Adolescenţii, în tabără la Tismana

Începând cu anul 2007, Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă (AOLN), cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, organizează în luna iulie tabăra "Vara adolescenţilor", în Complexul Tismana, situat la 300 metri de Mănăstirea Tismana. Tabăra beneficiază de sprijinul partenerilor proiectului "Dezvoltare - Autocunoaştere - Consiliere", Mitropolia Ardealului, Arhiepiscopia Sibiului, Asociaţia Internaţională "Fondacio, chrétiens pour le monde".

Tabăra dedicată adolescenţilor este parte a proiectului "Dezvoltare - Autocunoaştere - Consiliere", derulat de către AOLN în Sibiu şi Bucureşti. Propunând un alt mod de a petrece vacanţa, prin învăţare, dezvoltare personală şi rugăciune, tabăra este o încercare de descoperire firească a sinelui, a aproapelui şi a lui Dumnezeu. Cea de-a patra ediţie a taberei, desfăşurată anul acesta între 5 şi 9 iulie, a reunit 38 de elevi din licee şi parohii din judeţul Sibiu şi din Bucureşti, însoţiţi de o echipă de 11 adulţi voluntari în asociaţie, profesori, consilieri şcolari, alături de responsabilul de proiect şi preşedintele asociaţiei. La invitaţia AOLN, pe tot parcursul taberei, au fost prezenţi doi preoţi, pr. Vasile Cristian Dariciuc, responsabil al Departamentului pentru tineret al Mitropoliei Ardealului, şi pr. Daniel Ciocîrlan, profesor de religie în Bucureşti.

Programul foarte divers, oferit de organizatori, a îmbinat pelerinajul, drumeţia cu exerciţiul fizic şi creativitatea, într-o armonie în care fiecare elev să se regăsească pe sine şi pe cel de lângă sine, mereu în legătură cu armonia pe care Dumnezeu a dăruit-o omului. Provocaţi prin jocuri tematice, prin ateliere creative şi sportive, prin libertatea de expresie, dar şi prin contactul cu oameni şi locuri mustind de spiritualitate, adolescenţii au petrecut un timp inedit, care le-a revelat câte ceva din frumuseţea vieţii, a spiritualităţii creştine şi a valorilor tradiţiei româneşti.

Drumul ca pelerinaj

Pe minunata vale a Oltului, adolescenţii şi însoţitorii lor, cu toţii ne-am transformat în pelerini, gata să descoperim tainele istoriei Ţării Româneşti şi semnificaţiile creştine ale acesteia. Primul popas, făcut la Mănăstirea Cozia, a dezvăluit un monument de arhitectură bisericească, elementele şi caracteristicile lui fiind explicate de către unul dintre profesorii însoţitori. Mai aproape de "umbra lui Mircea", voievodul Ţării Româneşti, care a ctitorit mănăstirea, adolescenţii au avut prilejul să vadă concret frumuseţea locului răcorit de Olt, care a inspirat creaţia literară a unor scriitori români.

Mănăstirea Hurezi, aşezată la poalele munţilor Căpăţânii, unde liniştea este frântă numai de strigătul huhurezilor, aşa cum a observat Nicolae Iorga, a fost un alt prilej de popas duhovnicesc. Aici au aflat că mănăstirea, capodoperă a artei brâncoveneşti, "continuatoare a civilizaţiei romane, ai cărei moştenitori în Europa de Răsărit sunt românii", conform savantului Iorga, a fost şi încă mai este un centru de cultură, adăpostind vestita bibliotecă, "casă a cărţilor" ce "îmbie la înţeleaptă îmbelşugare", a domnitorului Constantin Brâncoveanu.

La Peştera Muierilor, din comuna Baia de Fier, pe teritoriul depresiunii getice a Olteniei, adolescenţii au fost invitaţi pe parcursul a peste 3.500 m, la o aventură în inima muntelui. Creată de râul Galben, peştera oferă minuni sculptate, "nefăcute de mâini omeneşti", printre care: Domul Mic, asemănător unei cupole gotice, Sala Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare, Stânca Însângerată, denumită aşa datorită scurgerilor oxidului de fier, Vălul Muierii, Bazinele Mari, Cascadele împietrite, Dantela de Piatră, Poarta, Sala cu Guano, Sala Turcului ş.a. Ghidul ne-a explicat că numele peşterii vine de la faptul că acolo se adăposteau femeile, bătrânii şi copiii pe timpul numeroaselor războaie.

Următorul popas a fost la Complexul Brâncuşi, alcătuit din Masa Tăcerii, Coloana Infinită şi Poarta Sărutului. Aici adolescenţii au aflat că aceste monumente care au contribuit la conectarea valorilor româneşti la cele ale culturii universale, au şi un sens profund creştin, ele reiterând parcursul spiritual al oricărui creştin.

