Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Adunarea Eparhială în Episcopia Severinului şi Strehaiei
Centrul eparhial din Drobeta-Turnu Severin a găzduit joi, 19 ianuarie, sub preşedinţia Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, lucrările anuale ale Adunării Eparhiale. În acest context, a fost analizată întreaga activitate a episcopiei din anul 2011 sub aspect administrativ, economic, cultural şi misionar-social, a celor şapte sectoare de activitate, respectiv administrativ-bisericesc, economic, cultural, învăţământ şi tineret, cercetare-dezvoltare, social şi comunicaţii media.
Şedinţa Adunării Eparhiale din Episcopia Severinului şi Strehaiei a fost precedată de Sfânta Liturghie şi de slujba de Te Deum, oficiate în paraclisul Catedralei episcopale. Lucrările în plen s-au desfăşurat în Sala "Mitropolit Nestor Vornicescu" a Centrului eparhial şi au fost prezidate de Preasfinţitul Părinte Nicodim. Cele mai importante activităţi din 2011 În cadrul întâlnirii a fost prezentată o retrospectivă a celor mai importante evenimente desfăşurate pe cuprinsul eparhiei în cursul anului trecut. Lista a fost deschisă de hramul Catedralei episcopale din Drobeta-Turnu Severin, serbat în data de 23 aprilie, de praznicul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Cu acest prilej, au fost aduse de la Mănăstirea vâlceană Bistriţa moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, la care s-au închinat mii de credincioşi mehedinţeni. Un alt eveniment important a fost cel legat de sărbătoarea locală "Ciumarca", prăznuită în fiecare an în satele din nordul judeţului Mehedinţi în zilele de vineri, în amintirea minunii vindecării de ciumă, minune săvârşită de Sfântul Nicodim, care este acum ocrotitorul eparhiei. Pe parcursul anului 2011, Întâistătătorul Eparhiei Severinului a săvârşit sfinte slujbe şi rugăciuni în peste 70 de parohii. În prezenţă arhierească, s-a pus piatra de temelie la două noi lăcaşuri de cult, iar opt biserici au fost sfinţite şi resfinţite. În ceea ce priveşte activitatea culturală, în anul 2011 s-au desfăşurat, în perioada 5-8 iunie, lucrările celei de-a IV-a ediţii a simpozionului "Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate". De asemenea, activitatea cu învăţământul şi tineretul a fost marcată de câteva proiecte importante. În primul rând s-a continuat proiectul "Hristos împărtăşit copiilor", cu activităţi specifice proiectului în cele 75 de parohii implicate. Activitatea administrativă a fost îmbogăţită anul acesta prin implementarea de proiecte, două dintre ele vizând cooperarea transfrontalieră. Au fost elaborate alte două proiecte, care se află în evaluare, unul dintre ele fiind în faza de aşteptare pentru a fi aprobat, încă din 2010. Dintre cele aflate în implementare, amintim: "Pregătirea resurselor umane pentru valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural naţional", având ca parteneri Episcopia Caransebeşului, Muzeul Regiunii Porţilor de Fier şi Universitatea din Presov. Această activitate priveşte specializarea şi perfecţionarea resurselor umane din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei în domeniul valorificării durabile şi promovării patrimoniului cultural naţional. În ceea ce priveşte aspectele de mediatizare a activităţilor bisericeşti, pe parcursul anului 2011 Radio Lumina a continuat să evidenţieze valorile cultural-bisericeşti româneşti, prin implicarea benevolă a peste 30 de realizatori de emisiuni şi rubrici, prin interviuri realizate cu peste 500 de persoane, din toate categoriile şi sferele sociale, în cadrul emisiunilor şi buletinelor de ştiri.