Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Amintiri despre Cuviosul Paisie Aghioritul
La Facultatea de Drept din Bucureşti a avut loc joi, 5 martie, o conferinţă despre Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, trecut în rândul sfinţilor în data de 13 ianuarie 2015 de către Patriarhia Ecumenică. Au vorbit studenţilor Athanasie Rakovalis, ucenic din Grecia al cuviosului, şi părintele Petru Sidoreac. Întâlnirea a fost organizată de Protopopiatul Sector 3 Capitală, Parohia Zlătari din Bucureşti şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi Români.
Prelegerea domnului Athanasie Rakovalis a cuprins o scurtă prezentare a vieţii Cuviosului Paisie Aghioritul, precum şi mărturii despre harismele sale duhovniceşti, după cum l-au cunoscut ucenicii săi. De asemenea, părintele Petru Sidoreac, care a fost traducătorul conferinţei, a prezentat comunicarea „Cuviosul Paisie Aghioritul sau calea de la propovăduire la icoană“. Părintele Paisie Aghioritul este un sfânt al Bisericii Ortodoxe şi el se înscrie într-o tradiţie ascetică duhovnicească arătată de relaţia lui specială cu un monah trăitor, Arsenie din Capadocia, care a fost canonizat după moarte. „Când Părintele Paisie s-a născut, părinţii au vrut să îi dea numele uneia dintre rudele sale, iar Sfântul Arsenie, care l-a botezat pe prunc, a reacţionat şi a spus: «Voi vreţi să aveţi un urmaş, dar şi eu trebuie să am un urmaş călugăr după mine. Îi voi da numele meu», şi l-a botezat dându-i numele Arsenie. Referindu-se ulterior la acest eveniment, Părintele Paisie a spus: «Cuviosul Arsenie a prevăzut evoluţia mea, sau poate că binecuvântarea lui m-a dus la acest lucru, ca să devin călugăr». Ambele variante arată că a fost un mare sfânt“, a spus Athanasie Rakovalis.
Deşi toată viaţa a fost un monah simplu, Cuviosul Paisie a avut anvergura unui mare părinte duhovnicesc, iar Sfântul Porfirie Kavsokalivitul a spus că astfel de oameni aleşi de Dumnezeu se nasc o dată la 400 de ani. „Părintele Paisie este ceea ce Biserica numeşte «Teofor», adică purtător de Dumnezeu. Această prezenţă a lui Dumnezeu o simţeau toţi cei care se apropiau de el. De ce mergeau la el şi nu la alţi monahi? Cărturar nu era. Făcuse doar patru clase primare. Un fizic impunător nu avea. Era de statură mijlocie spre mică. Vreo vrednicie preoţească nu avea. Nu era nici preot, nici ierarh, şi totuşi mergeau la el să îi ceară sfatul călugări, stareţi, preoţi, ierarhi, senatori, generali, miniştri, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi needucaţi, oameni de toate categoriile. Ce era acel ceva care atrăgea pe oameni ca un magnet? Era harul lui Dumnezeu“, a spus ucenicul Părintelui Paisie.