Asumarea crucii este calea mântuirii în Hristos

În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci s-a citit Evanghelia de la Marcu 8, 34-38; 9, 1, care consemnează îndemnul la asumarea crucii și urmarea lui Hristos. În cuvântul de învățătură, rostit ieri la paraclisul istoric din Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a spus că purtarea crucii vieții în răbdare este calea mântuirii în Iisus Hristos.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus în cuvântul de învățătură că îndemnul evanghelic al Mântuitorului Iisus Hristos: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), constituie un punct de cotitură a vieții omului dintotdeauna, un moment de trezire și înnoire duhovnicească.

„Lepădarea de sine este un cuvânt mai greu de înțeles pentru omul de astăzi, care pune accent aproape excesiv pe sine, pe eul său, pe afirmarea eului și împlinirea voinței proprii aproape cu orice preț în fața lumii. Acest lucru face ca această civilizație pe care o trăim să fie considerată de sociologi cea mai narcisistă civilizație din istoria omenirii, caracterizată de autocontemplarea omului. Omul contemporan este mai mult interesat de ima­ginea sa decât de starea sa spirituală. În trecut, preocuparea principală a omului era cum se prezenta el în fața lui Dumnezeu, care era chipul interior al omului în fața lui Dumnezeu și de aceea în spovedanie omul spunea care este viața sa interioară, care sunt păcatele care întunecă în el chipul lui Dumnenzeu”, a explicat Preafericirea Sa.

Cea mai bună cale de a de­păși egoismul, de a ieși din carapacea propriei persoane și a dorințelor egoiste este rugăciunea. Ea curățește și primenește sufletul și-l face să fie loc fertil pentru creș­terea iubirii semenilor și alte virtuți.

„Lepădarea de sine începe cu rugăciunea, cu mutarea centrului atenției de la sine la Dumnezeu, care este izvorul vieții omului. Se trece de la o viață egoistă și narcisistă, centrată pe sine, la o viață care Îl are pe Hristos, Dumnezeu-Omul în centru. Prin această chemare continuă a lui Hristos în viața sa, credinciosul își deschide sufletul și-l îndreaptă spre Hristos și prin rugăciune el se gândește mai întâi la dobândirea mântuirii. Prin rugăciune și Sfintele Taine, încet, el înlo­cuiește iubirea sa egoistă cu iubirea milostivă, sfântă și smerită a lui Dumnezeu și se schimbă, se înnoiește cu o forță interioară spirituală nouă, de a iubi pe Dumnezeu și pe oameni în totalitate”, a arătat Patriarhul României.

A doua parte a îndemnului, asumarea crucii, constituie o lucrare pe care omul trebuie să o facă toată viața și presupune îndurarea cu răbdare a suferin­țelor și bolilor, dar și răstignirea voinței proprii, mai ales când aceasta caută plăcerea sau păcatul.

„Crucea în sens duhovnicesc este o stare spirituală interioară. Crucea este o stare dificilă din viața omului, o stare uneori de suferință, de îndurare, de oarecare întristare a vieții omului, care nu se vede cu ochii trupești, ci cel care o poartă o simte ființial și duhovnicește, și în măsura în care exprimă această experiență cuiva, se înțelege ceva, care este crucea pe care o poartă o anumită persoană. Crucea spirituală înseamnă nevoințele și suferin­țele omului pentru răstignirea patimilor egoiste din el, adică postul, rugăciunile, privegherile îndelungi. Există și nevoințe care nu sunt luate liber de către noi, ci unele vin din afară: necazuri, boală, încercări, lipsuri materiale, și atunci, prin modul în care le răbdăm, ele devin cruce asumată”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.