Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu a găzduit luni, 12 mai, lansarea unei lucrări inedite, un album de fotografii şi poezii intitulat „LuminA din ochi. Photoezii. Album de poezii”. Fotograful sibian Gabriel
Ambasadorul Republicii Cehe în vizită de prezentare la Patriarhia Română
Conducătorul misiunii diplomatice a Republicii Cehe în România, Martin Košatka, a fost primit miercuri, 12 februarie, în vizită de prezentare la Reședința Patriarhală. Diplomatul ceh s-a întâlnit cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul întrevederii fiind discutate subiecte privind situația comunității românești din Cehia.
Ambasadorului ceh Martin Košatka i-au fost prezentate Salonul Sfinților Români și Salonul „Justinian Patriarhul” - Muzeul Patriarhilor României din Reședința Patriarhală, primind informații privind simbolismul reprezentărilor iconografice, precum și al obiectelor expuse, care au aparținut primilor cinci Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.
În continuare, întrevederea cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a avut loc în Salonul „Teoctist Patriarhul” din Reședința Patriarhală, la finalul căreia diplomatul ceh a oferit o scurtă declarație în care a prezentat temele discutate cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
„În primul rând, doresc să subliniez faptul că a fost o mare onoare să fiu primit de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Este un lucru foarte important pentru orice ambasador să fie primit la Reședința Patriarhală. Întâlnirea mi-a oferit ocazia să discut cu Preafericirea Sa despre multe subiecte, mai ales legate de comunitatea românească din țara mea, o comunitate destul de importantă. Preafericirea Sa poartă grijă de aceștia pentru că sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române. Acesta a fost subiectul principal de discuție, dar am vorbit, desigur, și despre alte aspecte. Întâlnirea de astăzi a constituit și prima mea experiență în ceea ce privește vizitarea Reședinței Patriarhale, un edificiu impunător, foarte frumos. Am avut oportunitatea să vizitez și Muzeul Patriarhilor României. De asemenea, aștept cu deosebit interes să vizitez și Catedrala Națională atunci când va fi inaugurată”, a declarat ambasadorul ceh Martin Košatka.
Cu ocazia acestei vizite de prezentare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit în dar diplomatului ceh lucrarea „Brâncuși – Orthodox Christian Sculptor”, semnată de Preafericirea Sa, albumul „Serving «The unity of the Spirit in the bond of peace» – 15 years of patriarchal activity of His Beatitude Father Daniel of Romania”, precum și Trofeul „Centenarul Patriarhiei Române”, realizat din cristal cu bază de lemn.