Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Atmosferă de mare sărbătoare ieri, la hramul Mănăstirii Cetăţuia
În plină vară, a înflorit ieri Cetăţuia, una din cele şapte coline ale Iaşilor, pe care se găseşte amplasată mănăstirea ce are ca ocrotitori pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel - „cei doi corifei ai bisericii creştine, deopotrivă apostoli mărturisitori, misionari şi martiri ai Evangheliei lui Hristos în Europa“, cum îi numea Înalt Prea Sfinţitul Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului acestui simbolic lăcaş de cult.
„Să redăm acestei mănăstiri dimensiunea românească şi dimensiunea interortodoxă“ Ctitorie a domnitorului Gheorghe Duca, monument reprezentativ pentru arta feudală din Moldova secolului al XVII-lea, cu temeliile ei adânc înfipte în trecutul poporului nostru, Cetăţuia a devenit un simbol al oraşului Iaşi, pe care îl veghează şi îl străjuieşte de mai bine de trei veacuri. „Mănăstirea Cetăţuia - a subliniat Înalt Prea Sfinţitul Daniel în cuvântul ţinut cu prilejul hramului -, a avut atât vocaţie românească, cât şi universală. Aici, în Casa «Dositei Patriarhul», se află o sală, pe care noi am denumit-o Sala «Anastasia Doamna», după numele soţiei domnitorului ctitor, o femeie foarte credincioasă, care s-a îngrijit şi de construirea unei biserici cu hramul «Sfântul Gheorghe» pe locul actualei Catedrale mitropolitane. Dar aici avem, pe lângă însemnele prezenţei domnitorilor, şi dovezile ajutorării frăţeşti pe care noi am făcut-o faţă de ortodocşii greci şi faţă de cei din Ţara Sfântă. De pildă, la Cetăţuia a fost tipărită întreaga operă a Sfântului Simion al Tesalonicului din secolul al XV-lea, opera omnia, cum se spune în limba latină, ale cărei texte au fost preluate în optsprezece volume din celebra colecţie a scrierilor sfinţilor părinţi. De aceea, vrem să redăm acestei mănăstiri - prin modul în care explicăm istoria ei şi prin felul în care continuăm lucrarea ei - dimensiunea românească şi dimensiunea interortodoxă. Pentru aceasta, am socotit necesar, ca pe viitor, la Cetăţuia, să avem renovată şi reînnoită Sala de întruniri «Anastasia Doamna», să avem şi chilii pentru fraţii noştri ortodocşi de peste hotare, mai ales din Grecia, când ne vizitează Eparhia, să avem şi un muzeu amenajat după toate cerinţele artei arhitecturale, care să conserve memoria documentelor şi obiectelor preţioase de cult, folosite la slujbele religioase de-a lungul vremii.“ Reamenajare cu sprijin olandez În acest contex, sărbătorirea hramului Mănăstirii Cetăţuia a fost un bun prilej de apreciere a strădaniilor stareţului acesteia, protosinghelul Partenie Petric, pentru excelenta organizare a participării credincioşilor la acest eveniment şi pentru recunoaşterea eforturilor autorităţilor locale, în speţă a primarului municipiului, a unor companii de construcţii şi lucrări edilitare, dar şi a unor cetăţeni care au contribuit material, financiar şi prin consultanţă de specialitate la amenajarea şi înfrumuseţarea celor trei locaţii sfinţite în cursul zilei de ieri: sala de întruniri, chiliile amenajate pentru oaspeţi şi muzeul colecţiilor obiectelor de artă bisericească. Un cuvânt aparte merită consemnat pentru soţii Silvia şi Peter Oostveen, acesta din urmă fiind cetăţean olandez, care s-a botezat ortodox la Cetăţuia şi tot aici s-a cununat religios. Cei doi au reuşit, în timp record, prin eforturi şi cheltuială proprie, să dea o nouă configurare arhietectonică muzeului şi să repună în valoare toate obiectele bisericeşti şi de artă din fondul mănăstirii. Pentru meritele deosebite în păstrarea credinţei şi promovarea culturii, cei doi au trăit nespusa bucurie a primirii, ieri, din partea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, prin Întâistătătorul acesteia, a Diplomei de onoare „Ştefan cel Mare şi Sfânt“. Diplome şi distincţii au mai fost înmânate, de către Înalt Prea Sfinţitul Daniel, dlui Gh. Nichita, primarul municipiului Iaşi, precum şi managerilor societăţilor care au sponsorizat lucrările de construcţii şi au făcut posibilă iluminarea pe timp de noapte a Dealului Cetăţuia, mănăstirea devenind astfel o flacără de lumină a ieşenilor. „Propovăduitori ai Evangheliei, cu fapta şi cuvântul“ Sărbătoarea de ieri a fost prilej de trăire intensă ortodoxă şi de emoţie sufletească pentru soţiile, părinţii şi rudele tinerilor teologi Iulian Hârcă - hirotonit preot pentru parohia Mădârjac şi Ciprian Constantin Pintilie - hirotonit diacon pe seama parohiei Stânca. Felicitându-i pe cei doi, pe cei prezenţi şi pe toţi sărbătoriţii şi purtătorii numelor celor doi apostoli, Înalt Prea Sfinţitul Daniel a dat ca exemplu de conlucrare cu biserica modelele de viaţă ale Sfinţilor Petru şi Pavel: „Cei doi Apostoli au în comun Dumnezeirea mărturisirii lui Iisus Hristos. De asemenea, ambii Apostoli au în comun dragostea lor pentru Hristos şi pentru Biserică, pentru care au murit ca martiri în aceeaşi zi, la Roma. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel au mai avut în comun ridicarea Evangheliei şi păstorirea comunităţilor creştine. Au fost propovăduitori ai Evangheliei, cu fapta şi cuvântul, şi au fost păstori duhovniceşti ai comunitătilor creştine. Aceşti doi Sfinţi Apostoli, dincolo de harnicia, vrednicia şi jertfelnicia lor, sunt pentru noi învăţători ai veacului ce va să fie, ai bucuriei şi slavei din Împărăţia Preasfintei Treimi. Ambii au fost dascăli ai pocăinţei, pocăindu-se ei mai întâi şi învăţând şi pe alţii, pentru că fără pocăinţă nu este mântuire, nu este intrare în Împărăţia cerurilor“. Prezenţa Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi si diaconi, la sărbătoarea, hramului de pe colina Cetăţuia şi oficierea de către Înalt Prea Sfinţia Sa a slujbei Sf. Liturghii la mănăstirea aflată sub protecţia celor doi păstori de suflete, pregustători şi părtaşi ai dumnezeieştei firi, are semnificaţia recunoaşterii rolului acestui sfânt lăcaş în păstrarea credinţei şi promovarea culturii creştine, în strădania permanentă a slujitorilor şi rugătorilor ei de a ajunge la înălţimea spirituală pe care au dovedit-o Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. „Când se urcă cu piciorul la Mănăstirea Cetăţuia, a spus IPS Mitropolit Daniel, trebuie să ne ridicăm inimile şi cugetul la cer. Este o deosebită experienţă aceasta, ca atunci când urcăm cu piciorul spre o biserică, să urcăm spre cer şi cu cugetul“.