Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Arhiepiscopul Epifanie Norocel a fost pomenit la Buzău
Arhiepiscopul Epifanie Norocel a fost pomenit, la împlinirea a trei ani de la trecerea la cele veşnice, sâmbătă, 9 ianuarie 2016, în Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului“ din Buzău, locul unde se află și mormântul său.
Slujba de pomenire, săvârșită la finalul Sfintei Liturghii, a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, înconjurat de un sobor de slujitori, format din consilieri eparhiali, preoți angajați la Centrul eparhial. La acest moment de pomenire au participat preoți din eparhie, foști consilieri eparhiali, stareți și starețe ale așezămintelor monahale care au fost colaboratori apropiați ai Arhiepiscopului Epifanie, precum şi credincioşi buzoieni, care s-au rugat împreună cu slujitorii pentru cel ce le-a fost arhipăstor duhovnicesc vreme de trei decenii, ne-a transmis Dragoș Olteanu, consilier media eparhial.
În cuvântul adresat celor prezenți la slujbă, Înaltpreasfinția Sa a evidențiat personalitatea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Epifanie, precum și realizările sale pe plan administrativ și pastoral-misionar.
„Îmi exprim nădejdea că nu numai noi, cei ce ne-am adunat astăzi, aici, în ctitoria Arhiepiscopului Epifanie, înălțăm o rugăciune către Dumnezeu, ci toți preoții slujitori, mai ales cei care au fost hirotoniți de către acesta, precum și credincioșii pe care fostul chiriarh al Buzăului și Vrancei i-a avut în rugăciune atâta vreme cât a păstorit, prin harul și mila lui Dumnezeu, această eparhie. Știm cu toții că s-a străduit din răsputeri să-și apere turma cuvântătoare încredințată lui de către Dumnezeu, în vremuri de restriște, marcate de ostilitatea regimului comunist față de Biserica strămoșească, mai ales în primii șapte ani de păstorire (1982-1989), când ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe întâmpinau mari probleme în îndeplinirea îndatoririlor lor pastorale, misionare și sociale. Totuși, cu înțelepciunea ce-l caracteriza, vlădica Epifanie a reușit să depășească acele situații dificile și, recurgând la o anumită diplomație bisericească – nicidecum, colaborare cu autoritățile comuniste, așa cum, în mod nedrept și nedemn, au încercat unii, după Revoluția din decembrie 1989, să maculeze imaginea ierarhilor români – a izbutit să-i domolească pe dușmanii credinței și ai Bisericii, realizând lucruri frumoase, precum restaurarea și zidirea de noi biserici sau reînființarea unor mănăstiri. Este bine de știut că, fără binecuvântarea și grija ierarhului, fără implicarea lui în relația cu autoritățile de stat, preoții nu ar fi putut, de unii singuri, să ducă la bun sfârșit astfel de lucrări. Trebuie să recunoaștem că ierarhul Epifanie de la Buzău, precum și alți ierarhi vrednici care au păstorit în acele vremuri, a înfruntat cu înțelepciune și răbdare ostilitatea autorităților, împlinind fapte mărețe, evidente la tot pasul, și continuate cu mult dinamism începând cu anul 1990“, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ciprian.
Arhiepiscopul Epifanie Norocel s-a născut la 14 decembrie 1932 și a murit la 7 ianuarie 2013.