La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
„Apologetica înseamnă mărturisire“
Cel de-al doilea volum al manualului Apologetica ortodoxă a fost lansat miercuri, 12 noiembrie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul“ din Bucureşti, în Sala „Pr. Prof. Dumitru Popescu“. Volumul a apărut cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Editura BASILICA şi face parte din seria de manuale dedicate învăţământului teologic universitar.
Acest volum este semnat de conf. dr. Adrian Lemeni, diac. lect. dr. Sorin Mihalache, pr. dr. Răzvan Ionescu şi pr. prof. dr. Cristinel Ioja şi cuprinde cinci capitole: „Repere pentru Apologetică ortodoxă contemporană“, „Apologetica ortodoxă în raport cu datele recente din aria ştiinţelor Universului“, „Apologetica ortodoxă în raport cu datele recente din aria ştiinţelor vieţii“, „Provocări culturale şi sociale contemporane“ şi „Provocări ale sistemului tehnologic actual“.
Evenimentul a fost moderat de pr. prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul facultăţii, care a prezentat invitaţii şi a subliniat faptul că manualul reprezintă un mare pas pentru disciplina apologetică. Invitatul evenimentului a fost prof. dr. Costea Munteanu de la Academia de Studii Economice din Bucureşti, care a prezentat cel de-al doilea volum al Apologeticii ortodoxe, lucrare ce „întregeşte corecta înţelegere a statutului apologeticii ortodoxe“. Profesorul Costea Munteanu a văzut în volumul prezentat un parcurs duhovnicesc al dialogului dintre ştiinţă şi teologie, începând cu momentul discernământului, când se apelează la o dreaptă socotinţă epistemologică, după care urmează momentul smerit, atunci când ştiinţa se întoarce cu faţa spre duhovnicie, recunoscându-şi limitele, momentul în care teologia lămureşte ziditor ştiinţa care, la rândul ei, se smereşte şi, în fine, momentul credinţei, care este şi sfârşitul urcuşului, atunci când omul de ştiinţă acceptă să fie umbrit de har.
După aceasta a luat cuvântul coordonatorul volumului, conf. dr. Adrian Lemeni, consilier patriarhal, coordonator al Sectorului teologic-educaţional, prezentând, pe scurt, cuprinsul cărţii şi pe autori, care şi-au propus ca, asemenea Părinţilor apologeţi de odinioară, să dea o mărturie vie despre credinţă. Autorii au încercat să reitereze drumul apologeticii, mai ales că în acest domeniu nu au existat lucrări sistematice care să redea duhul sfinţilor apologeţi. „Apologetica trebuie să pornească de la Hristos ca Logos care cuprinde în Sine raţionalitatea creaţiei“, a spus coordonatorul volumului. Referindu-se la cele scrise şi trăite de părintele Dumitru Stăniloae în legătură cu apologetica, Adrian Lemeni a spus că „Dumnezeu nu are nevoie de avocaţi, ci de martori“.
În continuare, a luat cuvântul diac. Sorin Mihalache de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, care a vorbit despre capitolele referitoare la dialogul teologiei cu ştiinţele, a subliniat necesitatea teologului de a privi lumea prin prisma frumuseţii creaţiei lui Dumnezeu, descoperită de ştiinţă, în acelaşi fel în care priveşte creaţia din perspectiva Scripturilor. Părintele Sorin Mihalache s-a referit la faptul că „plasa ştiinţei, care învăluie lumea sensibilă, descoperă raţionalitatea creaţiei“. „Studentul trebuie să fie încurajat la lecturarea literaturii ştiinţifice ca să dea slavă lui Dumnezeu pentru frumuseţea creaţiei“, a mai spus diac. Sorin Mihalache. Citându-l, de asemenea, pe părintele Dumitru Stăniloae, coautorul a spus că „omul are nevoie de un sens pentru a metaboliza datele ştiinţei, dar el are nevoie şi mai mult de iubire… omul se împlineşte pentru că are relaţia cu un Dumnezeu personal, Care S-a făcut om şi se oferă drept hrană la Liturghie“.
În final, cei prezenţi la eveniment au adresat autorilor întrebări şi au făcut aprecieri despre cele cuprinse în volum.