Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activităţi sociale dedicate zilei de 8 martie la Lugoj
În ajunul zilei de 8 martie, copiii din Centrul educaţional „Patriarh Miron Cristea“ din Făget, din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, au vizitat Complexul de servicii pentru persoane vârstnice „Sfântul Nicolae“ din oraşul Lugoj. Copiii de la centrul educaţional din Lugoj au vizitat persoanele internate la Spitalul Municipal din localitate.
Primirea copiilor din Făget la sediul Complexului de servicii pentru persoane vârstnice din Lugoj a fost făcută de către Adriana Honyak, directorul instituţiei, şi de pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului.
În cadrul vizitei, cei mici au împărţit vârstnicilor daruri şi mărţişoare confecţionate de ei în cadrul orelor de creaţie la centrul educaţional şi au susţinut un recital de pricesne specifice perioadei Postului Mare. Bătrânii încântaţi de darurile primite şi de programul artistic susţinut de copii le-au oferit la rândul lor mărţişoare croşetate şi tricotate. Vizita celor mici la Căminul de bătrâni din Lugoj a fost organizată sub îndrumarea pr. Caius Andraşoni, coordonatorul Centrului educaţional „Patriarh Miron Cristea“ din Făget, şi a Letiţiei Botineştean, asistent social în cadrul aceluiaşi centru.
În aceeaşi zi, copiii de la Centrul educaţional „Sfântul Nicolae“ din Lugoj au efectuat o vizită la Spitalul Municipal din localitate, fiind coordonaţi de părintele Cristian Cerbu. Cu acest prilej, cei mici au dăruit flori tuturor femeilor internate în spital, precum şi personalului medical.
„Referindu-mă la Aşezământul pentru bătrâni «Sfântul Nicolae» mă gândesc că este un mare adevăr atunci când spunem că cea mai grea boală este singurătatea. Însă şi cel mai bun şi mai frumos remediu pentru singurătate este grija pe care putem să o acordăm şi să o arătăm faţă de persoanele care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns în starea aceasta. De asemenea, este lăudabilă această iniţiativă a copiilor de la Centrul educaţional «Patriarh Miron Cristea» din Făget de a vizita şi a face o bucurie vârstnicilor de aici. Cu siguranţă vor reveni în acest loc şi cu alte ocazii. Această frumoasă acţiune a lor se adaugă la celelalte activităţi desfăşurate cu prilejul zilei de 8 martie în oraşul nostru. Sunt gesturi frumoase, ce-i bucură atât pe copii, cât şi pe cei care au fericitul prilej să-i aibă în mijlocul lor“, ne-a declarat pr. Ioan Cerbu, protopopul Lugojului.
Centrele educaţionale „Patriarh Miron Cristea“ şi „Sfântul Nicolae“ din Lugoj funcţionează în cadrul proiectului „Reţea interregională de centre educaţionale“ derulat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia în parteneriat cu Arhiepiscopia Timişoarei şi cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
În judeţul Timiş funcţionează cinci astfel de centre educaţionale în localităţile Timişoara, Lugoj, Deta, Făget şi Sânnicolau Mare. În fiecare centru educaţional sunt beneficiari câte 25 de copii din familii sărace sau copii cu risc de abandon şcolar. Aceştia beneficiază zilnic de o masă caldă şi o gustare rece, sprijin în efectuarea temelor şi meditaţiilor pentru scăderea riscului de eşec şcolar. De asemenea, copiii primesc şi burse sociale, rechizite şi materiale didactice. În cadrul centrelor, beneficiarii participă la activităţi de petrecere a timpului liber, de formare a deprinderilor practice şi de întreţinere a spaţiului personal. Ei sunt încurajaţi să comunice în orice ocazie, să îşi exprime sentimentele, nemulţumirile şi dorinţele într-un mod constructiv, fără a-i deranja sau leza pe ceilalţi, să înveţe să îşi cunoască şi să-şi apere drepturile prin intermediul comunicării cu ceilalţi.