În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Atelierele de iconografie Synaxis la Craiova
Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”-Dolj, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și cu Muzeul Cărții și Exilului Românesc, organizează în perioada 23-24 ianuarie o serie de evenimente dedicate artei sacre și iconografiei bisericești.
Marți, 23 ianuarie, începând cu ora 17:00, la Muzeul „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Facultății de Teologie din Craiova, va avea loc cea de a patra conferință a Atelierului Synaxis, intitulată „Percepția picturii bisericești în rândul clericilor și mirenilor”. Prelegerea va fi susținută de artistul-iconar Ioan Popa și va evidenția unicitatea picturii bisericești și a discursului iconografic. Iconografia a cunoscut o serie de evoluții artistice în decursul istoriei. Acestea au fost motivate uneori de realitățile culturale și s-au petrecut sub influența dezvoltării picturii academice, iar alteori de exigențele dogmatice și hotărârile sinodale ale Bisericii. Conferința propriu-zisă va fi urmată, cum a devenit deja tradițional, de o dezbatere privind actualitatea iconografiei în contextul experienței estetice moderne.
Miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 10:00, tot în incinta Facultății de Teologie Ortodoxă, va fi organizat un workshop de pictură bisericească, la care vor participa studenți, profesori, cercetători și artiști interesați de iconografie. După o scurtă introducere privind tehnica și canonul bizantin, artistul-iconar Ioan Popa va realiza o icoană a Sfântului Grigorie Teologul. Cei prezenți vor realiza, la rândul lor, o icoană a sfântului, urmând sugestiile și propunerile artistului.
Atelierul Synaxis se află la cea de a doua ediție, fiind conceput din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale din acest an universitar: „Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității”. Lectura constituie punctul de plecare al unei călătorii mai ample, întreprinse sub îndrumarea unor invitați de marcă.
Întâlnirile furnizează cadrul propice nașterii unor discuții vii, a reflecțiilor și a reacțiilor menite să suscite interogații și căutare personală. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere.
Coordonatorii proiectului sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot.
Participarea la evenimente se face pe bază de invitație, în limita locurilor disponibile. Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com, se arată pe mitropoliaolteniei.ro.