Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, în perioada 27 noiembrie - 2 decembrie 2026, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Gherontissa”, de la Mănăstirea Pantocrator din Sfântul Munte Athos, va fi adusă în pelerinaj la Mănăstirea Pantocrator din localitatea Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman. Pe parcursul celor șase zile, credincioșii vor avea posibilitatea să se închine cinstitului odor, așezământul monahal urmând să fie deschis zilnic, între orele 7:00 și 1:00, pentru a facilita participarea pelerinilor la acest moment de rugăciune și binecuvântare.
Binecuvântare pentru credincioși mehedințeni
Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Gornenți, filie a Parohiei Podeni, județul Mehedinți.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa și-a exprimat bucuria trăită odată cu sosirea în mijlocul acestei comunități: „Iubiți credincioși, pentru mine este o bucurie să mă aflu în satul Gornenți, care a dat de-a lungul existenței sale oameni de mare valoare, aici trăind personalități care au dat dovadă de omenie, de bunătate, fiind și satul natal al părinților călugări: Vichentie Popescu, Ieronim Stoican și Savu Martinescu”.
Parohia Podeni din Protopopiatul Drobeta-Turnu Severin, cu filiile arondate (Gornenți și Malarișca), este păstorită din anul 2019 de pr. Marian Pănciulescu.



.jpg)
