Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Binecuvântări arhiereşti la Biserica „Sfântul Dumitru“ din Turnu Severin
Mâine, în duminica a XVII-a după Rusalii sau a cananeencei, severinenii sunt invitaţi la Biserica „Sfântul Dumitru“ din municipiu pentru a lua parte la Sfânta Liturghie arhierească, săvârşită de Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.
A devenit deja o tradiţie ca în câte o duminică sau sărbătoare, întâistătătorul Episcopiei Severinului şi Strehaiei să săvârşească Sfânta Liturghie în bisericile din diverse părţi ale judeţului şi municipiului, în dorinţa de a fi mai aproape de fiii duhovniceşti ai eparhiei şi de a lua contact direct cu pulsul vieţii bisericeşti mehedinţene. Vizitele pastorale săvârşite de Preasfinţitul Nicodim au, pe lângă finalitatea comuniunii liturgice şi euharistice, scopul întăririi în credinţă şi al petrecerii în sânul comunităţii credincioşilor dreptslăvitori.
Biserica în care va sluji Preasfinţia Sa a fost zidită în anul 1873 de Joiţa Chintescu, în memoria unicului fiu, decedat la numai 20 de ani. Fiind avariată în luptele ce s-au dat pe 10-11 noiembrie 1916, biserica a fost refăcută de Ghiţă Efta Bejan, veteran al războiului din 1877, acesta împodobind sfântul lăcaş cu pictură nouă. Aceste reparaţii au fost făcute şi în memoria pomenirii bravilor eroi, morţi cu arma în mână pe câmpia din jurul bisericii şi a oraşului.
Până în anul 1976 a fost folosită ca şi capelă de cimitir de către toate bisericile din oraş, când vrednicul de pomenire patriarh Teoctist Arăpaşu, pe atunci mitropolit al Olteniei, a transformat-o în biserică parohială. Actualmente, de păstorirea credincioşilor se ocupă părintele paroh Vasile Ghiţan.