La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei a slujit la Mănăstirea Lepșa
Obștea Mănăstirii Lepșa din județul Vrancea a primit duminică, 29 iulie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica nouă a așezământului monahal cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Cântările liturgice au fost interpretate de Corul psaltic misionar „Sfântul Roman Melodul” al eparhiei.
În cuvântul de învățătură, Arhipăstorul Buzăului și Vrancei a vorbit despre însemnătatea dreptei credințe în viața omului. „Să ne întărim în adevărata credință, așa cum au propovăduit-o Apostolii și cum ne-au împărtășit-o moșii și strămoșii noștri, slujitorii sfintelor altare, rugătorii din mănăstiri - maici și călugări - și, de asemenea, dreptcredincioșii creștini. Numai înțelegând și împlinind Evanghelia lui Hristos, putem nădăjdui în moștenirea vieții veșnice, care este țelul vieții noastre creștine. Dar fără credință în Dumnezeu nu putem să împlinim nimic bun în viața aceasta”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Mănăstirea Lepșa a fost la început o mică sihăstrie de călugări, luând ființă, în mod oficial, în anul 1789, ca și ctitorie a răzeșilor din partea locului. A fost desființată de comuniști, în mod abuziv, prin Decretul 410 din anul 1959. Așezământul monahal a fost reînființat după 1990. Începând cu anul 1994, sub conducerea maicii starețe Mihaela Clim, Mănăstirea Lepșa a prosperat sub aspect spiritual și gospodăresc, fiind astăzi un locaș de rugăciune și de duhovnicești nevoințe pentru maicile care viețuiesc aici, precum și pentru pelerinii din întreaga țară.