat că ei nu sunt singuri pe pământ şi că Dumnezeu îi cercetează prin oamenii Săi“, a spus consilierul social de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Nicolae Rusu.
Proiectul Departamentului social vine în sprijinul personalului de la centrul medieşean şi oferă terapiei o latură care lipsea.
„Este o iniţiativă extraordinară pentru că, prin prezenţa Bisericii în viaţa lor, ei vor învăţa că sunt fiinţe ale lui Dumnezeu, că nu e nimic în neregulă cu ei, ci doar au nevoi diferite. Mai învaţă că acceptarea lor sub semnul iubirii semenului este posibilă. Procesul de integrare este realizat astfel şi printr-o cale spirituală“, a spus directoarea instituţiei, Maria Ioana Stănescu.
Persoanele internate în instituţie beneficiază de cazare, masă, îngrijire medicală, consiliere, activităţi pentru adaptarea locului de muncă conform nevoilor fiecăruia.
Cmpanie anti-violenţă la Făgăraş
A doua activitate filantropică a Departamentului social de la Sibiu a avut loc miercuri, 26 noiembrie, de Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeii. Reprezentanţii eparhiali au oferit pachete cu îmbrăcăminte câtorva familii sărace din Făgăraş. Acţiunea a fost organizată în Parohia Făgăraş II.
„Prin acest program ne-am dorit să-i îndrumăm pe elevi şi pe credincioşi către învăţătura cea bună, să creăm o cale spre o consiliere psihologică, religioasă şi juridică cu privire la alternativele de soluţionare a situaţiilor de violenţă. Din păcate, violenţa este răspândită în şcoli, în familie, pe stradă şi de aceea suntem obligaţi să luăm măsuri pentru prevenirea acestui fenomen“, a spus pr. Nicolae Rusu.
În Biserica „Sfântul Nicolae“ din Făgărş s-a oficiat o slujbă religioasă, urmată de un cuvânt despre violenţă şi despre efectele negative ale acesteia. La final, credincioşii au primit pachete cu articole de îmbrăcăminte, alimente şi articole de igienă.
„A fost un program reuşit, pentru care Îi mulţumim lui Dumnezeu şi reprezentanţilor Departamentului social de la Arhiepiscopia Sibiului. I-am văzut fericiţi pe aceşti oameni cu nevoi pentru că au primit un cuvânt de mângâiere şi aceste daruri“, a spus protopopul de Făgăraş I şi paroh al bisericii, pr. Marcel Dobrea.
În perioada următoare, Departamentul social de la Arhiepiscopia Sibiului va merge şi în alte parohii pentru a oferi daruri persoanelor nevoiaşe.