Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a rostit în Duminica dinaintea Crăciunului, a Sfinților Părinți după trup ai Domnului, 22 decembrie 2024, un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul
Biserica, alături de persoanele fără adăpost
Vremea neprielnică din aceste zile a fost din nou un prilej pentru Biserică spre a fi alături de semenii noștri aflați în dificultate, vizate fiind în special persoanele fără adăpost. În majoritatea eparhiilor, centrele sociale au găzduit persoane lipsite de locuință, oferindu-le haine, un loc cald și mâncare. La Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, a vizitat mai multe persoane găzduite la Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost. La Craiova, oamenii sărmani au fost găzduiți la Centrul „Sfântul Vasile cel Mare”, administrat de Asociația „Vasiliada” în parteneriat cu Consiliul local al municipiului Craiova.
Biserica a arătat că nu există „oamenii străzii”, ci toți sunt semeni ai noștri și toți trebuie ajutați. La Timișoara, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a oferit persoanelor nevoiașe, aflate în adăpost, lenjerie de pat, haine și încălțăminte, atât de necesare în această perioadă, când mercurul termometrelor înregistrează pe timpul nopții și -15 °C. Oamenii s-au bucurat de darurile primite din partea Bisericii și de grija constantă a Înaltpreasfinției Sale față de nevoile lor.
De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a poposit în mijlocul acestora și la Soborul Sfântului Proroc Înaintemergător și Botezător Ioan, oferindu-le tuturor persoanelor de la centrul de găzduire o masă caldă, alimente, precum și obiecte necesare igienei personale.
„Ofer o masă caldă pentru oamenii care nu au adăpost şi sunt într-un adăpost de noapte al primăriei. O să facem un inventar al nevoilor pe care le au. Am înţeles că au nevoie de haine de iarnă, de încălţăminte. O să fac această notă de primă necesitate şi o să le cumpărăm, să poată trece iarna mai uşor”, a spus Mitropolitul Banatului.
Această atitudine de apropiere față de cei care nu au un acoperiș deasupra capului, cuvintele de mângâiere și de binecuvântare adresate tuturor, precum și ajutorul concret ce li s-a oferit au creat deja o legătură sufletească deosebită între Înaltpreasfințitul Ioan și toți cei care sunt oblăduiți în acest adăpost. Neavând familie și nici rude, acești confrați au simțit, cu prilejul vizitelor Mitropolitului Banatului, că nu sunt singuri și că cineva este alături de ei în momentele dificile prin care trec.
Pe lângă aceasta, s-a creat și o relație foarte bună de colaborare a Centrului eparhial cu Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost din Timișoara, cu Direcția de Sănătate Publică (DSP Timiș) și cu Poliția Locală, care asigură paza și protecția acestui așezământ.
„Înaltpreasfinția Sa a dorit să petreacă o parte a zilei cu săracii Timișoarei și cu cei care se află în slujba acestora. Personalitatea blândă, dar și extrem de comunicativă a Domniei Sale a atras simpatia celor peste 650 de oameni care primesc hrana preparată în această instituție. Cu ocazia acestei vizite am redeschis o nouă pagină de colaborare cu Mitropolia Banatului, pentru a-i sprijini pe săracii orașului, dar și pe cei care nu au deasupra capului un acoperiș. Înaltpreasfinția Sa s-a arătat foarte impresionat de acești oameni, cu care a discutat cu această ocazie, și ne bucurăm că odată cu sfințirea hranei, a instituției și a oamenilor din instituția noastră, ne vom bucura și de sprijinul Bisericii Ortodoxe, cu care, în urmă cu ceva ani, am dezvoltat proiecte importante pentru copiii orfani”, a spus Rodica Cojan, directorul Centrului social de urgență pentru persoane fără adăpost din Timișoara.
Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan i-a încredințat pe toți beneficiarii de purtarea sa de grijă, promițând alte ajutoare necesare trecerii iernii. „Fiind cei mai necăjiți oameni din localitate, nădăjduim să mai putem face și alte acțiuni. Intenționăm să separăm, cu acordul primăriei, persoanele de sex masculin de cele de sex feminin. Vom continua pe tot parcursul acestei ierni să venim cu hrană caldă și îmbrăcăminte. Avem o colaborare bună cu doamna directoare, dar și cu Spitalul Clinic Județean de Urgență, care deja a trimis aici și câțiva medici, pentru a constata starea de sănătate a acestor oameni din adăpost”, a mai precizat ierarhul.
Persoane fără adăpost găzduite la Centrul „Sfântul Vasile cel Mare”
Centrul de urgență pentru persoane fără adăpost „Sfântul Vasile cel Mare” funcţionează în Craiova de opt ani, datorită parteneriatului dintre Asociația „Vasiliada”, Consiliul local al municipiului Craiova și Arhiepiscopia Craiovei. Capacitatea centrului este de 52 de locuri, iar în prezent în cadrul așezământului sunt cazate 68 de persoane. „Chiar dacă numărul standard de locuri disponibile este limitat, considerăm că este de datoria noastră să facem toate eforturile pentru a-i sprijini pe semenii noștri care nu au adăpost. Astfel, am decis suplimentarea numărului de locuri, încercând să ajutăm cât mai multe persoane aflate în situație de risc din cauza temperaturilor foarte scăzute. Colegii mei sunt pregătiți să ofere acestor persoane, pe lângă cazare, și trei mese calde pe zi, produse pentru igienă, haine curate, iar după caz, consiliere socială și psihologică”, a spus pr. Adrian Stănulică, președintele Asociației „Vasiliada”.