În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Binecuvântare pentru noul sediu al Rectoratului Universității din București
Noul sediu al Rectoratului Universității din București (UB) a fost inaugurat miercuri, 9 octombrie 2019. La festivitate a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care a săvârșit o slujbă de binecuvântare și a rostit un cuvânt de felicitare. Printre participanți s-au numărat reprezentanți ai Ministerului Educației Naționale și ai conducerii Universității, cadre didactice și oameni de cultură.
Festivitatea de inaugurare a noului sediu al Rectoratului Universității din București a debutat cu slujba de binecuvântare a clădirii, săvârșită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. În continuare a avut loc ședința festivă în cadrul căreia invitații și reprezentanții principalelor instituții care au dezvoltat relații de colaborare cu Universitatea din București au rostit alocuțiuni și cuvinte de felicitare.
În deschiderea festivității, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, rector al Universității din București, a rostit un cuvânt în care a evidențiat importanța acestui sediu pentru învățământul universitar și a subliniat faptul că acest moment reprezintă un pas decisiv în desfășurarea procesului de configurare și îmbunătățire a campusului universitar din șoseaua Panduri. „Vreau să vă mulțumesc tuturor cu multă recunoștință pentru prezența dumneavoastră la acest moment inaugural în viața noastră, a celor care slujim Universitatea din București. Bine ați venit în această casă nouă a Universității noastre! Este un moment festiv, cu deosebite semnificații pentru că, începând de astăzi, odată cu inaugurarea acestei clădiri, deschidem și noul sediu social și administrativ al Rectoratului Universității din București. Arhitecții și constructorii ne pot spune cât de importante sunt clădirile și construcțiile alcătuite după un concept modern pentru buna funcționare a instituțiilor noastre. Această clădire, precum și celelalte care vor urma, va întări, va dezvolta acest spirit bun, care, știm cu toții, există între zidurile Universității noastre”, a spus prof. univ. dr. Mircea Dumitru.
Următorul cuvânt a fost rostit de prof. dr. Marian Preda, președintele Senatului Universității din București, care a felicitat conducerea și comunitatea academică a Universității pentru această realizare și a subliniat rolul pe care l-a avut instituția de-a lungul existenței istorice în fondarea Statului Român. „Felicit întreaga comunitate academică a Universității pentru încă o realizare semnificativă, încă un pas înainte spre normalitate în privința condițiilor de muncă din cadrul Universității din București. Universitatea noastră are o istorie veche de peste 320 de ani ca instituție care continuă Academia Domnească înființată de Constantin Brâncoveanu și peste 150 de ani de existență modernă ca instituție fondatoare a Statului Român, alături de Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iași, al cărei vicepreședinte al Senatului este aici. Este instituție fondatoare a Statului Român, pentru că a fost parte din aranjamentele de înființare a Principatelor Unite. Instituția noastră ocupă zona centrală atât geografică, cât și culturală, în municipiul București”, a spus prof. dr. Marian Preda.
A urmat acad. Victor Spinei, vicepreședintele Academiei Române, care a adresat un cuvânt de salut și de felicitare din partea înaltului for de știință și cultură. „Este o satisfacție să vedem pe teritoriul românesc înflorind o nouă clădire, o clădire cu simbolistică deosebită. Între Academia Română și forurile universitare atât din București, cât și din alte părți există legături statornice, benefice și fructuoase. De-a lungul timpului, mulți membri ai Academiei sunt recrutați din cadrele universitare din București, în frunte cu rectorul Mircea Dumitru, membru de onoare al Academiei Române. De asemenea, membru de onoare este și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Țara noastră are nevoie de o conlucrare abilă și dinamică între cercetare și învățământ. Fără această conlucrare, progresele viitoare vor fi stopate. La Universitatea din București s-au obținut de-a lungul anilor rezultate excepționale. Dascălii de aici au fost și sunt somități naționale și internaționale și nu mă îndoiesc că și în viitor lucrurile vor decurge tot într-un mod pozitiv”, a spus acad. Victor Spinei.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit un cuvânt de binecuvântare.
Un cuvânt a fost rostit și de prof. dr. ing. Gigel Paraschiv, secretar de stat pentru învățământul superior în cadrul Ministerului Educației Naționale. „Suntem într-o nouă clădire, care aparține unei universități-fanion a învățământului superior românesc și consider că era normal ca în patrimoniul acestei universități să existe o clădire-amiral a acestui patrimoniu. Această clădire va trebui să gestioneze întreaga activitate a instituției. Aici se va regăsi trecutul, se regăsește prezentul, dar mai cu seamă se va gândi viitorul. Acest viitor va fi unul frumos, va fi unul care să dea încredere, astfel încât tinerii noștri să nu mai plece pe alte meleaguri”, a spus prof. dr. ing. Gigel Paraschiv.
La finalul evenimentului a fost tăiată panglica de inaugurare a noului sediu al Rectoratului Universității din București. Noua clădire reprezintă un monument de o importanță deosebită pentru instituția de prestigiu. Edificiul va reprezenta centrul administrativ al Universității, reunind 56 de birouri, Sala Senatului UB, cu capacitate de 125 de locuri, precum și Sala Consiliului de Administrație, cu o capacitate de 132 de locuri. De asemenea, noul sediu dispune de 3 amfiteatre destinate desfășurării cursurilor, spații de relaxare destinate socializării și discuțiilor între membrii comunității academice UB, precum și de o cafenea, o terasă și o curte interioară.