Astăzi, părintele Nicolae Steinhardt ar fi împlinit 95 de ani

Părintele Nicolae Steinhardt s-a născut evreu. Filosof şi jurist, el s-a convertit la religia ortodoxă. Între anii 1959-1964 a fost prizonier în închisorile comuniste. În anul 1980, s-a călugărit la Mănăstirea Rohia. Este autorul unor lucrări cu profil teologic şi filosofic, cea mai cunoscută fiind „Jurnalul fericirii“, operă unică în literatura română. A trecut la cele veşnice la 30 martie 1989.

Astăzi, 12 iulie, se împlinesc 95 de ani de când monahul Nicolae Steinhardt vedea lumina zilei. S-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon, lângă Bucureşti, primind la botez numele de Nicu - Aurelian Steinhardt. Între anii 1919-1929 a urmat cursurile şcolii primare şi ale liceului „Spiru Haret“, unde l-a avut coleg mai mare pe Constantin Noica. După 1929, a început să frecventeze cenaclul literar „Sburătorul“, al lui Eugen Lovinescu, descoperindu-şi astfel talentul literar. În 1934, îşi lua licenţa în drept şi litere la Universitatea din Bucureşti şi publica primul volum, intitulat „În genul ...tinerilor“. În 1936, şi-a susţinut la Bucureşti doctoratul în drept constituţional. Între 1937-1938, a călătorit în Elveţia, Viena, Paris şi în Anglia. În 1939 a revenit în ţară, angajându-se la „Revista Fundaţiilor Regale“. A fost înlăturat de aici în 1940, urmând o perioadă de privaţiuni pe motive etnice (1940-1944). A revenit la „Revista Fundaţiilor Regale“, depunând o intensă activitate publicistică şi critică, până în 1948. Din acest an şi până în 1959, a suferit o nouă perioadă de privaţiuni, alături de pleiada intelectualităţii româneşti interbelice, fiind anchetat în procesul intentat lui Constantin Noica, pentru că nu a depus mărturie împotriva acestuia.

Şi mort, sub ochii Securităţii

A fost condamnat la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale“. La 15 martie 1960, a fost botezat în închisoarea de la Jilava de ieromonahul Mina Dobzeu. În timpul detenţiei, a fost supus rigorilor comuniste din închisorile de la Jilava, Gherla, Aiud etc. A fost eliberat în august 1964, începând o intensă activitate de traducător. O dată cu volumul „Între viaţă şi cărţi“, publicat în 1976, şi volumul „Incertitudini literare“ (1980), începea „deceniul operelor de autor“.

În anul 1980, intra în obştea Mănăstirii Rohia, fiind călugărit la 15 august. La mănăstire, a îndeplinit funcţia de bibliotecar, paralel intensificându-şi activitatea literară, dar şi preocupările legate de viaţa mănăstirească (participarea la slujbă, povăţuirea pelerinilor şi elaborarea predicilor). A trecut la cele veşnice la 29 martie 1989, în Spitalul din Baia Mare, iar la înmormântarea sa, supravegheată de securitate, au reuşit să se strângă cei mai buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului dictatorial.

Este autor al numeroase cărţi, cea mai importantă parte a operei sale apărând postum, după 1989, când regimul dictatorial din România a fost înlăturat. Printre acestea, se numără şi „Jurnalul Fericirii“, care, după propria-i mărturie, este testamentul său literar.