Biografii luminoase: Chipuri de viaţă îmbunătăţită din istoria Mănăstirii Secu

În perioada 1978-1981, trei preoţi români - părintele Irineu Ilie (†1986), părintele Teofil Panait (†1992) şi părintele Irineu Ioan Crăciun - puneau bazele primei Biserici Ortodoxe din Irlanda, cu adresa în 47 Arbour Hill, Dublin 7, recunoscută de toţi străinii ca fiind prima „ctitorie de suflet românească“ din această ţară. Ea a devenit astfel Biserica-mamă a tuturor credincioşilor ortodocşi trăitori în Irlanda, indiferent de etnie sau limba vorbită. A fost o mare bucurie şi binecuvântare pentru acele vremuri, ce s-a perpetuat în timp. Astăzi, acest gest ne onorează şi înnobilează inimile, ştiind că părinţii Irineu Ilie şi Teofil Panait au fost vieţuitori ai Mănăstirii Secu. Aceştia au făcut cinste atât mănăstirii, cât şi Bisericii în lucrarea misionară pe care au săvârşit-o, cu nădejde la Domnul, pe parcursul întregii vieţi.

Arhimandritul Teofil Panait s-a născut la 4 aprilie 1953, în comuna Sirna, din judeţul Prahova. A absolvit Seminarul Teologic din Bucureşti, continuând studiile superioare la Institutul Teologic Ortodox tot din Bucureşti. Aici şi-a susţinut lucrarea de licenţă la Catedra de Muzică bisericească. Fiind doritor de o viaţă aleasă, dăruită în totalitate lui Dumnezeu, în septembrie 1977 este închinoviat la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ. La 7 ianuarie 1978 a fost tuns în monahism, iar la 30 iulie, acelaşi an, a fost hirotonit diacon. Printre talanţii pe care i-a primit de la Dumnezeu a fost şi acela de a înfrumuseţa slujbele prin vocea melodioasă pe care o avea şi o cultivase de-a lungul anilor. Astfel, fiind puţini tinerii care păşeau pragul mănăstirilor şi îmbrăţişau viaţa monahală, pentru modul deosebit în care slujea şi Îl slăvea pe Dumnezeu, este transferat diacon la Catedrala mitropolitană din Iaşi în septembrie 1978, unde va sluji cu bucurie spre folosul Bisericii.

Pentru calităţile sale alese, în februarie 1979 este trimis cu o bursă de studii în Irlanda, la Universitatea Pontificală din Maynooth, unde urmează cursurile de doctorat, fiind unul dintre puţinii ortodocşi care au studiat la această universitate. Tot în acea perioadă, este trimis la studiile de doctorat şi părintele Irineu Ilie, viitorul stareţ al Mănăstirii Secu, tot la Facultatea de Teologie din Maynooth - Dublin (Irlanda). Acestea se petreceau în timpul stăreţiei la Mănăstirea Secu a părintelui arhimandrit Gherontie Ştefan.

Întorcându-se acasă, în februarie 1982 îşi reia activitatea la Catedrala mitropolitană din Iaşi. Aici a aflat multă mângâiere şi folos duhovnicesc stând în preajma raclei Sfintei Cuvioase Parascheva, cea care strecoară discret în inimile multora daruri duhovniceşti şi bucurii sfinte…

Este hirotonit ieromonah la 14 martie 1982, iar peste o lună, la 1 aprilie 1982, îi este încredinţată funcţia de superior al Aşezămintelor româneşti din Ţara Sfântă, unde a rămas până în primăvara anului 1986, când a venit la Bucureşti, fiind numit stareţ al Mănăstirii Cernica până în anul 1990.

Adeseori revenea la Secu, mănăstirea sa de metanie, culegând de fiecare dată câte un parfum de nostalgie ce se odihnea parcă pe cerdacele şi aleile vechii chinovii. Le spunea monahilor şi fraţilor pe care îi întâlnea în cale să-şi transmită unii altora nu numai poverile şi supărările vieţii, ci mai ales bucuriile şi împlinirile, pentru a le deveni astfel crucea mai uşoară de purtat…

În perioada următoare anilor â90, va fi preot slujitor la Mănăstirea Ciorogârla, din comuna Samurcăşeşti, judeţul Ilfov, şi director al Asociaţiei Bisericilor Creştine din România, până la data de 13 februarie 1996, când trece la veşnicele lăcaşuri, în urma unei boli cronice netratate la timp… Dar, aşa cum spunea odinioară Sfântul Ioan Hrisostom, arhiepiscopul Constantinopolului, „moartea nu e moarte, ci plecare şi mutare de la cele mai rele la cele mai bune“...

Era un bun cântăreţ şi compozitor de muzică bisericească de tradiţie bizantină. A compus alături de părintele arhidiacon Sebastian Barbu Bucur numeroase cântări, printre cele mai cunoscute fiind „Şi ne auzi“, (glas 8, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur pentru slujba cu arhiereu).

Deschizând şi cufărul cu amintiri al părinţilor mai vechi din Mănăstirea Secu, pe lângă datele ce le-am aşezat discret pe hârtie, am cules suspine, regrete şi luminiţe, din ochii lor, pentru cei doi părinţi. Gândurile lor s-au rezumat la cuvintele: „Părinte, au murit amândoi mult prea devreme…“.