Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Aşezămintele româneşti din Ţara Sfântă în contextul noii epidemii
Criza medicală mondială legată de noua pandemie afectează şi Locurile Sfinte, unde s-au impus măsuri de restricţionare a circulaţiei persoanelor şi a accesului în locaşurilor religioase. Aşezămintele româneşti din Israel continuă rugăciunea pentru izbăvirea de această molimă, asigurând asistenţă religioasă în conformitate cu hotărârile luate de conducerea statului israelian.
Ca şi în cazul ţării noastre, conducerea statului Israel a luat măsuri de prevenire a extinderii infectării cu noul coronavirus, limitând activitatea persoanelor juridice şi impunând restricţionarea circulaţiei şi a manifestărilor publice, inclusiv cele religioase, indiferent de cult sau confesiune.
„Mai întâi a fost limitat accesul la obiectivele religioase şi în interiorul bisericilor. Din data de 25 martie s-a interzis intrarea în Sfântul Mormânt, care a fost închis pe o perioadă nedeterminată, până la ameliorarea situaţiei. În interiorul Sfântului Mormânt slujbele se săvârşesc în continuare de către slujitorii obştii părinţilor aghiotafiţi”, ne-a declarat părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă.
Reprezentanţa Patriarhiei Române la Locurile Sfinte îşi desfăşoară activitatea cu respectarea regulilor impuse de Guvernul israelian, continuând săvârşirea slujbelor religioase pentru încetarea molimei, în comuniune cu Biserica Ortodoxă Română. Ca o măsură specială, accesul pelerinilor la facilităţile de cazare a fost restricţionat până la îmbunătăţirea situaţiei.
„Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române din Ierusalim şi Aşezământul pentru pelerini de la Ierihon îşi desfăşoară activitatea după regulile impuse de stat. Slujbele nu au fost oprite, ci sunt săvârşite în interior, cu părinţii şi maicile care fac parte din obştea aşezămintelor, iar slujbele sunt transmise şi online pe platformele de socializare. În zilele de sărbătoare se bat clopotele bisericilor din Ierusalim şi Ierihon pentru a fi în comuniune cu fraţii de acasă. Cei care doresc să cunoască noutăţi despre Locurile Sfinte pot accesa pagina oficială a Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române (www.jerusalem.ro). O măsură specială luată de autorităţi pe perioada crizei medicale este restricţionarea cazărilor. Astfel, grupurile de pelerini nu mai pot ajunge şi nu se mai pot caza până la încetarea epidemiei”, ne-a declarat părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
De asemenea, părinţii din cadrul Reprezentanţei Patriarhiei Române oferă asistenţă religioasă celor care o solicită, respectând restricţiile de circulaţie impuse de autorităţi.
„Măsurile de restricţionare impuse de autorităţi prevăd interzicerea accesului a mai mult de 10 persoane la obiectivele care nu sunt închise total, fiind prevăzute cu spaţii deschise, circulaţia pe o rază de maximum 100 de metri de la adresa de domiciliu pentru exerciţii fizice sau aprovizionare şi distanţare socială de minimum 2 metri între persoane. În ceea ce priveşte asistenţa religioasă, ea nu este interzisă. Se poate ajunge la cei care o solicită, însă preotul nu poate merge însoţit decât de maximum două persoane, circulaţia grupurilor mai mari de 3 persoane fiind interzisă. În aceleaşi condiţii se face şi asistenţa medicală la domiciliu”, a declarat, de asemenea, Superiorul Aşezămintelor româneşti de la Locurile Sfinte.