Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Ambasadorul Republicii Cipru a vizitat Centrul eparhial din Buzău
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a avut marți, 22 august, o întâlnire oficială cu Marios Kountourides, ambasadorul Republicii Cipru în România, la Centrul eparhial din Buzău.
Ambasadorul s-a aflat cu o zi înainte într-o vizită la Iași, unde a apreciat inițiativa autorităților locale de a onora personalitatea emblematică a Arhiepiscopului Kyprianos al Ciprului (1810-1821), prin amplasarea bustului său în Piața Elenismului. Acesta a trăit în capitala Moldovei timp de 18 ani, studiind la Academia Domnească și devenind preot paroh al bisericii domnești, apoi a revenit în patria natală, unde a fost ales arhiepiscop.
Chiriarhul Buzăului și Vrancei l-a primit pe ambasadorul Marios Kountourides la Palatul Brâncovenesc din Buzău, alături de pr. Marian Gegea, vicar administrativ eparhial. Discuțiile au vizat relațiile frățești dintre Biserica Ortodoxă Română și cea din insula Cipru, în special dintre Eparhia Buzăului și Vrancei și statul mediteraneean, prin păstorirea la Buzău a unui alt ierarh de origine cipriotă - Luca din Cipru (1583-1602). De asemenea, s-a amintit prezența unui număr mare de români în Cipru, dar și faptul că reprezentantul Patriarhiei Române în Cipru este părintele Petre Matei, slujitor, în trecut, la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului” și profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” din Buzău.
Pe lângă acestea, Înaltpreasfinția Sa a realizat o scurtă prezentare a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, atât sub aspect istoric și administrativ, cât și în ceea ce privește implicarea Bisericii locale în viața comunităților de dreptcredincioși creștini din cele două județe.