După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Binecuvântări arhierești în Arhiepiscopia Iașilor
Botoșănenii prezenți la Mănăstirea Popăuți au sărbătorit Sfintele Paști, conform rânduielii liturgice, la miezul nopții. Canonul Sâmbetei Mari, Utrenia Învierii şi Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. Duminică după-amiaza, ierarhul a slujit la Mănăstirea Zosin.
După citirea canonului și după ce toate becurile din sfântul lăcaș au fost stinse, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a ieșit din Sfântul Altar, le-a oferit credincioșilor Sfânta Lumină și a oficiat slujba Învierii în fața bisericii așezământului monahal. În continuare, cei prezenți au cântat troparul „Hristos a înviat!” și au ascultat pastorala Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la praznicul Învierii Domnului, intitulată „Învierea lui Hristos, izvorul bucuriei, şi al rugăciunii, și al mulțumirii”.
După ce clericii și credincioșii au înconjurat sfântul lăcaș și au intrat în biserică, strana a cântat Canonul Învierii, alcătuit de Sfântul Ioan Damaschin.
„Domnul Hristos a făcut semne și minuni mari, iar cel mai mare semn este Învierea Sa din morți. Piatra mormântului s-a dat la o parte, dar au fost oameni care nu s-au cutremurat de puterea acestui semn. Catapeteasma și pietrele au grăit în acest fel, vestind porunca Domnului, dar cărturarii și fariseii, în fața minunii, au spus cuvânt mincinos, oferind bani paznicilor (de la mormântul Domnului, n.r.) ca să spună și să vestească minciuna, dar adevărul n-a putut fi oprit. De aici înțelegem că, în fața lui Dumnezeu, oamenii inspirați de cel rău nu pot sta împotriva adevărului. […] În această zi, în chip deosebit, trebuie să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru că ni S-a descoperit, că s-a atins de inima noastră înțelesul adevărului, că ne-a înmuiat inima și că suntem astăzi în biserică, slăvind pe Dumnezeu. Să ne întărească Dumnezeu ca să fim tot timpul printre cei ce vor să Îl cunoască pe Dumnezeu și să facă voia Lui”.
La final, părinții mănăstirii au oferit celor prezenți „Paști” (pâine binecuvântată, stropită cu agheasmă și vin) și, conform tradiției, au binecuvântat bucatele aduse de credincioși.
Preasfinţitul Părinte Episcop Nichifor Botoșăneanul a săvârșit duminică după-amiază, în biserica Mănăstirii Zosin, slujba Vecerniei Învierii Domnului, numită și „A doua Înviere”. Potrivit indicațiilor din Penticostar, în cadrul Vecerniei a fost citit, în mai multe limbi, textul evanghelic de la Ioan, capitolul 20, vv. 19-25.



.jpg)