Alături de Cheile Olteţului e biserica albă a Mănăstirii Polovragi mirosind a vechime, aflată acum în restaurare. De cealaltă parte a gardului e imaginea inedită a unei măicuţe conducând un tractor şi altele trebăluind în jurul ei, într-o agitaţie de furnicar. La Atelierele de ceramică de la Horezu, aflate la tot pasul, tinerii au făcut cunoştinţă cu unul dintre cele mai vechi meşteşuguri - cel al modelării lutului - devenit o adevărată artă.

Istoria scrisă pe ziduri a Tismanei

Tismana este ţinutul în care "codrul de ceară miroase a Sfânt", în care istoria stă scrisă pe ziduri şi în peşteri, în care licuricii sunt mai ghiduşi ca oriunde, stelele mai numeroase şi mai strălucitoare ca peste tot, iar timpul se dilată, împletindu-se cu veşnicia. Vorbind despre istoria acestei aşezări monahale, ghidul mănăstirii ne spune că Mănăstirea Tismana este una dintre cele mai vechi lăcaşuri de închinăciune din Oltenia, cu cea mai veche vatră călugărească, ctitorie a voievozilor Basarabi. Prima biserică în locul acesta a fost ridicată de Sfântul Nicodim. Personalitate marcantă a veacului al XIV-lea, Cuviosul Nicodim cel Sfinţit de la Tismana a avut un rol important atât în reorganizarea vieţii monastice din provinciile româneşti, cât şi pe plan diplomatic. Născut în 1310, în cetatea Prilep, astăzi pe teritoriul Kosovei, Sfântul Nicodim era rudă apropiată atât a familiei domnitoare a Serbiei, cât şi a voievozilor Basarabi, prin mama sa, fiică a lui Basarab I. Petrecând peste patruzeci de ani în Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, el a venit în Ţara Românească. Prima mănăstire pe care a ridicat-o pe pământ românesc a fost Vodiţa.

Îndemnându-ne să privim crucea din gura grotei la jumătatea stâncii înalte, maica ghid ne arată peştera Sfântului, unde a petrecut patruzeci de zile în post şi rugăciune. În ultima noapte, coborând el în poieniţă, i s-a arătat un sul de foc, iar o voce i-a zis: "Aici este, Nicodime, locul gătit să-mi înalţi Mie altar, Dumnezeului celui Preaînalt, în cinstea Maicii Mele".

Minunile pe care Sfântul le-a făcut de-a lungul vieţii sunt păstrate şi în memoria pictată în pridvorul mănăstirii. Sigismund al Ungariei a venit, în 1405, însoţit de domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân, pentru ca Sfântul să-i vindece fiica suferindă de epilepsie. Vindecarea a fost însoţită de alte minuni, printre care prefacerea cărnii de porc în peşte şi trecerea Sfântului prin foc. Se spune că toate acestea au înmuiat inima împietrită a lui Sigismund, el trecând la ortodoxie.

Ieşim din biserica mare a mănăstirii, cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", şi ne îndreptăm spre muzeul mănăstirii, acolo unde se ţin slujbele pe parcursul restaurării bisericii. Ne închinăm la moaştele Sfântului Nicodim şi pornim mai departe.

"Dacă-L chemi pe Dumnezeu, toate se fac uşoare"

Într-un mic colţ de rai, plin de flori, cruci albe şi miresme, stă bisericuţa ridicată la 1650, cu hramul "Sfântului Nicolae". Alături străjuieşte încă turnul de pază, ridicat de Tudor Vladimirescu, în 1821, Tismana fiind loc de rezistenţă a pandurilor. Din cimitir, se face o terasă, de unde Grigore Alexandrescu a scris poezia "Răsăritul lunii". Ieşind din mănăstire, urcăm câteva trepte spre peştera în care a fost ascuns tezaurul ţării noastre între 1944 şi 1947.

Maica Ierusalima Gligor, cea care a condus destinele mănăstirii o jumătate de veac, 52 de ani, ne întâmpină la sfârşit de vecernie. Prezenţa ei emană, ca de fiecare dată, aceeaşi siguranţă, nădejde şi bucurie. Venită din părţile Sibiului, dintr-o familie care a dat Bisericii preoţi şi monahíi, maica a ajuns la Tismana în 1949, iar în 1958 a devenit stareţă. Pentru înţelepciunea cu care a organizat şi a gospodărit mănăstirea, ea a devenit cunoscută până dincolo de graniţele ţării. Întrebând-o dacă i-a fost greu în aceşti ani să îmbine slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui cu cea de conducere, ne-a spus: "Nu e greu dacă-l iubeşti pe Dumnezeu. Dacă faci cu dragoste ceva, nu e greu. Puterea nu-i de la noi. Tot ce-i bun e de la Dumnezeu. Tot binele care-ţi stă în cale să nu-l laşi nefăcut, că Dumnezeu ţi-l pune înainte ca să te încununeze". "E greu", a recunoscut totuşi, "dar dacă-L chemi pe Dumnezeu, toate se fac uşoare". Anul acesta, maica Ierusalima a ieşit la pensie. Ne spune, cu smerenie, că nu a venit la mănăstire să fie stareţă, ci maică. Are 81 de ani şi a venit timpul să dea mai departe povara. Maica Antonia, venită tot din Ardeal, din părţile Aiudului, fiică duhovnicească a maicii Ierusalima, este menită să ducă mai departe lucrarea.

