Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântări arhierești în Eparhia Banatului de Munte
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat zilele trecute în mijlocul credincioșilor din două parohii ale eparhiei. Sâmbătă, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica din cartierul Govândari al municipiului Reșița, iar duminică, în biserica Parohiei Cărbunari, județul Caraș-Severin.
Credincioșii din localitatea Cărbunari, județul Caraș-Severin, s-au bucurat duminică de prezența ierarhului în comunitatea lor.
Preasfinția Sa a săvârșit de dimineață slujba de binecuvântare a exteriorului lăcașului de închinare ridicat în urmă cu 188 de ani și care a trecut, în perioada recentă, prin lucrări de amenajare și înfrumusețare. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, răspunsurile la strană fiind oferite de Grupul psaltic „Ethos” al eparhiei. În semn de apreciere pentru întreaga activitate desfășurată până acum, părintele paroh Alin Daniel Timișan a primit rangul de iconom stavrofor, iar persoanele implicate în lucrările de înfrumusețare a bisericii, diplome de recunoștință.
În ziua precedentă, Preasfințitul Părinte Lucian a luat parte la sărbătoarea hramului Bisericii „Schimbarea la Față” din municipiul Reșița, săvârșind Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de slujitori format din preoți de la această parohie, dar și din alte parohii ale orașului. În cuvântul său, ierarhul a subliniat importanța slujirii zilnice a Dumnezeieștii Liturghii, arătând totodată legătura ei cu praznicul zilei: „Această biserică este importantă pentru toată Reșița deoarece, de un an și câteva luni, aici se săvârșește în fiecare zi Sfânta Liturghie. Este foarte important ca la fiecare Liturghie să ne simțim ca pe Tabor și să exclamăm împreună cu Petru: «Doamne, bine ne este nouă să fim aici». Să înțelegem că fiecare biserică este un nou Tabor pe care Se schimbă la Față Mântuitorul Iisus Hristos, iar noi suntem martori și mărturisitori asemenea celor trei ucenici iubiți ai Domnului. Schimbarea la Față prefigurează Învierea Domnului, astfel încât astăzi putem spune împreună cu psalmistul David, ca la Paști: «Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea»”.
Pentru misiunea desfășurată în parohie, cei trei preoți slujitori au primit distincții și ranguri bisericești.
Sâmbătă, și Mănăstirea Almăj-Putna și-a serbat hramul, Sfânta Liturghie fiind săvârșită, din încredințarea ierarhului, de un sobor condus de părintele arhimandrit Constantin Timiș, vicar eparhial.