Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Arhiepiscopul Dunării de Jos a aniversat trei decenii de slujire arhierească
Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a marcat marți, 18 februarie 2020, împlinirea a 30 de ani de la hirotonia sa întru arhiereu. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica istorică „Sfântul Ierarh Nicolae” din Galați, fostă Catedrală Episcopală, unde a fost hirotonit întru arhiereu acum trei decenii. În continuare, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit în Catedrala Arhiepiscopală din oraș o slujbă de Te Deum, iar chiriarhul Dunării de Jos a acordat distincții slujitorilor și mirenilor care i-au fost alături în anii de arhipăstorire.
Ziua de 18 februarie este una de referință pentru Arhiepiscopul și Eparhia Dunării de Jos. La această dată, în anul 1990, a fost hirotonit întru arhiereu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian. Pentru marcarea acestui moment deosebit și pentru a aduce mulțumire lui Dumnezeu, Înaltpreasfinția Sa a săvârșit ieri Sfânta Liturghie în fosta Catedrală Episcopală din Galați, Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte foști și actuali consilieri eparhiali, precum și alți preoți și diaconi. În cadrul sfintei slujbe, chiriarhul i-a pomenit în mod deosebit pe ierarhii care l-au îndrumat și care l-au hirotonit întru arhiereu, trecuți la Domnul: Patriarhul Teoctist, Mitropolitul Antonie al Ardealului, Arhiepiscopul Antim al Tomisului și Dunării de Jos, Episcopul-vicar Lucian al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos și Arhiereul-vicar Gherasim al Episcopiei Buzăului și Vrancei, precum și pe toți slujitorii, ctitorii și ostenitorii sfântului locaș, adormiți în Domnul. La Sfânta Liturghie au participat protoierei, preoți profesori, precum și alți preoți și credincioși.
După Sfânta Liturghie, părintele Eugen Drăgoi, directorul editurii eparhiale și fostul consilier cultural, a rostit un cuvânt de felicitare și de mulțumire, în care a evocat momentul aniversat, aspecte din slujirea pastoral-misionară de 30 de ani a chiriarhului Dunării de Jos. „Acum 30 de ani, așteptam ca această eparhie, care nu avea ogorul pastoral nedesțelenit, să devină una dinamică în care să se diversifice viața bisericească. Șansa noastră, ca păstori și credincioși, a fost prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian aici. În cadrul studiilor postuniversitare urmate în Occident a luat contact cu lucrarea parohiilor care activau în libertate și a venit cu acest suflu nou și acest dinamism al tinereții arhierești, iar rezultatele au depășit așteptările noastre de atunci. Înaltpreasfinția Sa, încet-încet, cu răbdare, cu tact, ne-a ajutat pe fiecare dintre noi să ne integrăm în noul suflu al lucrării bisericești”, a spus părintele Eugen Drăgoi.
De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a subliniat frumusețea și responsabilitatea slujirii arhierești, dar și greutățile ei, mulțumind tuturor celor care au fost alături de Înaltpreasfinția Sa cu jertfelnicie pentru zidirea sufletească a credincioșilor din eparhie. „Dacă am şti ce implică arhieria, am fugi ca Sfântul Ioan Gură de Aur sau Sfântul Grigorie Teologul, dar ascultarea de Dumnezeu şi de urgențele Bisericii şi pavăza ce am avut-o - bătrânul arhiereu Antim, care m-a sfătuit şi m-a ajutat aproape 5 ani - s-au transformat într-o școală mare, într-o școală a pastoraţiei, nu din cărţi, ci din experienţa vieţii. Dumnezeu a avut grijă de noi şi la Galaţi, şi la Brăila şi parte din resursele acestei zone au fost îndreptate în dar lui Dumnezeu şi rămâne ca Dumnezeu şi urmaşii noştri să judece calitatea lucrărilor noastre. M-am rugat lui Dumnezeu pentru puţină sănătate, să pot să mă întorc în această biserică pentru că eram dator cu o Sfântă Liturghie după 30 de ani. De aceea, am dorit ca împreună cu primii mei consilieri din Permanenţa din 1990, care erau lângă Arhiepiscopul Antim, cu protopopul de Galaţi, să le mulţumim înaintaşilor noştri şi eu să vă mulţumesc că aţi rămas aceiaşi pentru Biserică”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.
În continuare, în Catedrala Arhiepiscopală din oraş, Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârşit slujba de Te Deum, ca mulţumire pentru binefacerile pe care Dumnezeu le-a revărsat peste chiriarhul Dunării de Jos şi peste eparhia pe care o păstoreşte. La sfârşitul acestei slujbe, arhiereul basarabean a dat citire cuvântului de felicitare transmis de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu ocazia împlinirii celor 30 de ani de la hirotonia întru arhiereu a Arhiepiscopului Dunării de Jos şi a rostit un cuvânt de felicitare în care a elogiat activitatea dinamică şi susţinută de păstorire a Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian. Episcopul Basarabiei de Sud a evocat momentul când l-a cunoscut pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian: „L-am cunoscut pe Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian în anul 1992, la Mănăstirea Sihăstria. Am fost fascinat de cultura sa, de dinamicitatea şi de ritmul vieţii sale, rămânând de atunci un admirator al Înaltpreasfinţiei Sale. În anul 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop a fost unul dintre ierarhii care s-au rugat la hirotonia mea întru arhiereu. Nu pot să nu amintesc de mulţimea bisericilor construite în eparhie şi de numeroşii clerici pe care i-aţi chemat la slujire şi i-aţi aşezat preoţi. Ne rugăm la Dumnezeu să vă ocrotească ani mulţi, să vedeţi roadele ostenelilor Înaltpreasfinţiei Voastre şi să aveţi mereu bucuria întâlnirii cu toţi cei care vă apreciază”.
În încheiere, chiriarhul Dunării de Jos a mulţumit Preasfinţitului Părinte Episcop Veniamin pentru cuvânt şi pentru săvârşirea slujbei de Te Deum, precum şi tuturor celor prezenţi la acest eveniment aniversar deosebit.
De asemenea, în semn de binecuvântare şi prețuire pentru lucrarea desfăşurată în parohii şi în familiile lor cu mulţi copii, trei preoţi au primit din partea chiriarhului Dunării de Jos Distincţia eparhială „Vrednicia Andreiană”, pentru clerici. Totodată, pentru sprijinul şi implicarea în lucrările de restaurare, consolidare şi înfrumuseţare a Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi, trei ingineri filantropi au primit din partea ierarhului Dunării de Jos Distincţia eparhială „Vrednicia Andreiană”, pentru mireni.