Cioclovinele de la Tismana

Una dintre zilele taberei o dedicăm vizitării celor două schituri ale Mănăstirii Tismana: Cioclovina de Jos şi Cioclovina de Sus. "Cioclovina" ar avea două semnificaţii. Astfel, numele schitului ar veni de la faptul că aici erau îngrijiţi bolnavii de ciumă, aduşi de cioclii. După a doua interpretare, cuvintele de provenienţă turcească, preluate de călugării sârbi, semnifică "mult vânat".

După o oră şi jumătate de urcat, ajungem la schitul "de jos", unde găsim două maici care, după judecata vizitatorului obosit de zgomotul oraşului, pare că îşi duc viaţa într-un loc de basm. În mijlocul poienii, stă bisericuţa albă, cu hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, a cărei pictură în frescă, în stil bizantin, este brâncovenească.

Maica Nicolaida Marica ne povesteşte câte ceva din "luptele" cu urşii care odinioară "vizitau" şi ei schitul, precum şi despre viaţa zilnică, deloc uşoară, pe care o duc ele în vârful muntelui. Aici curentul electric lipseşte, totul reducându-se la un panou solar care asigură funcţionarea telefonului şi a becului timp de şapte ore. Caprele au dispărut, măgarul s-a prăpădit şi el, la fel şi albinele. Maicile se roagă şi lucrează grădina. Coboară la mănăstire cât e vreme bună, iar toamna îşi fac provizii pentru iarnă.

După încă o oră de urcuş greu, ajungem la Schitul Cioclovina de Sus unde, ca în fiecare an, ne întâmpină maica Bartolomeea. "Bine aţi venit, românii noştri dragi!" sunt primele sale cuvinte. Ne dă pături şi ne pofteşte să ne odihnim puţin. Ne povesteşte apoi istoria locului şi implicit a schitului, "o bijuterie" despre care aflăm că are 300 de ani. A fost reconstruit de ieromonahii Atanasie şi Nicodim, la anul 1715, apoi a fost părăsit. În perioada interbelică, Gheorghe Tătărăscu, oltean originar din Sadu, pe atunci prim-ministru al României, venind la vânătoare cu prietenii, a descoperit schitul şi a hotărât să-l refacă. Reconstrucţia s-a terminat în 1940. În perioada comunistă schitul a stat mai mult pustiu. În 1997, Mitropolitul Nestor a hotărât să-l restaureze şi să-l repopuleze.

Maica Bartolomeea veghează din vârful muntelui

În 1998, cu binecuvântarea ierarhului, a venit aici Maica Bartolomeea. Are 72 de ani, şi 12 ani de când stă singură, cu liniştea, cu Dumnezeu, cu Maica Domnului şi cu Sfinţii. Pentru slujbe, maica coboară la mănăstire o dată pe lună. Îi este greu, dar Dumnezeu o întăreşte. Are opt ceşcuţe din lut, cu rol de candele, care ard pentru toată lumea, nu numai pentru călugări, ne spune ea. Ard pentru pace, dragoste şi mântuire. Maica are convingerea că lumea se va întoarce la credinţă. Suferinţa este cea care face sufletul omului să se întoarcă spre Dumnezeu, aşa cum floarea-soarelui se întoarce spre soare. Ea ne îndeamnă să vizităm mănăstirile şi schiturile din ţară, căci fiecare lăcaş pune în sufletul celui ce-l caută un sentiment bun, o amintire peste timp, atât de necesară în viaţa aceasta plină de necazuri. Ne mai spune că traiul omului se uşurează atunci când el stă aproape de Dumnezeu, "chiar vorbind şi comentând cu El" şi desigur cultivând relaţia, prin participare la slujbele Bisericii şi la Sfintele Taine. Maica îi sfătuieşte pe adolescenţi să-şi respecte şi să-şi asculte părinţii, iar pentru cei care suferă de vreun viciu sau de vreo patimă, să se roage. Miruiţi, pornim în sunet de clopot, lăsând schitul în urmă şi ducând cu noi pacea, bucuria şi binecuvântarea locului.

Frumuseţea vieţii, departe de nebunia oraşului

La finalul celor cinci zile petrecute împreună, în tabăra de la Tismana, mulţi dintre adolescenţi au spus că în această tabără au învăţat lucruri noi, au jucat volei, au făcut bijuterii, şi-au ales lideri, au învăţat să privească un edificiu religios şi să-i înţeleagă istoria şi caracteristicile. S-au bucurat de spiritul de echipă, de competiţie şi încrederea în celălalt. S-au bucurat de aerul curat, de ciripitul păsărelelor, de frumuseţea vieţii şi a naturii, departe de nebunia oraşului. Cu toţii şi-au exprimat dorinţa ca anul viitor să se bucure mai multe zile de tabără.