Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Au început „Serile filocalice“ la Bucureşti
Odată cu începerea Postului Naşterii Domnului, marţi, 15 noiembrie, a debutat şi cea de-a XVI-a ediţie a Simpozionului "Serile filocalice Dumitru Stăniloae", organizat de ASCOR Bucureşti, care s-a bucurat de participarea Preasfinţitului Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal.
Prima întâlnire a "Serilor filocalice" s-a desfăşurat în Aula Magna "Teoctist Patriarhul" şi a avut ca temă centrală "Biserica şi tinerii - biserica din sufletul studentului". La tribună s-a aflat, alături de Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, şi părintele Vasile Gavrilă, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti şi îndrumătorul tinerilor din ASCOR Bucureşti. "Când spunem Biserica şi tinerii s-ar părea că vorbim de două entităţi paralele. Ei bine, nu este nicidecum aşa, pentru că Biserica este mai mult decât ierarhia: ierarhi, preoţi, diaconi, adică slujitorii Bisericii. Biserica îi cuprinde pe toţi cei care au fost botezaţi în numele Sfintei Treimi, au primit harul Sfântului Duh, pe cei care împărtăşesc credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat şi care sunt legaţi prin fire nevăzute prin aceeaşi credinţă în Hristos. Prin urmare, tinerii sunt parte a Bisericii, parte a comunităţii", a spus Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul. Biserica din care facem parte înseamnă comuniune, înseamnă unitate dată de aceeaşi credinţă şi comuniune de iubire în Hristos, a explicat apoi Preasfinţia Sa, arătând care sunt menirea Bisericii şi modul în care ea pătrunde în sufletele oamenilor şi devine parte a fiinţei oricărui creştin. "Această Biserică din sufletul tânărului începe să se zidească odată cu botezul. Atunci când sunt botezaţi, pruncii primesc harul Sfântului Duh, care nu înseamnă neapărat numai ştergerea păcatului strămoşesc şi a consecinţelor sale, ci înfierea pruncului în Trupul lui Hristos. Aceasta înseamnă începutul zidirii Bisericii celei vii din sufletul unui creştin, iar Biserica din suflet trebuie să o reflecte pe cealaltă, care este comunitatea de credincioşi şi, mai ales, trebuie să reflecte iubirea, comuniunea de viaţă veşnică a Sfintei Treimi", a adăugat Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul. Începutul unei serii de întâlniri duhovniceşti Cea de-a doua parte a întâlnirii a fost dedicată unei sesiuni de întrebări şi răspunsuri, în care studenţii prezenţi au avut ocazia să adreseze ierarhului nelămuririle lor în legătură cu tema sau să invoce subiecte care reflectă preocupările duhovniceşti ale tinerilor. Ediţia de anul acesta a "Serilor filocalice" organizate de ASCOR Bucureşti se desfăşoară în perioada 15-28 noiembrie şi cuprinde şapte întâlniri ale tinerilor cu diverşi ierarhi, profesori de teologie sau duhovnici din ţară. Întâlnirile care vor urma se vor desfăşura, conform programului anunţat de ASCOR Bucureşti, în Aula Magna a Facultăţii de Drept din Bucureşti, în zilele de 16, 17, 21, 23, 27 şi 28 noiembrie, începând cu ora 18:00.