„Asumarea crucii înseamnă smerenia de a transforma suferința în speranță”

În Duminica a 3-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reșe­dința Patriarhală. Preafericirea Sa a subliniat că Evanghelia citită în cadrul Sfintei Liturghii (Marcu 8, 34-38; 9, 1) ne arată în esență că, urmând lui Hristos, crucea ne duce la înviere.

În cuvântul de învăță­tură rostit, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat principalele patru învăță­turi care se desprind din pasajul evanghelic rânduit: „În primul rând, învățăm că lepădarea de sine este renunțarea la modul egoist de a trăi. În al doilea rând, învățăm că luarea sau asumarea crucii înseamnă asumarea sufe­rințelor, neputințelor și neîmplinirilor din viața noastră, precum și lupta duhovnicească de a birui păcatul și de a trăi o viață curată. În al treilea rând, Evanghelia ne învață că urmarea lui Hristos este comuniune sau con­viețuire cu Hristos prin rugăciune și fapte bune ale iubirii milostive. În al patrulea rând, învă­țăm că Duminica Sfintei Cruci, plasată în mijlocul Postului Sfintelor Paști, este o prevestire a Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos, dar și a slăvitei Sale Învieri”.

În continuare, Preafericirea Sa a spus că lepădarea de sine, luarea crucii și urmarea lui Hristos sunt trei condiții esențiale pentru a fi un ucenic al lui Hristos: „Lepădarea de sine este posibilă, însă trebuie înțeleasă nu așa cum se traduce în limbile moderne, prin negarea de sine. Lepădarea de sine înseamnă lepădarea de un mod egoist de a trăi. Schimbarea modului egoist de a trăi într-un mod altruist, și anume de a trăi pentru Hristos și pentru semenii noștri. De aceea, iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de semeni este modul sănătos de a viețui. Lepădarea de sine înseamnă ca viața noastră să nu mai fie centrată pe eul propriu, să nu mai centrăm viața pe noi înșine, ci pe Hristos și pe săvârșirea faptelor bune în folosul semenilor. În astfel de situație ne schimbăm. Schimbăm atitudinea noastră posesivă față de lucrurile din jurul nostru într-o atitudine de dărnicie. Astfel, sufletul omului egoist se eliberează de închisoarea proprie pe care și-o construiește prin centrarea vieții doar pe eul propriu. Când omul renunță la modul de a trăi egoist și urmează lui Hristos şi împlineşte poruncile Lui, a iubirii față de Dumnezeu prin rugăciune și a semenilor prin fapte bune, el transformă iubirea posesivă în iubire milostivă. Lepădarea de sine înseamnă eliberare de un mod de existență egoist, care devine o apăsare pentru om, deoarece el nu este liber, ci este sclavul propriei sale iubiri de sine”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai spus că purtarea crucii în­seamnă asumarea propriilor ne­putințe și suferințe, dar și lupta de a birui păcatul din viața noastră: „Purtarea crucii înseamnă asumarea neputințelor, neîmplinirilor, sufe­rințelor, încercărilor din viața omului și lupta duhovnicească de a le birui dimpreună cu lupta duhovnicească de a birui păcatul sau egoismul din noi și de a cultiva viața curată și sfântă. Părintele Dumitru Stăniloae spune că luarea crucii implică și voința de a birui patimile egoiste și de a cultiva virtuțile. Virtutea cea mai înaltă este iubirea smerită și milostivă. Neputințele și suferințele trebuie asumate cu smerenie și cu gândul la Hristos, Care dorește să preia crucea vieții noastre și s-o poarte împreună cu noi, ca ea să fie o cruce care ne apropie de Dumnezeu, nu care ne depărtează. (...) Asumarea crucii înseamnă smerenia de a transforma suferința în speranță. O smerenie de a recu­noaște limitele forțelor proprii ca fiind limitate și a cere ajutorul lui Dumnezeu pentru a birui neajunsurile, necazurile, suferințele din viața noastră”.

Taina credinţei creştine: comuniunea cu Hristos

Preafericirea Sa a explicat, apoi, că urmarea lui Hristos înseamnă comuniune cu El: „Aceasta este taina credinței creștine: Hristos Cel tainic prezent în cei care cred în El și Îl iubesc. Taina urmării lui Hristos nu este o urmare exterioară, formală, ci este o prezență a lui Hristos prin rugăciune și prin Sfintele Taine în viața omului. (...) Aceasta este urmarea lui Hristos: comuniunea lui Hristos care transformă suferința în speranță și care cu harul Său umple viața noastră de lumină, de putere și de sens. Creștinul care se roagă dă sens suferinței și o transformă în biruință asupra păcatului și în căutare a sfințeniei”.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat că în Duminica a 3-a din Postul Sfintelor Paști „nu este vorba de răstignirea lui Hristos pe cruce, ci este vorba de sensul duhovnicesc al crucii în viața crești­nului, de răstignirea patimilor egoiste, a păcatului prin rugăciune și post, prin rugăciune și pocăință, rugăciune și împărtășire cu Sfintele Taine. Este transformarea iubirii egoiste în iubire smerită și darnică. Această cruce este crucea duhovnicească. (...) Este vorba de o încurajare a crești­nilor aflați în Postul Sfintelor Paști. În mijlocul postului se scoate semnul Sfintei Cruci arătând că Sfânta Cruce este deodată semnul Pătimirilor lui Hristos, dar și al Învierii Lui. Crucea lui Hristos este împropriată, interiorizată în viața fiecărui creștin care postește. Sfinții Părinți ai Bisericii oferă un înțeles duhovnicesc al acestei sărbători spunând că, după cum în mijlocul Raiului era pomul vieții, dar prin nepostire și neascultare de Dumnezeu protopărinții Adam și Eva nu au ajuns să guste din pomul vieții, Hristos, însă, Noul Adam, prin ascultare desăvârșită și smerenie, până la moarte S-a smerit pe Sine în ascultare față de Dumnezeu și încă moarte pe cruce, a dobândit viață veșnică pentru umanitate. (...) În mijlocul Raiului, în mijlocul zilei, la ceasul al șaselea, protopă­rinții Adam și Eva prin neascultare au întins mâinile și au luat din pomul oprit, Hristos în mijlocul zilei, în ceasul al șaselea, în smerită ascultare, Şi-a întins mâinile pe cruce și ne-a dăruit mântuirea. De aceea, în mijlocul postului se află pomul acesta al crucii dătătoare de viață”.

La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce este rânduită această duminică a Sfintei Cruci în a treia duminică din Postul Mare: „După cum un împărat când intră într-o cetate biruitor mai întâi trimite însemnele împărătești, steagurile și semnele sale, tot așa acum, în mijlocul postului, Biserica a rânduit să pună în mijlocul său semnul biru­inței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții, și să prevestească astfel Pătimirile lui Hristos și slăvita Sa Înviere. De aceea, se cântă în această zi: «Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învi­erea Ta o lăudăm şi o mărim»”.