În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
„Autonomia este o libertate responsabilă“
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a întâlnit ieri, 26 aprilie, la Palatul Patriarhiei, cu consilierii şi inspectorii pe învăţământ din toate eparhiile Patriarhiei Române şi cu directorii seminariilor teologice din ţară, care au participat la Atelierul regional intitulat „Educaţie incluzivă pentru toţi“, organizat prin proiectul FORTE la Centrul Naţional pentru Formare Continuă „Dumitru Stăniloae“ al Patriarhiei Române.
Preafericirea Sa a arătat necesitatea întâlnirii cel puţin o dată pe an a reprezentanţilor diferitelor sectoare de activitate din eparhii cu Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române, după modelul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care se întruneşte de mai multe ori pe an. Patriarhul Bisericii noastre a mai arătat că aceste întruniri anuale conduc la o intensificare a colegialităţii şi a cooperării între eparhii.
De asemenea, Preafericitul Părinte Daniel a precizat că „Biserica Ortodoxă Română este printre Bisericile Ortodoxe din lume cu cel mai mare număr de şcoli, de facultăţi şi de seminarii teologice. Aceasta înseamnă continuarea unei tradiţii sănătoase, dar şi conştientizarea faptului că prin învăţământul teologic şi educaţional întărim credinţa şi sporim activitatea şi prezenţa Bisericii în societate. Cu alte cuvinte, slujirea de la altar se completează cu slujirea de la catedră şi astfel antrenăm în lucrarea misionară o mulţime de tineri care răspund chemării lui Hristos. Se observă o diferenţă de la o eparhie la alta şi prin faptul că autonomia eparhială este înţeleasă diferit. Dacă autonomia eparhială este autosuficienţă şi izolare, atunci ea distonează cu autonomia altor eparhii care înţeleg autonomia ca libertate de iniţiativă. Nu trebuie confundată autonomia cu delăsarea şi nici cu autosuficienţa. Autonomia este o libertate responsabilă, după cum spunea Sfântul Apostol Petru, «trăiţi ca oamenii liberi, dar nu ca şi când aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii» (I Petru, 2, 16). Autonomia eparhială trebuie înţeleasă ca o responsabilitate sporită într-un cadru de libertate.
De asemenea, autonomia universitară trebuie înţeleasă ca o responsabilitate şi o disponibilitate a cooperării. Nu doar Senatul Universităţii are autonomie, ci şi Sfântul Sinod, iar autonomia cultelor religioase este menţionată în Constituţia României. Aceasta înseamnă că Biserica are responsabilitatea de a-şi forma slujitori atât clerici, cât şi laici“.