După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântare arhierească în filia Dolu din parohia sălăjeană Mierța
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a binecuvântat comunitatea din filia Dolu, Parohia Mierța, Protopopiatul Zalău, la 30 august. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, după ce a binecuvântat lucrările realizate în ultima vreme la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.
În cuvântul de învățătură rostit după citirea pericopei evanghelice despre vindecarea celor doi orbi, Preasfințitul Părinte Benedict a vorbit despre taina suferinței, arătând că boala este o realitate grea, dar și o șansă de apropiere de semeni și de Dumnezeu: „Din boală, în general, numai cine trece printr-o suferință îl înțelege pe celălalt. (…) Dintr-odată se creează canale de comunicare pe care nu le-am fi avut înainte. Am zice: boala e grea și nu ne-o dorim, dar, în același timp, vedeți că ne poate ajuta să comunicăm mai bine, să fim solidari cu cei care, asemenea nouă, trec prin încercări și suferințe”. Episcopul Sălajului a mai vorbit și despre faptul că boala simplifică viața și reașează prioritățile, conducând mintea omului spre Dumnezeu.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul vocal „DOXA”, dirijat de prof. Florin Lazăr, de la Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău.
Ierarhul a oferit preotului paroh George Ionuț Taloş o diplomă de apreciere. Nemeș Mihai, binefăcător, a primit o gramată pentru ctitori, iar mai mulţi credincioși implicați în sprijinirea și înfrumusețarea bisericii au primit diplome de apreciere.



.jpg)
