În contextul anului 2024 declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, în semn de recunoaștere a activității depuse în slujirea aproapelui, a acordat distincții doamnei Adriana Căruntu, directorul Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie”, și monahiei Serafima Buhăescu de la Mănăstire Christiana, medic în cadrul aceluiași centru.
„Atitudinea Sfinţilor Părinţi în faţa culturii epocii lor“
Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul,Episcop-vicar patriarhal, a susţinut joi, 14 aprilie, în Amfiteatrul Mare al Spitalului Universitar din Bucureşti, conferinţa cu tema "Atitudinea Sfinţilor Părinţi în faţa culturii epocii lor".
Evenimentul a fost organizat de ASCOR Bucureşti şi a avut ca scop venirea în sprijinul tinerilor din facultăţile bucureştene cu un model de raportare la cultura actuală, tot mai impregnată de concepţii secularizante. În cadrul conferinţei, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul i-a îndemnat pe tineri să-şi însuşească atitudinea Sfinţilor Părinţi, care în timpul studenţiei au selectat informaţii din cultura şi filosofia vremii, cu maturitate şi cu discernământ duhovnicesc. "Ne-am fi aşteptat ca după aproape 300 de ani de adversitate, de conflicte şi de persecuţii, de atitudini anticreştine din partea societăţii, Părinţii Bisericii să fi avut o atitudine refractară faţă de ceea ce însemna cultura lumii acesteia, mai ales că într-una din epistolele sale, Sfântul Apostol Pavel îi încredinţa pe cititori că Dumnezeu va arăta nebună înţelepciunea lumii acesteia. Însă este foarte interesant faptul că Părinţii Bisericii, bineînţeles inspiraţi de Dumnezeu, au avut o atitudine corectă, consecventă cu aceea a Sfântului Apostol Pavel, în timpul misiunii sale în Atena, inima filosofiei şi culturii elenistice, care predica în fiecare zi creştinilor în biserică, dar şi filosofilor păgâni în stradă. Deşi cuvintele sale au fost privite cu mari rezerve, Sfântul Pavel a fost foarte elegant şi pastoral, iar după ce le-a elogiat evlavia, le-a spus că a venit să le vorbească despre Dumnezeu pe care ei, chiar necunoscându-L, îl cinsteau. Această cale a fost urmată cu fidelitate de Părinţii Bisericii, în ciuda celor aproape 300 de ani de conflict între credinţa creştină şi cultura profană", a spus PS Varlaam. Preasfinţia Sa a enumerat studenţilor scrierile şi autorii cei mai de seamă din epoca de aur a literaturii religioase, evidenţiind modul lor de raportare la cultura vremii, care poate fi aplicat în situaţii similare din societatea actuală. PS Varlaam a arătat că, deşi mijloacele moderne de comunicare în masă sau literatura contemporană transmit, de multe ori, mesaje tendenţioase la adresa creştinismului, acestea pot fi în acelaşi timp mijloace de îmbunătăţire morală, cu condiţia selecţiei cu discernământ a informaţiilor. În acest sens, Preasfinţia Sa a amintit tinerilor de exemplul dat de Sfântul Vasile cel Mare, care spune că "aşa cum albina alege cu grijă din toate florile câmpului polenul cel bun şi folositor, tot aşa, tinerii trebuie să culeagă din cultura profană ceea ce este frumos, util, bun şi ziditor de suflete". A doua parte a conferinţei a fost dedicată întrebărilor pe care studenţii le-au putut adresa Preasfinţitului Varlaam Ploieşteanul, în legătură cu tema dezbătută sau cu alte probleme care îi frământă.