Asumarea crucii transformă suferinţa în biruinţă

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a slujit ieri, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, împreună cu Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Mănăstirea Caraiman din oraşul prahovean Buşteni. După citirea Evangheliei, Preafericirea Sa a tâlcuit înţelesurile duhovniceşti ale pericopei rânduite, explicând ce înseamnă lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos.

Credincioşii care au venit ieri, în Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci, la Mănăstirea Caraiman au avut prilejul să fie binecuvântaţi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi să asculte cuvântul de învăţătură pe care Preafericirea Sa l-a rostit în biserica mare a mănăstirii. Pornind de la Evanghelia zilei, în care se vorbeşte despre luarea crucii şi urmarea lui Hristos, Patriarhul României a tâlcuit celor prezenţi semnificaţiile duhovniceşti ale acestor îndemnuri.

Preafericirea Sa a arătat că pericopa, deşi este una scurtă, este plină de înţelesuri duhovniceşti, patru mari idei desprinzându-se din ea.

„În primul rând, învăţăm că Dumnezeu respectă libertatea omului când îl cheamă pe acesta la mântuire şi viaţă veşnică. În al doilea rând, lepădarea de sine înseamnă lepădarea modului de viaţă egoist pentru a dobândi iubirea smerită şi milostivă sau darnică. În al treilea rând, asumarea crucii înseamnă efortul sau strădania de a transforma suferinţa vieţii în biruinţă spirituală prin unire cu Hristos Cel răstignit şi înviat. În al patrulea rând învăţăm că urmarea lui Hristos înseamnă a iubi pe Dumnezeu şi această iubire o arătăm prin rugăciune şi a iubi pe semenii noştri prin fapte bune”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Dumnezeu cheamă pe oameni la mântuire, dar nu îi forţează. El propune mântuirea, dar nu o impune, deoarece respectă libertatea omului de a-L urma sau a nu-L urma, a arătat Preafericirea Sa. Omul poate răspunde la iubirea lui Dumnezeu sau o poate refuza, totul depinzând de voinţa noastră. Însă, cei care refuză pierd comuniunea cu Dumnezeu. Dumnezeu propune mântuirea, dar nu o impune, ne cheamă la mântuire, dar depinde de noi dacă răspundem sau nu.

„Cel ce voieşte să se mântuiască se va mântui. Iar cel ce nu voieşte, nu se va mântui. Cine se mântuieşte? Cel ce crede că viaţa nu se sfârşeşte la mormânt şi că sufletul omului este nemuritor. Şi că existenţa sufletului se continuă după moartea trupului. Cine consideră că omul este doar o fiinţă biologică, care face umbră pământului şi apoi moare, acela nu are nevoie de fericire veşnică. Cel care, însă, nu se mulţumeşte doar cu viaţa aceasta limitată şi adesea plină de suferinţe şi încercări, ci doreşte viaţa veşnică, acela crede şi răspunde cu bucurie chemării lui Hristos la viaţa veşnică”, a arătat Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.

„Mântuirea noastră depinde de răspunsul nostru la chemarea harului lui Dumnezeu. Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască, dar nu se mântuiesc toţi nu pentru că nu vrea El, ci pentru că oamenii nu folosesc libertatea lor pentru a se uni cu Dumnezeu în veşnicie”, a mai arătat Preafericirea Sa.

Lepădarea egoismului şi asumarea crucii

Lepădarea de sine, a arătat Patriarhul României, nu înseamnă o desfiinţare a omului şi nici o depersonalizare, ci schimbarea modului de a gândi şi de a vieţui.

„Lepădarea de sine înseamnă lepădarea de propriul egoism, de toată gândirea centrată asupra eului. Omul egoist nu se mai roagă, pentru că el se iubeşte doar pe sine. Iar în rugăciune se arată iubirea faţă de Dumnezeu. Omul egoist nu se mai gândeşte la cei săraci, la cei bolnavi, la cei lipsiţi, ci se gândeşte doar la sine, cum să adune mai mulţi bani, mai multe averi, mai multă glorie”, a arătat Preafericirea Sa. Când omul se leapădă de sine, se goleşte de sine şi face loc în sinea lui iubirii milostive a lui Hristos.

Asumarea crucii sau purtarea crucii înseamnă transformarea suferinţei într-o biruinţă spirituală. Omul care se leapădă de sine trebuie să îşi ia crucea.

Evanghelia nu vorbeşte de purtarea unei cruci de lemn pe spate prin piaţă, ci de purtarea crucii în mod duhovnicesc, o cruce nevăzută a suferinţei, a neîmplinirii, a unei dorinţe de mai bine pe care, însă, o realizăm cu greu.

„Crucea are o mulţime de înţelesuri duhovniceşti. Crucea poate să fie o boală îndelungată, o patimă egoistă, o situaţie dificilă cu care omul se luptă în viaţă ani mulţi la rând. Crucea poate fi şi suferinţa că ne lipseşte cineva sau ceva. Că dorim o viaţă, dar constatăm mereu că suntem foarte păcătoşi, cum spunea Sfântul Apostol Pavel, că «nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu îl doresc». Pentru cineva crucea poate să însemne o copilărie tristă, de orfan, în care nu a primit iubirea părinţilor sau o tinereţe prea zbuciumată, ori o căsnicie nefericită. Pentru alţi oameni crucea poate să însemne o sărăcie permanentă, o boală incurabilă ori o situaţie grea din care încearcă să scape cu multă osteneală. Pentru mulţi a însemnat şi o luptă de a transforma o neîmplinire materială sau profesională într-o împlinire duhovnicească”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Preafericirea Sa a făcut referire la părintele Teofil Părăian, care, orb fiind, şi-a purtat crucea, transformând neputinţa fizică într-o biruinţă duhovnicească, pentru că nu a purtat crucea singur, ci împreună cu Hristos.

Mântuitorul nu ne lasă să purtăm singuri crucea, ci ne ajută, luminând suferinţa noastră.

Cel care nu crede şi trece prin suferinţă, pentru că nu se roagă şi nu are credinţă suficientă, ajunge la deznădejde. Cei care şi-au pus nădejdea în Dumnezeu, însă, au trecut prin suferinţă şi au devenit mai înţelegători faţă de cei care suferă. Suferinţa ori ne apropie de Dumnezeu, ori ne îndepărtează de El. Crucea purtată împreună cu Hristos transformă suferinţa în biruinţă. Transformă durerea în speranţă şi crucea se face scară către cer.

La final, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a amintit de biserica ce va fi construită pe platoul Bucegilor pentru eroii nea­mului, ce va fi o completare a Crucii de pe Caraiman, exprimându-şi nădejdea ca în trei ani să fie finalizate lucrările la aceasta. Credincioşii care au participat la slujbă au primit din partea Patriarhului României iconiţe.

În semn de mulţumire pentru bucuria făcută de a sluji la Mănăstirea Caraiman, părintele arhimandrit David Petrovici, stareţul aşezământului monahal, a oferit Patriarhului României un buchet de flori, un simbol al comuniunii obştii şi credincioşilor ce s-au rugat împreună.