În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Au început colindele în Mitropolia Olteniei
Primele cete de colindători s-au făcut auzite la Craiova şi Turnu Severin. Astfel, în această săptămână, copiii din proiectul „Alege şcoala!“ au vestit Naşterea Domnului la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova, în cadrul unei activităţi organizate prin Biroul de catehizare şi activităţi cu tineretul din cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.
Fiecare zi ce trece spre marea sărbătoare a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este încununată, în această perioadă, de urare şi bucurie duhovnicească. Această binecuvântată atmosferă praznicală poartă cu sine darul colindelor, împărtăşit credincioşilor de toate vârstele. Aşa se face că, urmând tradiţiei din fiecare an, membrii grupurilor parohiale de pe lângă bisericile din Cetatea Băniei s-au adunat cu mic, cu mare, să colinde în Catedrala Mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie“ din Craiova.
Cete de colindători la Catedrala Mitropolitană din Craiova
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, evenimentul a reunit peste 100 de copii, beneficiari ai proiectului naţional de catehizare „Alege şcoala!“, implementat în cele cinci centre catehetice din Craiova: Sfântul Gheorghe Vechi, Eroii neamului, Sfântul Dimitrie - Romaneşti, Adormirea Maicii Domnului - Oota şi Sfântul Nicolae - Craioviţa. Fiecare grup de colindători a fost însoţit de preotul coordonator şi de profesorul de religie din parohie.
Cetelor de colindători li s-au alăturat membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi, filiala Craiova, membrii Grupului de tineri „Tinerii Maicii Domnului“ şi un grup de colindători de la Parohia doljeană Zănoaga, coordonaţi de preotul paroh Ovidiu Diaconu. În deschiderea activităţii, preotul Mihai Scorbură, coordonator în cadrul Centrului catehetic „Sfântul Gheorghe Vechi“, a transmis un mesaj de mulţumire tuturor participanţilor şi a expus programul de desfăşurare a colindelor. La final, fiecare grup de colindători a primit daruri din partea organizatorilor.
Festival de datini la Turnu Severin
La Drobeta-Turnu Severin a debutat marţi, 9 decembrie, Festivalul de datini şi tradiţii româneşti „Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi“. Evenimentul, organizat de Episcopia Severinului şi Strehaiei, prin intermediul Sectorului învăţământ şi tineret, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi, s-a derulat vreme de trei zile în paraclisul Catedralei Episcopale din municipiu. Astfel, până joi, 11 decembrie, aproximativ 600 de elevi de la peste 20 de unităţi de învăţământ din municipiu şi din judeţ, însoţiţi de profesorii de religie, au adus vestea Naşterii Domnului prin colinde cântate în grup sau prin prezentarea unor scenete religioase specifice perioadei. Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, la eveniment a fost prezentă prof. Dana Săftoiu, inspector de specialitate.
Îmbrăcaţi în straie populare naţionale, participanţii la festival au prezentat şi diverse scenete având ca subiect Naşterea Domnului. La final, colinda le-a fost răsplătită cu daruri din partea Centrului eparhial.
Festivalul de datini şi tradiţii româneşti “Crăciunul de ieri, Crăciunul de azi“ este înregistrat şi în calendarul activităţilor educative regionale şi interjudeţene al Ministerului Educaţiei Naţionale. (Diac. Ioniţă Apostolache, Cătălin Cernătescu)